P**** I**** M******
InculpatŞ***** A**
Parte civilăŞ***** A**
Parte civilăB******* I**** M*****
Parte civilăG******* E****
Parte civilăÎn baza art.188 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p. şi art.5 C.p. Condamnă pe inculpatul P**** I**** M****** la pedeapsa de 13 ani închisoare. În baza art.83 C.p. cu aplicarea art.15 din Legea nr.187/2012 şi art.5 C.p. Revocă beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.3107/15.12.2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr.1571/07.10.2011 a Curţii de Apel Craiova şi dispune executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa menţionată mai sus, urmând ca inculpatul să execute în final 14 ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie. În baza art.67 alin.2 C.pen.rap.la art.188 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exerciţiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.65 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi lit.b C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art.72 alin.1 C.pen. şi art.399 alin.1 C.pr.pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P**** I**** M****** perioada reţinerii din data de 26.10.2013 şi a arestării preventive de la 27.10.2013 la zi şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. În baza art.112 alin.1 lit.b C.pen. dispune confiscarea de la inculpat a curelei din material textil de culoare alb cu albastru cu inscripţia "Boy Jeans" conform procesului-verbal din data de 26.10.2013. În baza art.162 alin.5 C.p.p. Dispune restituirea către părţile civile Ş***** A**, B******* I**** M***** şi G******* E**** a următoarelor bunuri care au aparţinut victimei Mic Ion: - un telefon mobil marca Samsung şi o cartelă SIM – Cosmote, un briceag cu lungimea totală de 18 cm, o bâtă de lemn cu lungime de 147 cm, o pereche de cizme de cauciuc, două bucăţi de material textil de culoare maro, o şosetă de culoare albastră, un fes de culoare neagră, trei cartele SIM-Cosmote. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul P**** I**** M****** în vederea introducerea profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art.19 C.pr.pen. rap.la art.397 alin.1 C.pr.pen. cu aplic.art.1357 şi urm.C.civ. Admite acţiunile civile formulate de către părţile civile Ş***** A**, G******* E**** şi B******* I**** M*****. Obligă inculpatul P**** I**** M****** la plata sumei de 10.000 lei daune morale şi 5.301 lei despăgubiri materiale către partea civilă B******* I**** M*****. Obligă inculpatul P**** I**** M****** la plata sumei de 10.000 lei daune morale şi 5.301 lei despăgubiri materiale către partea civilă Ş***** A**. Obligă inculpatul P**** I**** M****** la plata sumei de 10.000 lei daune morale şi 10.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă G******* E****. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen.obligă inculpatul la plata sumei de 5800 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 1800 lei reprezintă contravaloarea expertizei ADN. În baza art.272 alin.1 C.p.p. Onorariul avocat oficiu în cuantum de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.10.2014.
Hotarare 1184/2014 din 17.10.2014deliberarea şi pronunţarea la 17.10.2014
Incheiere de sedinta din 16.10.2014faţă de lipsa raportului de expertiză, amână cauza la 16.10.2014 În baza art.362 alin.2 rap.la art.208 alin.2 C.p.p. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul P**** I**** M******, în prezent reţinut în PMS Craiova, dispusă prin încheierea nr.273 din data de 27.10.2013 pronunţată în dosarul cu nr.14623/63/2013 al Tribunalului Dolj, mandat de arestare preventivă nr.121/2013. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.09.2014, orele 10.30
Incheiere de sedinta din 18.09.2014În baza art. 362 alin 2 rap la arat. 208 alin 2 Cpp. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Preda Ionuţ Mihaiţă, în prezent reţinut în PMS Craiova, dispusă prin încheierea nr. 273 din data de 27.10.2013 pronunţată în dosarul cu nr. 14623/63/2013 al Tribunalului Dolj, mandat de arestare preventivă nr. 121/2013. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.08.2014, orele 13.15
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.08.2014În baza ar.362 alin.2 raportat la art.208 alin.2 C.p.p. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul P**** I**** M******, în prezent reţinut în PMS Craiova, dispusă prin încheierea nr.273 din 27.10.2013 pronunţată în dosarul nr.14623/63/2013 al Tribunalului Dolj, mandat de arestare preventivă nr.121/2013. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.06.2014, ora 11,00
Incheiere de sedinta din 27.06.2014având în vedere lipsa relaţiilor solicitate INML "Mina Minovici" şi pentru ca părţile civile să facă dovada pretenţiilor civile, amână cauza la 27.06.2014
Incheiere de sedinta din 13.06.2014În baza ar.362 alin.2 raportat la art.208 alin.2 C.p.p. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul P