S* A****** Z******** S****** D* V********* S**
DebitorÎn temeiul art. 174 din Legea nr.85/2014 : Închide procedura insolvenţei împotriva debitorului . Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. Descarcă pe lichidatorul judiciar, de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitor şi averea sa, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov şi Oficiului Registrului Comerţului Ilfov de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru efectuarea menţiunii. În temeiul art. 39 alin. 4 din Legea nr.85/2014: Admite cererea lichidatorului judiciar şi dispune plata către lichidatorul judiciar onorariului de lichidator de 3000 de lei (exclusiv TVA) , precum şi a cheltuielilor de procedură de 127,5 lei , din fondul prevăzut la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei . Definitivă şi executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în B.P.I. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.12.2015
Hotarare 3110/2015 din 07.12.2015Amana pronuntarea la data de 07.12.2015 Pronuntata in sedinta publica, azi 03.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2015Pentru emitere adresă.
Incheiere de sedinta din 08.10.2015În baza art 400 Ncpc, repune cauza pe rol. Constatându-se că nu s-au efectuat totalitatea verificărilor dispuse prin încheierea de deschidere a procedurii în sarcina lichidatorului judiciar (nu s-a solicitat istoric ONRC; nu s-au solicitat lista conturilor bancare; nu s-au prezentat extrasele de cont bancare; nu s-au efectuat sesizări legate de vreo solicitare căreia nu i s-a dat curs- filele 164-165, etc) , dispune : 1. amendarea lichidatorului judiciar PROACTIVE INSOLVENCY SPRL, număr în Registrul Formelor de organizare II 0594, atestat nr 2A0594; CIF 30092308 cu suma de 4000 de lei, în baza disp. art 60 Alin 2 : „Judecătorul-sindic va sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte ori îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic.” Cu drept de cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare. 2. efectuarea de către instanţă a solicitărilor puse în sarcina lichidatorului dar neefectuate până la acest moment, după cum urmează: 1. ONRC/ ORC Ilfov: A.-o furnizare de informaţii din care să rezulte istoricul societăţii debitoare în ceea ce priveşte denumirea, asociaţii, administratorii şi sediul social principal ; B.- precum şi date despre celelalte societăţi comerciale în care fiecare dintre aceştia (asociaţi /administratori-actuali sau foşti) au mai avut sau au calităţi de asociat sau administrator, respectiv: -numărul acestor firme pentru fiecare dintre persoanele identificate potrivit celor anterior solicitate şi care este ultima denumire şi codul unic de înregistrare (sau codul fiscal) al acestora . 2- Organelor fiscale competente (ANAF; Direcţia Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov) pentru comunicarea următoarelor date şi înscrisuri- într-o formă lizibilă ( formatul existent fiind exagerat de mare şi imposibil de analizat!!!!!!) , pentru o perioadă ce cuprinde în principiu cei mai recenţi 3 ani în care societatea a înregistrat bilanţuri în evidenţele fiscale, respectiv după : cele mai recente 3 bilanţuri anuale contabile depuse la dvs, cele mai recente 3 conturi de profit şi pierdere, cele mai recente 3 situaţii a fluxurilor de trezorerie, cele mai recente 3 note explicative depuse la organele fiscale, precum şi informaţiile suplimentare stabilite a fi comunicate, cum ar fi informaţiile aferente creanţelor preluate prin cesionare; În cazul în care nu puteţi să ne comunicaţi chiar fotocopii după aceste înscrisuri aşa cum au fost depuse în original de societate, vă rugăm să ne comunicaţi cine şi-a însuşit aceste raportări (indicaţi datele persoanei/auditorului /contabilului/profesioniştilor care şi le au însuşit). ? 3 ANAF, - Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare, pentru a ne comunica lista cu toate conturile pe care societatea le-a deţinut, precum şi lista cu toate conturile pe care societatea încă le mai deţine; ? 4- INSTITUŢIILOR BANCARE indicate de debitoare precum şi cele rezultate din răspunsul ANAF-Direcţiei Generale de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare- care vor fi notificate doar la sediul central declarat pe site-ul BNR, urmând ca aceste unităţi centrale să colecteze datele de la subunităţi şi să le comunice direct instanţei, sau să disemineze solicitarea instanţei către subunităţi, pentru ca acestea să răspundă în mod direct instanţei datele solicitate, răspunderea aparţinând în orice caz unităţii centrale, pentru a se comunica, pentru perioada de referinţă şi doar pentru conturile bancare ale societăţii debitoare- (potrivit celor stabilite prin dispozitiv, în principiu începând cu minim trei ani anterior datei deschiderii procedurii –de la data de înfiinţare şi până la data comunicării, sub formă de înscrisuri consemnându-se numele şi prenumele persoanei care îşi asumă redactarea şi conţinutul acestuia, semnătura şi ştampila băncii, în 2 exemplare, ce vor fi comunicate direct instanţei (un exemplar va fi ataşat la dosarul de fond, iar cel de-al II-lea va fi utilizat de administratorul/lichidatorul judiciar pentru identificarea operaţiunilor şi analizarea încrucişată cu situaţia plăţilor şi încasărilor evidenţiată în contabilitate, cu constatarea eventualelor neconcordanţe şi propunerea de măsuri adecvate); I-un răspuns scris, în 2 exemplare, care să cuprindă exclusiv pentru societatea debitoare şi exclusiv pentru perioada de referinţă următoarele date: ? A. a) datele de identificare ale fiecărui cont cu care societatea a figurat sau încă mai figurează în evidenţe –RON/EUR, etc, b) soldul la început de fiecare an,- dacă depăşeşte pragul valoric de 12.500 de euro (sau echivalent), c) suma rulajelor anuale totale debitoare pentru fiecare cont în parte, dacă depăşeşte pragul valoric de 12.500 de euro (sau echivalent) d) suma rulajelor anuale totale creditoare pentru fiecare cont în parte, dacă depăşeşte pragul valoric de 12.500 de euro (sau echivalent);- (în răspuns se va menţiona punctual, – în dreptul răspunsului la fiecare dintre aceste solicitări, că nu se depăşeşte pragul minim indicat de către instanţă ) ; ? B. a) datele de identificare ale persoanele împuternicite, cu anexarea documentelor cu care acestea s-au legitimat şi cu indicarea pentru fiecare cont /b) a datei la care a fost împuternicit şi a persoanei fizice care a completat formularul prin care i-a împuternicit, /c) a datei primei şi /d) ultimei operaţiuni efectuate pe contul respectiv de fiecare dintre aceste persoane, /e) a sumelor totale cu care s-a debitat contul la dispoziţia fiecăruia dintre aceştia, pentru fiecare an calendaristic (acest calcul va fi indicat doar în măsura în care suma rulajelor anuale totale pentru toate conturile (sume debitoare şi creditoare cumulate rulate anual pe toate conturile deţinute la banca dvs de societatea aflată în insolvenţă) depăşeşte 25.000 de euro -sau echivalent), /f) a sumelor totale cu care s-a debitat contul la dispoziţia fiecăruia dintre aceştia pentru o perioadă anterioară cu 120 de zile datei intrării în procedura insolvenţei a societăţii debitoare cu justificarea restituire împrumut firmă; (acest calcul va fi indicat doar în măsura în care suma rulajelor totale pentru acest interval de 120 de zile -sume cumulate rulate pe toate conturile deţinute la banca dvs de societatea aflată în insolvenţă-, depăşeşte pragul de 15.000 de euro (sau echivalent)/g) a sumelor totale cu care s-a debitat contul la dispoziţia fiecăruia dintre aceştia pentru o perioadă anterioară cu 120 de zile datei intrării în procedura insolvenţei a societăţii debitoare cu justificarea de acordare de avansuri spre decontare; (acest calcul va fi indicat doar doar în măsura în care suma rulajelor totale pentru acest interval de 120 de zile -sume cumulate rulate pe toate conturile deţinute la banca dvs de societatea aflată în insolvenţă-, depăşeşte pragul de 15.000 de euro -sau echivalent) ? II. De asemenea urmează să fie puse la dispoziţia instanţei, în 2 exemplare, doar pentru conturile ale căror rulaje totale anuale depăşesc suma de 300 de lei Ron (sau echivalent)- tot sub formă de înscrisuri şi rulajele (extrasele de cont extinse) desfăşurate anuale, cuprinzând pentru fiecare cont în parte, şi separat pentru fiecare an în parte,: fiecare operaţiune efectuată în parte cu indicarea sumei rulate, a datei, a datelor de identificare ale partenerului comercial (nume şi CNP pt PF sau/denumire firmă şi CUI pt PJ) , a soldului contului după fiecare operaţiune în parte, precum şi a justificării operaţiunii, totalizarea la sfârşitul fiecărui an a rulajelor debitoare cât şi a rulajelor creditoare cu indicarea rulajului total debitor, rulajului total creditor, a soldului total final la sfârşit de an şi a soldului existent la începutul anului pentru perioada de referinţă- ( acest răspuns va fi comunicat tot sub formă de înscrisuri ). III. Doar în măsura în care suma rulajelor anuale totale pentru toate conturile (sume cumulate rulate anual pe toate conturile deţinute la banca dvs de societatea aflată în insolvenţă) depăşeşte 25.000 de euro (sau echivalent), să se comunice, în 2 exemplare, o situaţie care să cuprindă rulajele totale anuale pe conturile societăţii debitoare (operaţiunile de creditare şi de debitare), pentru perioada de referinţă anterior indicată, în relaţia societăţii aflate în insolvenţă , cu fiecare dintre: ? a)- persoanele care au avut sau au calitatea de asociaţii, administratorii ai societăţii (plăţi şi încasări către acestia ) , sens în care se va indica : a) anul; b) persoana; c) sume debitoare totale – plăţi efectuate către această persoană, d) sume creditoare totale: încasări de la aceeaşi persoană; ? b)- precum şi cu celelalte societăţi comerciale în care fiecare dintre aceştia (asociaţi /administratori-actuali sau foşti) au mai avut sau au calităţi de asociat sau administrator, sens în care se va indica : a ) anul; b) firma terţă în care asociaţii /administratorii-actuali sau foşti au /au avut calităţi –indicată în lista anexă furnizată de ORC); c) sume debitoare totale – plăţi efectuate către această persoană, d) sume creditoare totale: încasări de la aceeaşi persoană; -în acest sens – Tribunalul va anexa răspunsul Oficiului Registrului Comerţului, care ne va furniza aceste date;- în măsura în care nu se va anexa- nu se va răspunde la această ultimă solicitare; IV. Doar în măsura în care societatea a solicitat şi obţinut un credit mai mare de 15000 de Euro, ulterior datei de 01.01.2013 vă rugăm să ne comunicaţi fotocopii certificate de pe cererea de creditare, de pe documentele depuse precum şi de pe rapoartele aferente întocmite de bancă, în urma cărora s-a încuviinţat cererea debitorului ? 5- Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, pentru a ne comunica în 2 exemplare: - a) situaţia debitelor cu care societatea figurează în evidenţele acestora, iar în măsura în care apreciază necesar, să comunice şi o declaraţie de creanţă; - b) precum şi identitatea persoanei/lor care au făcut raportări, - c) lista salariaţilor pe care societatea i-a avut sau îi mai are începând cu 01.01.2012 până-n prezent, conţinând : a) nume /prenume salariat; b) CNP salariat; c)perioada în care fiecare dintre salariaţi a fost angajat (dată angajare/dată concediere); d) reţinând răspunsul de la ORC (pnct. 1 -cunoscând celelalte societăţi comerciale în care fiecare dintre (asociaţii /administratorii-actuali sau foşti) au mai avut sau au calităţi de asociat sau administrator –situaţie ce va fi comunicată de Tribunal cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, să se comunice pentru fiecare dintre angajaţii din lista de la lit. c), dacă în aceste interval (începând cu 01.01.2012 până-n prezent), au fost angajaţi şi în cadrul celorlalte societăţi în care fiecare dintre asociaţii /administratorii-actuali sau foşti au mai avut sau au calităţi de asociat sau administrator, cu indicarea perioadelor; -în acest sens – se va anexa răspunsul Oficiului Registrului Comerţului, care ne va furniza aceste date; - e) fotocopii după contractele de muncă ale acestora, (se vor comunica toate aceste contracte cu fiecare angajat, dar dacă numărul angajaţilor a fost mai mare de 5, se vor comunica un număr maxim de 5 din aceste contracte – în principiu cele mai recent întocmite ); Toate datele şi informaţiile solicitate de judecător sau practician în insolvenţă urmează a fi comunicate, destinatarii care se opun, refuză sau omit să se conformeze urmând a fi deferiţi organului de urmărire penală, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal, intrată în vigoare la 1 februarie 2014, pentru săvârşirea infracţiunii de obstrucţionare a justiţiei prev şi ped. de art 271. În raportul final de închidere a procedurii, în raportul ce însoţeşte planul de reorganizare şi în raportul privind cauzele (art 97- care va fi prezentat în termen de 80 de zile de la data pronunţării deschiderii procedurii- termenul de 40 de zile se prelungeşte prin prezenta cu 40 de zile- potrivit art 97 alin 1 teza finală, prelungire datorată complexităţii verificărilor solicitate de instanţă ) se vor menţiona/relua aspectele rezultate, punctual, pentru fiecare din răspunsurile la solicitările anterior indicate (atât cele adresate celor 17 destinatari/ cât şi cele 14 liste ce urmează a fi indicate). În acest sens, în cuprinsul acestor rapoarte, se vor regăsi, sub sancţiunea amenzii şi cu consecinţa repunerii pe rol în vederea completării raportului, cel puţin următoarele aspecte esenţiale referitoare la fiecare dintre solicitările anterioare. 1. Referitor la solicitarea adresată ONRC: - A -urmează să se indice datele de identificare ale persoanelor care au avut sau au calitatea de asociat sau administrator, cu indicarea în dreptul fiecăreia, a datei la care a dobândit calitatea, ce calitate a dobândit, în ce mod, la ce dată a luat sfârşit calitatea acesteia, precum şi în câte alte societăţi comerciale a mai avut/are calităţi de asociat şi administrator B -precum şi un istoric scurt al sediilor societăţii din care să rezulte data înfiinţării, indicarea adreselor sediilor sociale principale avute şi intervalele de timp pentru fiecare sediu în parte; ? 2- Referitor la solicitarea adresată Direcţiilor de Taxe şi Impozite de la toate sediile şi punctele de lucru actuale/sau foste, ale debitorului, urmează să se indice totalitatea bunurilor cu care Societatea figurează precum şi a tuturor bunurilor cu care Societatea a figurat în evidenţe, cu comunicarea de fotocopii certificate după documentele depuse - de intrare /înregistrare şi de ieşire/radiere din patrimoniul societăţii, sens în care se vor lista bunurile care au fost deţinute de societate (chiar dacă au fost radiate) din evidenţele fiscale ulterior datei de 01.01.2013. ? 3- Referitor la solicitarea adresată Direcţiilor de Taxe şi Impozite de la toate domiciliile (actuale/foste) ale asociaţilor şi administratorilor (actuali sau foşti ), urmează să se indice totalitatea bunurilor cu care au figurat în ultimii 3 ani precum şi pentru comunicarea tuturor bunurilor cu care figurează în evidenţe, – cu ataşarea documentelor de intrare /ieşire din patrimoniul acestora; sens în care se vor indica bunurile care au fost deţinute (chiar dacă au fost radiate) din evidenţele fiscale ulterior datei de 01.01.2013. ? 4- Referitor la solicitarea adresată Organelor fiscale competente (ANAF; Direcţia Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov), ? A) urmează să se indice pentru ce perioade au fost depuse cele mai recente 3 bilanţuri anuale contabile depuse, cu efectuarea unei situaţii comparative pentru aceşti ultimi 3 ani a principalilor indicatori economici ai societăţii (din care să rezulte în mod esenţial activele) ? B) urmează să se indice dacă societatea este înregistrată ca plătitor de TVA, iar dacă a fost înregistrată ca plătitor de TVA, să se indice perioada/ele; ? c) urmează să se indice dacă au fost efectuate controale cu privire la această societate debitoare şi, dacă au fost efectuate ulterior datei de 01.01.2013 să comunice data la care a avut loc controlul, perioadele analizate precum şi măsurile esenţiale dispuse- cu ataşarea în fotocopie a actelor de control şi a celor ulterioare emise urmare a controlului (raport/proces verbal/decizie de impunere/pv de constat. Contravenţie; etc) ? d) urmează să se indice toate conturile bancare pe care societatea le-a deţinut, precum şi intervalele de timp; ? e) urmează să se indice care sunt ultimele 5 declaraţii depuse de societate la AJFP Ilfov (codurile/nr şi data înregistrării/perioada aferentă) ; ? f) urmează să se indice dacă societatea este inactivă , de la ce dată şi din ce considerente; ? g) urmează să se indice dacă societatea a avut întreruperi temporare de activitate şi care sunt perioadele; ? h) urmează să se indice suma totală şi individual, suma aferentă fiecărei obligaţii de plată neachitate la bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale, (potrivit celei mai recente fişe sintetice); ? i) ) urmează să se indice cu ce date de referinţă figurează societatea în tabloul de bord (de când nu mai desfăşoară activitate, cifra de afaceri, pierderea netă declarată, numărul de salariaţi) ; ? j) urmează să se indice conform fişei de risc fiscal vizualizată în baza de date ANAF, dacă s-au constatat neconcordanţe în tranzacţiile efectuate cu inactivi, radiaţi, neplătitori de TVA; şi în caz pozitiv soldul aferent neconcordanţelor pentru fiecare an în parte, până-n prezent ; ? k) urmează să se indice conform fişei de risc fiscal vizualizată în baza de date ANAF, dacă s-au constatat neconcordanţe în tranzacţiile efectuate cu plătitori de TVA, atât pe achiziţii cât şi pe livrări (indicaţi suma totală a neconcordanţelor pentru fiecare an ); şi în caz pozitiv soldul aferent neconcordanţelor pentru fiecare an în parte, până-n prezent ; ? l) urmează să se indice dacă există diferenţe între sumele declarate de debitoare şi cele declarate de operatorii intracomunitari, informaţii rezultate din declaraţiile recapitulative D390, privind achiziţiile şi livrările intracomunitare, şi în caz pozitiv soldul aferent neconcordanţelor pentru fiecare an în parte, până-n prezent ; ? m) urmează să se indice dacă există diferenţe între sumele declarate de debitoare şi cele declarate de operatorii intracomunitari, informaţii rezultate din declaraţiile D394 ; şi în caz pozitiv soldul aferent neconcordanţelor pentru fiecare an în parte, până-n prezent ; ? n) urmează să se indice dacă, în aplicarea dispoziţiilor Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 127/29.01.2014, organul de executare cu competenţe în executarea silită a debitorului principal a efectuat activităţile prevăzute în Instrucţiuni, şi în caz pozitiv, să indice persoanele împotriva cărora s-au emis decizii de atragere a răspunderii solidare; ? 5- Referitor la solicitarea adresată Societăţii, prin reprezentanţii săi legali, Adunării Generale a Asociaţilor, ? urmează să se indice dacă, au fost notificaţi, ce persoane au fost notificate, la ce adrese şi în ce modalitate: poştă/telefonic/poştă electronică/ direct prin proces verbal, pentru punerea la dispoziţie a întregii documentaţii contabile, a tuturor contractelor încheiate, a registrelor, şi dacă au pus efectiv la dispoziţia administratorul judiciar/lichidatorului toate documentele societăţii ? urmează să se indice dacă au pus la dispoziţia administratorului judiciar/lichidatorului/instanţei o listă a tuturor debitorilor societăţii aflate în insolvenţă (clienţi/debitori diverşi/ furnizori debitori, etc), cu menţionarea pentru fiecare în parte a : denumirii, sumei datorată de fiecare, data la care suma a devenit exigibilă; ce măsuri de recuperare au fost luate; cu ataşarea documentelor care atestă: aceste creanţe, a tuturor măsurilor de recuperare a creanţelor; iar pentru debitorii care datorează mai mult de 10.000 de lei şi a unui un extras /furnizare de informaţii extinse ONRC de actualitate; În cazul în care nu se depun aceste ultime înscrisuri se va aplica prezumţia judiciară relativă a împrejurării că nu s-au luat nici un fel de măsuri legale de recuperare a creanţelor şi pe cale de consecinţă, în măsura în care nu există impedimente insurmontabile administratorul judiciar/lichidatorul să facă dovada demersurilor efective de recuperare a acestor creanţe sau bunuri; ? urmează să se indice dacă au pus la dispoziţia administratorului judiciar/lichidatorului/instanţei o listă a tuturor bunurilor (activelor/mijloacelor fixe) vândute într-o perioadă anterioară pentru cei mai recenţi 3 ani în care s-au depus la ANAF bilanţuri contabile a căror valoare contabilă sau valoare de achiziţie a fost la un moment dat superioară sumei de 40.000 de lei, sens în care urmează să se indice individual bunurile, principalele caracteristici, preţurile de achiziţie şi preţurile de vânzare; !! urmează să se indice chiar dacă nu au fost puse la dispoziţia administratorului judiciar/lichidatorului/instanţei o analiză a acestor bunuri, prin prisma soldurilor contabile existente în contabilitate şi a modificărilor acestor solduri pentru cei mai recenţi 3 ani în care s-au depus la ANAF bilanţuri contabile; ? În Rapoartele lunare/ sau cele întocmite la intervale de 3 luni, precum şi în raportul de închidere -Urmează să se indice /să se efectueze o analiză comparativă a unor indicatori financiari, în cadrul unui tabel care să cuprindă următoarele date: a) total valoare active la data intrării în insolvenţă, aşa cum rezultă din evidenţele contabile ale societăţii, din care să indice a1)suma activelor circulante şi a2)suma activelor imobilizate; b) total active inventariate în fapt de practician; b1)valoarea contabilă a activelor inventariate, b2)valoarea stabilită prin evaluare –raport de evaluare; c)valoare de vanzare; d) valoarea sumelor distribuite; ? În Rapoartele lunare/ sau cele întocmite la intervale de 3 luni, precum şi în raportul de închidere-Urmează să se indice a)totalitatea sumelor de care dispunea societatea la data intrării în insolvenţă; b) totalitatea sumelor încasate de societate în perioada de insolvenţă/faliment; c) totalul sumelor de la a) + b); d) totalul sumelor ce au părăsit patrimoniul societăţii de la data intrării în insolvenţă până la momentul redactării raportului; e) diferenţa existentă; Acestui tabel se va ataşa o anexă (ANEXA 1- PLĂŢI) din care rezulte cu referire la litera d), următoarele date: a)denumire persoană către care s-a efectuat plata/ cui Cnp/ b) sumă virată/plătită/ c) data plăţii/viramentului/ d) justificare plată; e) plată efectuată cu/fără acordul practicianului în insolvenţă; f) plată efectuată cu/fără acordul Adunării Generale a Creditorilor; (coloana de la litera b a anexei va fi totalizată- indicându-se sumele totale virate; Acestui tabel se va ataşa şi o anexă (ANEXA 2- COMPENSĂRI) din care rezulte următoarele date: a)denumire persoană către care s-a efectuat plata/ cui Cnp prin compensare/ b) sumă virată/plătită/ c) data plăţii/viramentului/ d) justificare plată; e) plată efectuată cu/fără acordul practicianului în insolvenţă; f) plată efectuată cu/fără acordul Adunării Generale a Creditorilor; (coloana de la litera b a anexei va fi totalizată- indicându-se sumele totale virate; F) denumire persoană care avea debite la societatea aflată în insolvenţă la data naşterii raportului juridic; g) modul în care s-au declarat creanţele reciproce h) data la care s-a declarat ordinul de compensare; Urmează să se indice /să se efectueze o analiză comparativă a principalilor indicatori financiari, pentru ultimii 3 ani, potrivit datelor de bilanţ şi contului de profit şi pierdere, care să cuprindă într un tabel (sau 2) : situaţia comparativă a activelor, a datoriilor a veniturilor şi cheltuielilor, precum şi a rezultatului financiar; ? Urmează să se indice într un tabel o listă cu creditorii societăţii rezultaţi din cel mai recent tabel al creditorilor , cu creanţa fiecăruia şi cu suma distribuită fiecăruia; ? 6- Referitor la solicitarea adresată Autorităţii Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - ? urmează să se indice, punctual, toate drepturile reale, privilegiile , ipotecile constituite în favoarea societăţii, precum şi ale tuturor bunurilor imobile, cu care debitorul insolvent figurează în evidenţe precum şi a tuturor acestor drepturi, cu care a figurat în evidenţe după 01.01.2013 indiferent dacă au fost sau nu radiate anterior deschiderii procedurii; cu indicarea datelor de identificare ale fiecărui drept, a caracteristicilor esenţiale, a modului de dobândire, valoarea de dobândire şi valoarea de înstrăinare şi a modului în care s-a încasat preţul; ? 7- Referitor la solicitarea adresată Arhivei Electronice de Garanţii Mobiliare, ? urmează să se indice, punctual, toate drepturile cu care Societatea figurează sau a figurat în evidenţe – după 01.01.2013 indiferent dacă au fost sau nu radiate anterior deschiderii procedurii; cu indicarea datelor de identificare ale fiecărui drept, a caracteristicilor esenţiale , a modului de dobândire, valoarea de dobândire şi valoarea de înstrăinare şi a modului în care s-a încasat preţul; ? 8.a)- Referitor la solicitarea adresată MAI- INSTITUŢIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, ? urmează să se indice, punctual şi individual toate autovehiculele cu care societatea a figurat în ultimii 3 ani sau figurează în evidenţe , sens în care să indice datele de identificare ale acestor bunuri, data de fabricaţie, data înmatriculării, data radierii, data transcrierii dreptului de proprietate pentru fiecare din proprietar- dacă a fost între timp înstrăinat cu indicarea următorului nou titular beneficiar al actului de înmatriculare; ? 9.- Referitor la solicitarea adresată ANAF, - Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare, urmează să se indice, punctual şi individual toate conturile pe care societatea le-a deţinut cu indicarea perioadei; ? 10- Referitor la solicitarea adresată INSTITUŢIILOR BANCARE indicate de debitoare precum şi cele rezultate din răspunsul ANAF-Direcţiei Generale de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare- - urmează să se indice, punctual şi individual pentru fiecare bancă notificată, pentru fiecare cont şi pentru perioada analizată de bancă: - intervalele de timp în care a deţinut conturi, - rulajele totale pentru fiecare an în parte, atât creditoare , cât şi debitoare, - soldurile existente la data deschiderii procedurii, - datele de identificare ale persoanelor împuternicite pe conturi, - data primei operaţiuni pentru fiecare persoană împuternicită şi data ultimei operaţiuni pentru fiecare persoană împuternicită; - suma retragerilor de numerar efectuată cu un an anterior deschiderii procedurii pentru fiecare împuternicit în parte, cu justificări legate de restituire împrumut firmă; - suma retragerilor de numerar efectuată cu 120 de zile anterioare deschiderii procedurii pentru fiecare împuternicit în parte, cu justificări legate de restituire împrumut firmă; - suma retragerilor de numerar efectuată cu un an anterior deschiderii procedurii pentru fiecare împuternicit în parte , cu justificări legate de acordarea de avansuri spre decontare; - suma retragerilor de numerar efectuată cu 120 de zile anterioare deschiderii procedurii pentru fiecare împuternicit în parte , cu justificări privind acordarea de avansuri spre decontare. - rulajele totale anuale pe conturile societăţii debitoare (operaţiunile de creditare şi de debitare), pentru perioada de referinţă anterior indicată, în relaţia societăţii aflate în insolvenţă , cu fiecare dintre: a)- persoanele care au avut sau au calitatea de asociaţii, administratorii ai societăţii (plăţi şi încasări către acestia ) , sens în care se va indica : a) anul; b) persoana; c) sume debitoare totale – plăţi efectuate către această persoană, d) sume creditoare totale: încasări de la aceeaşi persoană; ; - rulajele totale anuale pe conturile societăţii debitoare (operaţiunile de creditare şi de debitare), pentru perioada de referinţă anterior indicată, în relaţia societăţii aflate în insolvenţă , cu fiecare dintre: celelalte societăţi comerciale în care fiecare dintre aceştia (asociaţi /administratori-actuali sau foşti) au mai avut sau au calităţi de asociat sau administrator, sens în care se va indica : a ) anul; b) firma terţă în care asociaţii /administratorii-actuali sau foşti au /au avut calităţi –indicată în lista anexă furnizată de ORC); c) sume debitoare totale – plăţi efectuate către această persoană, d) sume creditoare totale: încasări de la aceeaşi persoană; - dacă în urma analizării acestor operaţiuni se constată că societatea aflată în insolvenţă a fost prejudiciată să indice a) persoana care a angajat operaţiunea din cadrul societăţii debitoare; d) data operaţiunii; c) cu cine a fost angajată operaţiunea; d) estimarea prejudiciului suportat de societatea debitoare. 11- Referitor la solicitarea adresată IGPF- urmează să se indice, punctual şi individual data primei intrări şi data ultimei ieşiri pentru toate persoanele care deţin sau au deţinut calităţi în societatea debitoare, asociaţi şi administratori actuali sau foşti (reţinând că doar pentru cetăţenii non UE se stochează datele); ? 12- Referitor la solicitarea adresată CGMB- Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor – Serviciul Actualizare, Valorificare Bază Date(după caz Oficiului Român pentru Imigrări,) urmează să se indice, punctual şi individual datele de domiciliu şi reşedinţă ale persoanelor cu calitatea de actual/fost asociat sau administrator; ? 13- Referitor la solicitarea adresată Administraţiei Fondului pentru Mediu- urmează să se indice dacă societatea a avut sau are un obiect de activitate autorizabil, şi situaţia debitelor cu care societatea figurează în evidenţele acestora precum şi identitatea persoanei/lor care au făcut raportări, ? 14- Referitor la solicitarea adresată Inspectoratului Teritorial de Muncă, urmează să se indice - câţi salariaţi a avut societatea, anual, pe care societatea i-a avut sau îi mai are începând cu 3 ani anteriori deschiderii procedurii, până-n prezent , cu indicarea datelor de identitate ale persoanelor care au semnat contractele din partea angajatorului,(societatea debitoare). ) situaţia debitelor cu care societatea figurează în evidenţele acestora , precum şi reţinând răspunsul de la ORC (pnct. 1 -cunoscând celelalte societăţi comerciale în care fiecare dintre (asociaţii /administratorii-actuali sau foşti) au mai avut sau au calităţi de asociat sau administrator –câţi şi care dintre aceştia, în aceste interval (începând cu 3 ani anteriori deschiderii procedurii, până-n prezent), au fost angajaţi şi în cadrul celorlalte societăţi în care fiecare dintre asociaţi /administratori-(actuali sau foşti) au mai avut sau au calităţi de asociat sau administrator; ? 15- Referitor la solicitarea adresată Furnizorilor de servicii de telefonie (Orange, Vodafone, Telekom, RCS-RDS, etc), urmează să se indice: 1. dacă au avut contracte în derulare în cei mai recenţi 3 ani în care societatea a făcut raportări la ANAF, 2. câte astfel de contracte au fost în derulare în acest interval, 3. pentru câte numere de telefon, 4. care sunt numerele de telefon, 5. care sunt datelor de identitate ale persoanelor care au semnat contractele din partea beneficiarului- societatea debitoare; ? 16- Referitor la solicitarea adresată Furnizorilor de utilităţi de la sediul debitorului (energie electrică, gaze, etc), urmează să se indice dacă au avut contracte în derulare în cei mai recenţi 3 ani în care societatea a făcut raportări la ANAF, câte astfel de contracte au fost în derulare în acest interval cu indicarea datelor de identitate ale persoanelor care au semnat contractele din partea beneficiarului- societatea debitoare; ? 17. Referitor la solicitarea adresată debitorilor, urmează să se indice într un tabel o listă cu debitorii societăţii rezultaţi din cele mai recente evidenţe contabile, cu indicarea denumirii debitorului , a codului fiscal, a debitului datorat de fiecare , a datei la care a efectuat fiecare debitor ultima plată (pentru a se verifica posibila întrerupere a termenului de prescripţie) în favoarea debitoarei aflate în insolvenţă, şi diligenţele legale efectuate împotriva fiecăruia pentru recuperarea creanţelor: a) notificare potrivit pnct 17 anterior arătat ; b) cerere de valoare redusă; c) cerere de ordonanţă de plată; d) cerere în pretenţii; e) cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă; f) plângere penală. Se vor indica pentru fiecare cerere în parte : numărul de dosar, data primului termen şi soluţia (dacă s-a pronunţat). De asemenea, ataşat raportului privind cauzele, a raportului de închidere a procedurii precum şi a raportului ce însoţeşte planul de reorganizare propus, sub formă de anexe, administratorul judiciar/lichidatorul va cuprinde în raport şi următoarele date (care, pot fi furnizate la solicitarea expresă a practicianului în insolvenţă de către societatea debitoare prin administratorul statutar), atât instanţei cât şi administratorului judiciar, după ce vor fi fost verificate de către practician în evidenţele contabile ale debitorului cu indicarea eventualelor neconcordanţe: 1. lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc,), nr. de înregistrare în Registrul Comerţului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold ; fişa contului furnizor/ fişa partenerului creditor- cuprinzând rulajele şi soldul intermediar după fiecare operaţiune, precum şi soldul final); 2. lista cuprinzând numele şi adresele debitorilor şi toate debitele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc,), nr. de înregistrare în Registrul Comerţului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold ; fişa contului client/ fişa partenerului debitor- cuprinzând rulajele şi soldul intermediar după fiecare operaţiune, precum şi soldul final); 3. lista cuprinzând totalitatea biletelor la ordin girate către creditori sau de către debitori către societate (anterior cu 2 ani deschiderii procedurii)! 4. lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le-a deţinut societatea în ultimii 2 ani - sau pe care încă le mai deţine societatea, cu o valoare individuală, aşa cum a figurat la momentul la care a avut cea mai mare valoare, înregistrată în contabilitate, superioară sumei de 40.000 de lei Ron- şi să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, (situaţia activelor societăţii); 5. lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le deţinea societatea la data deschiderii insolvenţei împotriva acesteia, însoţită de ultimele 3 registre inventar anuale întocmite de societate; 6. lista cuprinzând stocurile şi mărfurile pe care le deţine societatea (inventar) la data deschiderii insolvenţei împotriva acesteia, cu indicarea valorii contabile a fiecărei mărfuri în parte; 7. o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor”, sens în care dispune în sarcina debitorului prin reprezentanţii statutari anterior indicaţi să întocmească această listă şi să o reactualizeze permanent şi să o comunice instanţei la data de 25 a fiecărei luni- după ce va fi reactualizată. În cuprinsul acestei liste urmează să se regăsească inclusiv plăţi efectuate de către diverşi debitori către terţi (creditori ai societăţii aflate în insolvenţă. etc), plăţi efectuate în contul unor creanţe, respectiv debite pe care le are societatea aflată în insolvenţă, iar prin această metodă s-ar putea evita supravegherea acestor plăţi de către administratorul/administratorul desemnat de către instanţă. 8. potrivit art. 117 din Lege, listele cuprinzând a) totalitatea actelor de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar; b) totalitatea operaţiunilor în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii; c) totalitatea actelor încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; d) totalitatea actelor de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer; e) totalitatea operaţiunilor de constituire a unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară, în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii; f) totalitatea plăţilor anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; g) totalitatea actelor de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda un creditor. 9. potrivit art 117 din Lege, listele cuprinzând totalitatea actelor sau operaţiunilor, încheiate în cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul: a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, în situaţia în care debitorul este acea societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată; b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; c) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, în situaţia în care debitorul este respectiva societate pe acţiuni; d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie de control asupra debitorului sau a activităţii sale; f) cu un coproprietar sau proprietar devălmaş asupra unui bun comun; g) cu soţul, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv, ai persoanelor fizice enumerate la lit. a) - f). 10. lista tuturor bunurilor deţinute de societate în baza unui contract de leasing în ultimii 2 ani , cu indicarea fiecărui bun, a anului de fabricaţie, a valorii totale a fiecărui contract, a nr. de contract şi datei încheierii, a valorii totale achitate, a restului de plată total neachitat, a datei ultimei plăţi efectuate, a datei cedării (sub orice formă)a acestuia şi indicarea persoanei către care a fost cedat; (pentru cele cedate, pentru restul care încă se mai află în utilizarea societăţii, lista se va opri la rubrica : rest de plată total neachitat, iar pentru cele integral achitate dar înstrăinate se va consemna destinatarul, data înstrăinării, data radierii din evidenţele fiscale şi suma achitată efectiv de cumpărător. 11. lista cuprinzând toate conturile pe care societatea le-a deţinut în 01.01.2013- prezent. 12. lista cuprinzând datele de identificare ale societăţilor de contabilitate/contabililor autorizaţi şi societăţilor de audit care au prestat servicii companiei debitoare din anul 2011 până în prezent. 13 . să prezinte fişa şah a conturilor 401, 409, 461, 462, 411, şi 212* ale conturilor de imobilizări corporale, de stocuri şi de creanţe; precum şi un istoric al contului 212* cu începere din 01.01.2015- până în prezent, la care să ataşeze în fotocopii certificate totalitatea documentelor justificative; 14. lista cuprinzând măsurile luate pentru recuperarea creanţelor. În baza art 167 , pune în vedere practicianului în insolvenţă ca după ce bunurile din averea debitorului vor fi fost lichidate, lichidatorul judiciar va supune judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale; la care va ataşa inclusiv extrase de cont detaliate după operaţiunile bancare ale societăţii aferente perioadei : de la data deschiderii procedurii până la data redactării acestora; copii de pe raportul final însoţit de situaţiile financiare finale vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului prin publicare în BPI. Practicianul va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la publicarea raportului final. Creditorii pot formula obiecţiuni la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării. În baza art 168 , pune în vedere practicianului în insolvenţă ca după ce judecătorul-sindic va fi aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 30 de zile de către cei îndreptăţiţi la acestea vor fi depuse în contul prevăzut la art. 39 alin. (4). Aceste date sunt solicitate pentru a putea fi aplicabile şi pentru a da efect dispoziţiilor Legii insolvenţei, în special cu referire la următoarele drepturi şi obligaţii ce le instituie: ? Identificare a elementelor necesare unei soluţionări complete a dosarului de insolvenţă care să cuprindă identificarea şi notificarea tuturor creditorilor, care se pot înscrie la masa credală sau pot efectua opoziţie la hotărârea de deschidere a insolvenţei potrivit art. 61 din Legea nr 85/2014, ? identificare a bunurilor societăţii debitoare, cu consecinţa lichidării acestora în vederea acoperirii pasivelor societăţii debitoare (aspect ce constituie chiar scopul Legii nr 85/2014- art 2), ? identificare a debitorilor societăţii debitoare (dacă nu este predată contabilitatea, debitele nu pot fi identificate şi sunt astfel sustrase de la masa credală, practicianul în insolvenţă fiind practic în imposibilitate de a acţiona împotriva debitorilor societăţii aflate în insolvenţă, în termen util, putând interveni prescripţii sau alte decăderi procedurale, etc), care pot fi urmăriţi pentru aducerea la masa credală a debitelor datorate în vederea acoperirii pasivelor societăţii debitoare, ? identificare a unor înstrăinări ce pot constitui temei pentru aplicarea dispoziţiilor 117 şi urm. din Legea nr 85/2014; ? verificarea de acte contabile- adică a tuturor documentelor contabile, ce poate avea ca efect/ influenţa inclusiv cunoaşterea de către creditorii bugetari a tuturor veniturilor încasate şi natura acestora : impozabile/neimpozabile, utilizarea veniturilor, a plăţilor efectuate de către debitorii societăţii aflate în stare de insolvenţă, etc; ? stabilirea modului de declarare a veniturilor încasate, a plăţilor efectuate de debitori, cu consecinţa influenţării bazei de impozitare, reţinându-se impozitelor şi taxelor aferente: TVA, impozitului pe profit, impozitului pe dividente, impozitelor şi contribuţiilor cu reţinere la sursă , etc; Astfel, potrivit Codului Fiscal: Art. 19: Reguli generale: (1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. art. 21*) Cheltuieli (1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. (4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor (lipsa documentelor justificative are drept consecinţă nedeductibilitatea cheltuielilor angajate – rezultând modificarea bazei de impunere şi a impozitului pe profit-art 21 C.fiscal, precum şi a TVA –ului nedeductibil prin neîndeplinirea Condiţiilor de exercitare a dreptului de deducere-art 146 Cod Fiscal, etc;) Urmare a analizării datelor rezultate urmează ca administratorul special /administratorul judiciar/lichidatorul să ia măsuri pentru notificarea creditorilor, măsuri pentru recuperarea creanţelor, pentru anularea actelor de transfer frauduloase şi pentru atragerea răspunderii civile/penale a persoanelor responsabile. Se pune în vedere practicianului în insolvenţă că în măsura în care apreciază oportună formularea unei acţiuni prevăzută la art. 169, urmează a fi înregistrată anterior închiderii procedurii, sub sancţiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă, reţinându-se şi că această acţiune poate fi formulată în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariţia stării de insolvenţă dar nu mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii; În cazul în care totuşi raportul va fi redactat în lipsa tuturor acestor informaţii, până la închiderea procedurii, practicianul în insolvenţă va prezenta răspunsurile (inclusiv a instituţiilor anterior evocate) şi va face referire la acestea în rapoartele ulterioare, omisiunea fiindu-i imputabilă în mod exclusiv. Orice omisiune în prezentarea oricăror date solicitate de instanţă este direct imputabilă practicianului în insolvenţă, care nu se poate scuza pentru neprezentarea datelor decât prin sesizarea instanţei /organului competent şi prezentarea dovezii efectuării unor diligenţe ferme . Reprezentanţii statutari ai societăţii, urmează de asemenea să comunice instanţei toate aceste informaţii anterior arătate (fiecare filă va fi certificată pentru conformitate) cu referire la numărul de dosar al instanţei, cel târziu până la următorul termen de judecată ( lista de la poziţia 7 va fi comunicată lunar, în forma reactualizată). Anterior redactării raportului de închidere a procedurii, practicianul în insolvenţă în funcţie la acea dată, va proceda la arhivarea tuturor documentelor /inclusiv contabile ale societăţii debitoare în arhiva personală a Cabinetului, asigurând posibilitatea consultării tuturor documentelor contabile într-o perioadă de 10 ani de la data închiderii procedurii şi a tuturor documentelor ce privesc raporturile juridice/economice cu salariaţii pentru cel puţin 30 de ani de la închiderea procedurii. Practicianul va asigura celor ce predă această arhivă posibilitatea ca la rândul acestora să păstreze fotocopii după toate aceste înscrisuri. Administratorii statutari ai societăţii cu această calitate la momentul închiderii procedurii, vor proceda de asemenea la arhivarea tuturor documentelor /inclusiv contabile ale societăţii debitoare în arhiva personală, în fotocopii, asigurând posibilitatea consultării tuturor documentelor contabile într-o perioadă de 10 ani de la data închiderii procedurii şi a tuturor documentelor ce privesc raporturile juridice/economice cu salariaţii pentru cel puţin 30 de ani de la închiderea procedurii. Practicianul va asigura celor ce predă această arhivă posibilitatea ca la rândul acestora să păstreze fotocopii după toate aceste înscrisuri. Aceste date mai sunt necesare dat fiind faptul că sunt utile soluţionării, iar în urma analizării acestora urmează ca practicianul în insolvenţă să facă propuneri corespunzătoare privind inclusiv non/atragerea răspunderii persoanelor responsabile civilmente pentru insolvenţa societăţii, în limita culpei ce o poate dovedi. De asemenea se pun în vedere destinatarilor dispoziţiile Legii Nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal intrată în vigoare la 1 februarie 2014: Potrivit art 271, (infracţiunea de Obstrucţionare a justiţiei) : (1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale: a) împiedică, fără drept, … instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural, b) refuză să pună la dispoziţia instanţei în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. În baza art. 267 Cod Penal raportat la art. 175 Cod Penal, având în vedere exercitarea, cu caracter temporar, a atribuţiilor şi responsabilităţilor anterior stabilite în sarcina inclusiv a practicianului în insolvenţă, în scopul realizării prerogativelor puterii judecătoreşti, obligă practicianul în insolvenţă (care prin prisma atribuţiilor şi responsabilităţilor anterior stabilite dobândeşte astfel calitatea de funcţionar public în sensul legii penale) de a sesiza organul de urmărire penală în măsura în care va lua /a luat la cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mandatul acordat în baza căruia îşi îndeplineşte sarcinile. În baza art. 10 lit. f din Legea Nr. 656 din 7 decembrie 2002 *** Republicată, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, obligă practicianul în insolvenţă (care are calitatea de „alte persoane care exercită profesii juridice liberale” în sensul Legii Nr. 656/2002 – şi care exercită atribuţii de administrare ori conducere a societăţilor comerciale –aflate în insolvenţă), să ia măsuri de sesizare imediată a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor cu privire la operaţiunile/tranzacţiile suspecte de posibilă spălare a banilor despre care va lua /a luat la cunoştinţă în legătură cu mandatul acordat baza căruia îşi îndeplineşte sarcinile. În baza disp. art. 87 din Legea Nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, va interzice înstrăinarea părţilor sociale ale societăţii debitoare. Dovada efectuării solicitărilor anterior menţionate, totalitatea răspunsurilor şi înscrisurilor recepţionate, în fotocopii certificate, urmează a fi înaintate spre ataşare la dosarul cauzei, datele şi informaţiile rezultate urmând a fi analizate în cadrul raportului asupra cauzelor, precum şi în rapoartele următoare, pentru datele sosite ulterior întocmirii raportului pe cauze, întocmite de către practicianul în insolvenţă. Participanţii la procedură, precum şi destinatarii solicitărilor formulate de instanţă sau lichidator vor prezenta un OPIS al documentelor ori de câte ori le depun, cu indicarea în opis al numărului de file corespunzător fiecărui document în parte, sub sancţiunea suspendării/redactării acestuia la termenul de judecată, rezultă deci că înscrisurile vor fi numerotate . În cazul în care societatea nu pune la dispoziţia practicianului în insolvenţă totalitatea documentelor contabile, practicianul în insolvenţă îi va notifica pe administratorii statutari la domiciliu de drept şi cel de fapt, şi va îi cita prin publicitate, printr-un ziar de circulaţie internaţională, pe aceştia, cu menţiunea de a preda arhiva contabilă a societăţii sub sancţiunea prezumţiei judiciare a împrejurării că în afara operaţiunilor rezultate din verificările anterior evocate, societatea nu a mai desfăşurat şi nici nu a mai înregistrat alte operaţiuni în contabilitatea societăţii. Pentru a complinii aceste obligaţii, administratorul judiciar/lichidatorul se poate adresa oricăror instituţii/destinatar persoană fizică sau juridică , cu solicitări, instituţiile fiind obligate să răspundă administratorului întocmai ca instanţei de judecată însăşi, sub sancţiunea sesizării organelor de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Obstrucţionare a justiţiei (exceptând instituţiile pentru care instanţa s-a obligat să efectueze demersuri directe, răspunsurile acestora urmând să fie analizate de practician prin consultarea dosarului la Arhiva instanţei- ). La prezentarea sau predarea de către societatea debitoare (prin reprezentanţi) către administratorul judiciar/lichidator a actelor contabile(sau oricăror alte documente), se vor întocmi de către practician în insolvenţă procese verbale, semnate de toate părţile. Persoanele prezente vor fi identificate de către administratorul judiciar/lichidatorul, prin prezentarea actelor de identitate. Procesele verbale întocmite vor fi anexate rapoartelor comunicate instanţei. În acest sens, oricărei solicitări/ notificări efectuate de către practicianul în insolvenţă, îi va ataşa o fotocopie certificată de acesta, după minuta judecătorului sindic pronunţată în prezentul dosar. Toate datele şi informaţiile solicitate de judecător sau practician în insolvenţă urmează a fi comunicate, destinatarii care se opun, refuză sau omit să se conformeze urmând a fi deferiţi organului de urmărire penală, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal, intrată în vigoare la 1 februarie 2014, pentru săvârşirea infracţiunii de obstrucţionare a justiţiei prev şi ped. de art 271. Acordă termen la 08.10.2015, orele 15.00 cu citarea părţilor. Executorie. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.06.2015.
Incheiere de sedinta din 17.06.2015Amâna pronunţarea la data de 17.06.2015. Pronuntata in sedinta publica, azi 10.06.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.06.2015Amâna pronunţarea la data de 10.06.2015. Pronuntata in sedinta publica, azi 04.06.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2015Amâna pronunţarea la data de 04.06.2015. Pronuntata in sedinta publica, azi 28.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2015Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 02.04.2015Admite cererea debitoarei AGGELOS ZACHARIAS SISTEME VENTILATIE SRL, , prin lichidator judiciar PROACTIVE INSOLVENCY SPRL. În temeiul art. 145 alin. 1 raportat la art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. În temeiul art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea/sechestrarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Pune în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 , art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014 şi art. 271 NCPP . În baza art. 45 alin. 1, lit. d din Legea 85/2014, la solicitarea expresă a debitorului, numeşte lichidator judiciar provizoriu pe PROACTIVE INSOLVENCY SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 3000 de lei din averea debitorului (exclusiv TVA). În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită câte o notificare la care în mod obligatoriu va ataşa în fotocopie prezenta hotărâre, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, ? tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), precum şi a celor rezultaţi a fi creditori ai societăţii după consultarea documentelor/evidenţelor contabile ale societăţii, sau a altor registre publice ; ? debitorului, atât la sediul social, cât şi la domiciliile/reşedinţele asociaţilor şi administratorilor, la care şi instanţa va comunica prezenta hotărâre, adrese ce vor fi regăsite de practicianul în insolvenţă prin consultarea dosarului, în măsura în care comunicările se vor întoarce fără a fi recepţionate de destinatar sau afişate la aceste adrese de pe teritoriul României, urmează ca afişările să se facă prin executor judecătoresc la aceste adrese, sau la alegere, chiar de către practicianul în insolvenţă sau un delegat al cabinetului acestuia, care va întocmi un proces verbal în care să se regăsească informaţii legate de modul de efectuare a comunicării( potrivit disp. art. 163 alin 1, alin 2, alin 3, teza 1, alin 6, alin 7, alin 8, şi art.164 NCPC); comunicarea poate fi făcută şi la alte adrese dacă rezultă că destinatarii pot fi găsiţi; ? Oficiului Registrului Comerţului sau, după caz, Registrului Societăţilor Agricole Ori Registrului Asociaţiilor Şi Fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii ; ? instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului, în vederea aplicării prevederilor art. 76 din lege; ? tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din lege, precum şi pentru a se comunica lista cu toate conturile pe care societatea le-a deţinut în ultimii 2 ani. Sub sancţiunea prevăzută de lege, în cazul creditorilor persoane juridice care nu vor răspunde acestei notificări în termen de 15 de zile de la data comunicării notificării, vor fi puse în mod gratuit la dispoziţia administratorului în termen de 25 zile de la data pronunţării prezentei, de către ONRC, certificate constatatoare (sau – „Furnizări de informaţii” ), cuprinzând datele extinse ale creditorilor persoane juridice, din care să rezulte sediul şi punctele de lucru declarate Sub sancţiunea prevăzută de lege, la aceste noi adrese (puncte de lucru şi sedii sociale) se va reveni de către lichidatorul judiciar cu notificări urmând că persoanele juridice creditoare să răspundă acestor noi notificări în maxim 15 de zile de la data predării de către lichidatorul judiciar a acestor noi notificări, la poştă (alte servicii de curierat, etc). . Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege, asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, sens în care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului societăţii, să identifice bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le-a deţinut societatea în ultimii 2 ani-, sau pe care încă le mai deţine societatea , cu o valoare individuală, aşa cum a figurat înregistrat în contabilitate, superioară sumei de 20000 de lei- şi să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, să prezinte o situaţie la zi a creditorilor şi debitorilor societăţii şi un sold la zi al contului de casă şi de bancă al societăţii, precum şi evoluţia acestora din urmă (rulajul), potrivit ultimilor 6 balanţe întocmite de societate depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC), În vederea îndeplinirii obligaţiilor anterior stabilite, lichidatorul judiciar se va adresa şi va solicita date şi înscrisuri şi de la orice entităţi, pentru date utile soluţionării cauzei, inclusiv de la următoarele organisme, care potrivit disp. art 255 alin 4 Cpc, art 297 Cpc,, art 300 Cpc- şi sub sancţ. aplicării disp art 187 alin 1 pnct 2 lit f) Cpc, urmează să le furnizeze de urgenţă şi fără plată, în mod direct / sau prin poştă , practicianului în insolvenţă (unui delegat) , sau instanţei, potrivit dispozitivului prezentei, (practicianul în insolvenţă va furniza însă tuturor destinatarilor : Codul Unic de Înregistrare al debitorului , împreună cu toate denumirile deţinute de debitor anterior (de aceea se impune ca prima solicitare să fie efectuată ONRC/ ORC Ilfov); ? ONRC/sau ORC Ilfov, pentru a se comunica - in istoric al evoluţiei datelor extinse ale societăţii din care să rezulte înregistrările iniţiale precum şi toate menţiunile extinse înregistrate în evidenţele ONRC cu privire la debitoare de la înfiinţare până în prezent (dacă compania e înregistrată la ONRC, în caz negativ – să se adreseze Registrului Societăţilor Agricole Ori Registrului Asociaţiilor Şi Fundaţiilor/ instituţiei care gestionează registrul Public privind compania pentru a consulta dosarul şi să prezinte o situaţie a modului în care a evoluat situaţia persoanelor care au făcut parte din companie cu indicarea datei la care au intrat/ au fost exclusi/s-au retras), - furnizări de informaţii sau/certificate constatatoare extinse pentru toate societăţile în care toţi foştii/actuali asociaţi şi administratori ai societăţii debitoare aflate în insolvenţă au deţinut sau deţin calitatea de asociat/administrator; ? Societăţii, prin reprezentanţii săi legali, Adunării Generale a Asociaţiei, Asociaţilor, (pentru punerea la dispoziţie a întregii documentaţii contabile, a tuturor contractelor încheiate, a registrelor, inclusiv a următoarelor documente ce urmează a fi ataşate raportului: ultimile 6 balanţe detaliate depuse de către debitoare la organele fiscale anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei (din care să rezulte suma datorată fiecărui furnizor în parte şi denumirea furnizorului/ din care să rezulte suma datorată de fiecare client în parte şi denumirea clientului) ; -ultimele 3 registre inventar anuale întocmite/ depuse de societate;etc.) ? organelor fiscale competente (ANAF; Direcţia Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov) pentru comunicarea următoarelor date şi înscrisuri: - să prezinte istoricul declaraţiilor depuse de debitoare în ultimii 2 ani ; -cele mai recente 6 deconturi de TVA (cele mai recente 6 declaraţii 300 depuse) şi minim cele mai recente 2 balanţe detaliate depuse de către debitoare la organele fiscale anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei (din care să rezulte suma datorată fiecărui furnizor în parte şi denumirea furnizorului/ din care să rezulte suma datorată de fiecare client în parte şi denumirea clientului)- ; - cele mai recente 2 bilanţuri la care să fie ataşate toate documentele care le-au însoţit la momentul depunerii de către debitoare la organele fiscale anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei , inclusiv balanţele care le-au însoţit şi contul de profit şi pierdere; -fişa sintetică, care să aibă în vedere şi situaţia financiară cel mai recent depusă de către debitoare la organele fiscale; - o listă a neconcordanţelor date de sistem la verificarea prin comparaţie a principalilor clienţi şi furnizori, potrivit declaraţiilor 300, 390 şi 394; - să indice dacă au fost efectuate controale cu privire la această societate debitoare şi în caz pozitiv să comunice actele de control efectuate, precum şi actele privind măsurile dispuse- în fotocopie; - lista cu toate conturile bancare pe care societatea le-a deţinut, precum şi lista cu toate conturile bancare pe care societatea încă le mai deţine; - situaţia debitelor cu care societatea figurează în evidenţele acestora precum şi identitatea persoanei/lor care au făcut raportări, pentru care se impune a fi efectuată separat cerere de creanţă în măsura în care nu a efectuat deja; ? Direcţiilor de Taxe şi Impozite de la toate sediile şi punctele de lucru actuale/sau foste, ale debitorului (pentru comunicarea tuturor bunurilor cu care Societatea figurează precum şi pentru comunicarea tuturor bunurilor cu care Societatea a figurat în evidenţe, şi a debitelor restante – cu comunicarea de fotocopii certificate după documentele depuse - de intrare /înregistrare şi de ieşire/radiere din patrimoniul societăţii / evidenţe precum şi a deciziilor de impunere şi a notelor de constatare ce au stat la baza emiterii deciziilor de impunere dacă societatea figurează cu debite restante – pentru care se impune a fi efectuată separat cerere de creanţă în măsura în care nu a efectuat deja; ? Direcţiilor de Taxe şi Impozite de la toate domiciliile (actuale/foste) ale asociaţilor şi administratorilor (actuali sau foşti ) pentru comunicarea tuturor bunurilor cu care au figurat în ultimii 2 ani precum şi pentru comunicarea tuturor bunurilor cu care figurează în evidenţe, – cu ataşarea documentelor de intrare /ieşire din patrimoniul acestora; ? Autorităţii Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (pentru comunicarea tuturor bunurilor imobile cu care debitorul insolvent figurează în evidenţe precum şi a tuturor bunurilor imobile cu care a figurat în evidenţe în ultimii 5 ani (cu ataşarea documentelor de intrare /ieşire din patrimoniul societăţii), ? Arhivei Electronice de Garanţii Mobiliare, pentru comunicarea tuturor datelor (istoricul acestora) cu care Societatea figurează sau a figurat în evidenţe – şi cu indicarea situaţiei la zi a acestora ? Autorităţii Aeronautice Civile Romane, Aeroclubul României, Autorităţii Navale Române, MAI- INSTITUŢIA PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, (pentru a se comunica dacă Societatea a figurat sau figurează în evidenţe cu autovehicule, ambarcaţiuni sau mijloace de transport aerian, în calitate de proprietar/utilizator, sens în care să ne comunice datele de identificare ale acestor bunuri, data de fabricaţie, data înmatriculării, data radierii, data transcrierii dreptului de proprietate pentru fiecare din proprietar- dacă a fost între timp înstrăinat cu indicarea următorului nou titular beneficiar al actului de înmatriculare- după verificarea în funcţie de seria de şasiu), iar în măsura în care societatea mai figurează cu astfel de bunuri în evidenţe şi acestea nu pot fi identificate/inventariate în mod efectiv de către lichidatorul judiciar, se vor efectua cereri de notare/aplicare a interdicţiei de înstrăinare la organul fiscal, la Organul de Poliţie Rutieră şi privilegiul şi dreptul de preferinţă al creditorilor înscrişi la masa credală în dosarul de insolvenţă la Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare; Deasemenea se vor efectua cereri adresate către IGPR-DPR, de identificare în trafic şi reţinere a certificatelor de înmatriculare şi a cărţilor de identitate. ? ANAF, - Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare, pentru a ne comunica lista cu toate conturile pe care societatea le-a deţinut, precum şi lista cu toate conturile pe care societatea încă le mai deţine; ? instituţiilor bancare indicate de debitoare precum şi cele rezultate din răspunsul ANAF-Direcţiei Generale de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare- iar în cazul în care această instituţie nu răspunde în termen de 30 de zile,se vor face adrese tuturor instituţiilor bancare care funcţionează pe teritoriul României pentru a se comunica, pentru perioada de referinţă- (potrivit celor stabilite prin dispozitiv, în principiu începând cu minim trei ani anterior datei deschiderii procedurii –de la data de 01 ianuarie şi până la data scrierii pe dispozitivul electronic), în format electronic (DVD/CD), în 2 exemplare, ce vor fi comunicate direct instanţei sau administratorului judiciar, (un DVD/CD va fi ataşat la dosarul de fond, iar cel de-al II-lea va fi utilizat de lichidatorul judiciar pentru identificarea operaţiunilor şi analizarea încrucişată cu situaţia plăţilor şi încasărilor evidenţiată în contabilitate, cu constatarea eventualelor neconcordanţe şi propunerea de măsuri adecvate: - lista conturilor cu care societatea a figurat sau încă mai figurează în evidenţe; - rulajele (extrasele de cont) desfăşurate anuale, cuprinzând fiecare operaţiune efectuată în parte, soldul contului după fiecare operaţiune în parte, şi totalizarea la sfârşitul fiecărui an a rulajelor debitoare cât şi a rulajelor creditoare cu indicarea soldului total final la sfârşit de an şi a soldului existent la începutul anului; - datele de identificare ale tuturor persoanelor împuternicite pe conturi; - în format EXCEL, extrase de cont pentru fiecare partener comercial , iar dacă suma partenerilor este de peste 20, doar a primilor 20 ca valoare, calculate pentru fiecare an calendaristic analizat (de plată sau de încasare), din care să rezulte valoarea totală rulată cu fiecare cu indicarea soldului total creditor sau debitor anual . - în format EXCEL, extrase de cont pentru fiecare împuternicit pe cont, pentru sumele creditoare precum şi pentru cele debitoare din care să rezulte valoarea totală rulată cu fiecare, cu indicarea soldului total creditor sau debitor anual . ? CGMB- Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor – Serviciul Actualizare, Valorificare Bază Date(după caz Oficiului Român pentru Imigrări,), pentru comunicarea datelor de domiciliu şi reşedinţă a persoanelor cu calitatea de asociat sau administrator, ? în măsura în care nu a fost predată întreaga contabilitate practicianului în insolvenţă, se va emite o adresă inclusiv către IGPF- pentru a se comunica o listă a tuturor intrărilor şi ieşirilor în şi de pe teritoriul României a tuturor cetăţenilor non UE, asociaţi şi administratori actuali sau foşti, în cadrul debitorului; ? Administraţiei Fondului pentru Mediu- în măsura în care societatea a avut sau are un obiect de activitate autorizabil, pentru a ne comunica situaţia debitelor cu care societatea figurează în evidenţele acestora precum şi identitatea persoanei/lor care au făcut raportări, ? Inspectoratului Teritorial de Muncă, pentru a ne comunica situaţia debitelor cu care societatea figurează în evidenţele acestora precum şi identitatea persoanei/lor care au făcut raportări, lista salariaţilor şi fotocopii după contractele de muncă; ? Furnizorilor de servicii de telefonie (Orange, Vodafone, Telekom, RCS-RDS, etc), pentru a ne comunica debitele cu care figurează debitoarea, precum şi fotocopii după contractele încheiate cu aceasta, contracte în baza cărora au fost furnizate servicii începând cu al treilea an anterior deschiderii procedurii şi până în prezent ? Furnizorilor de utilităţi de la sediul debitorului (energie electrică, gaze, etc), pentru a ne comunica debitele cu care figurează debitoarea, precum şi fotocopii după contractele încheiate cu aceasta, contracte în baza cărora au fost furnizate servicii începând cu al treilea an anterior deschiderii procedurii şi până în prezent; Dovada efectuării solicitărilor anterior menţionate, totalitatea răspunsurilor şi înscrisurilor recepţionate, în fotocopii certificate, urmează a fi înaintate spre ataşare la dosarul cauzei, datele şi informaţiile rezultate urmând a fi analizate în cadrul raportului asupra cauzelor, precum şi în rapoartele următoare, pentru datele sosite ulterior întocmirii raportului pe cauze, întocmite de către practicianul în insolvenţă. De asemenea, ataşat raportului, sub formă de anexe, lichidatorul judiciar va cuprinde în raport şi următoarele date (care, pot fi furnizate la solicitarea expresă a practicianului în insolvenţă de către societatea debitoare prin administratorul statutar), atât instanţei cât şi administratorului judiciar, după ce vor fi fost verificate de către practician în evidenţele contabile ale debitorului cu indicarea eventualelor neconcordanţe: 1. lista cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc,), nr. de înregistrare în Registrul Comerţului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold ; fişa contului furnizor/ fişa partenerului creditor- cuprinzând rulajele şi soldul intermediar după fiecare operaţiune, precum şi soldul final); 2. lista cuprinzând numele şi adresele debitorilor şi toate debitele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. În listă se va regăsi denumirea completă a partenerului comercial, Codul unic de identificare (CNP, CFiscal, etc,), nr. de înregistrare în Registrul Comerţului (alt registru după caz), sediul social complet, suma datorată aflată în sold ; fişa contului client/ fişa partenerului debitor- cuprinzând rulajele şi soldul intermediar după fiecare operaţiune, precum şi soldul final); 3. lista cuprinzând totalitatea biletelor la ordin girate către creditori sau de către debitori către societate 4. lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le-a deţinut societatea în ultimii 2 ani - sau pe care încă le mai deţine societatea, cu o valoare individuală, aşa cum a figurat la momentul la care a avut cea mai mare valoare, înregistrată în contabilitate, superioară sumei de 20000 de lei Ron- şi să indice modul în care au fost înstrăinate în cazul în care nu mai fac parte din patrimoniul acesteia, (situaţia activelor societăţii); 5. lista cuprinzând bunurile (activele, mijloacele fixe, etc) pe care le deţinea societatea la data deschiderii insolvenţei împotriva acesteia, însoţită de ultimele 3 registre inventar anuale întocmite de societate; 6. lista cuprinzând stocurile şi mărfurile pe care le deţine societatea (inventar) la data deschiderii insolvenţei împotriva acesteia, cu indicarea valorii contabile a fiecărei mărfuri în parte ; 7. o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a datelor de identificare a cocontractanţilor”, sens în care dispune în sarcina debitorului prin reprezentanţii statutari anterior indicaţi să întocmească această listă şi să o reactualizeze permanent şi să o comunice instanţei la data de 25 a fiecărei luni- după ce va fi reactualizată. În cuprinsul acestei liste urmează să se regăsească inclusiv plăţi efectuate de către diverşi debitori către terţi (creditori ai societăţii aflate în insolvenţă. etc), plăţi efectuate în contul unor creanţe, respectiv debite pe care le are societatea aflată în insolvenţă, iar prin această metodă s-ar putea evita supravegherea acestor plăţi de către administratorul/administratorul desemnat de către instanţă. 8. Să indice care este suma totală pe care o avea societatea efectiv în contul casa, precum şi suma totală pe care o avea efectiv în conturi la bănci la data deschiderii insolvenţei împotriva acesteia, precum şi evoluţia acestora din urmă (rulajul), potrivit ultimelor 6 balanţe întocmite de societate depuse de către societate la organele fiscale (sau ORC),; 9. potrivit art 117 din Lege, listele cuprinzând a) totalitatea actelor de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar; b) totalitatea operaţiunilor în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii; c) totalitatea actelor încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; d) totalitatea actelor de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer; e) totalitatea operaţiunilor de constituire a unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară, în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii; f) totalitatea plăţilor anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; g) totalitatea actelor de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda un creditor. 10. potrivit art 117 din Lege, listele cuprinzând totalitatea actelor sau operaţiunilor, încheiate în cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul: a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, în situaţia în care debitorul este acea societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată; b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; c) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, în situaţia în care debitorul este respectiva societate pe acţiuni; d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie de control asupra debitorului sau a activităţii sale; f) cu un coproprietar sau proprietar devălmaş asupra unui bun comun; g) cu soţul, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv, ai persoanelor fizice enumerate la lit. a) - f). 11. lista cuprinzând toate conturile pe care societatea le-a deţinut în ultimii 2 ani . 12. lista tuturor bunurilor deţinute de societate în baza unui contract de leasing în ultimii 2 ani , cu indicarea fiecărui bun, a anului de fabricaţie, a valorii totale a fiecărui contract, a nr. de contract şi datei încheierii, a valorii totale achitate, a restului de plată total neachitat, a datei ultimei plăţi efectuate, a datei cedării (sub orice formă)a acestuia şi indicarea persoanei către care a fost cedat; (pentru cele cedate, pentru restul care încă se mai află în utilizarea societăţii, lista se va opri la rubrica : rest de plată total neachitat, iar pentru cele integral achitate dar înstrăinate se va consemna destinatarul, data înstrăinării, data radierii din evidenţele fiscale şi suma achitată efectiv de cumpărător. Urmare a datelor rezultate urmează ca administratorul special /administratorul judiciar să ia măsuri pentru notificarea creditorilor şi măsuri pentru recuperarea creanţelor. Dispune ca şi reprezentanţii statutari ai societăţii, să comunice instanţei toate aceste informaţii anterior arătate (fiecare filă va fi certificată pentru conformitate) cu referire la numărul de dosar al instanţei, cel târziu până la următorul termen de judecată ( lista de la poziţia 7 va fi comunicată lunar, în forma reactualizată). Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la notificarea deschiderea procedurii. Fixează următoarele termene limită (art. 100): a) termenul-limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condiţiile art. 71 alin. (1), precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului : stabilit pentru data de 05.03.2015, (care va fi de 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă- În funcţie de circumstanţele cauzei şi pentru motive temeinice, judecătorul-sindic va putea hotărî o majorare a termenelor prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e) cu maximum 30 de zile.) c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe, care nu va depăşi 20 de zile pentru procedura generală, stabilit pentru data de 15.03.2015 (sau, respectiv, 10 zile, în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevăzut la lit. b)); d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 25 de zile, în cazul procedurii generale şi al celei simplificate, de la expirarea termenului corespunzător fiecărei proceduri, prevăzut la lit. c) stabilit pentru data de 10.04.2015; e) locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor, care va avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c), stabilit pentru data de 20.03.2015 În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către lichidator a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar, raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Pentru a complinii aceste obligaţii, lichidatorul judiciar se poate adresa oricăror instituţii/destinatar persoană fizică sau juridică , cu solicitări, instituţiile fiind obligate să răspundă administratorului întocmai ca instanţei de judecată însăşi, sub sancţiunea sesizării organelor de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Obstrucţionare a justiţiei. La prezentarea sau predarea de către societatea debitoare (prin reprezentanţi) către lichidatorul judiciar a actelor contabile(sau oricăror alte documente), se vor întocmi de către lichidator procese verbale , semnate de toate părţile. Persoanele prezente vor fi identificate de către lichidatorul judiciar, prin prezentarea actelor de identitate. Procesele verbale întocmite vor fi anexate rapoartelor comunicate instanţei. În acest sens, oricărei solicitări/ notificări efectuate de către practicianul în insolvenţă, îi va ataşa o fotocopie certificată de acesta, după minuta judecătorului sindic pronunţată în prezentul dosar. Se pun în vedere părţilor şi destinatarilor prezentei dispoziţiile Legii nr. 286 din 17 iulie 2009, privind Codul penal, intrată în vigoare la 1 februarie 2014. Potrivit art 271, (infracţiunea de Obstrucţionare a justiţiei) : (1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale: a) împiedică, fără drept, … instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural, b) refuză să pună la dispoziţia instanţei în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Potrivit art. 275 , (infracţiunea de Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri) : (1) Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar. În baza art 94 din Legea nr 85/2014, prezenta se va comunica reprezentanţilor statutari ai societăţii, ( ZACHARIAS ANGELOS -fila ) ) la adresele de actualitate a acestora, acestora din urmă punându-li-se în vedere prin prezenta să se prezinte personal la interogatoriu la următorul termen de judecată, pentru a fi ascultaţi în calitate de reprezentanţi ai conducerii societăţii . Neprezentarea poate fi calificată ca abatere judiciară şi sancţionată ca atare, urmând să fie invitaţi cu mandat de aducere la un termen ulterior. Fixează termen în şedinţă publică la 02.04.2015, orele 11.00 Executorie. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov . (ART. 43 (1) Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive. (2) Termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI). Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2015.
Incheiere finala dezinvestire 36/2015 din 22.01.2015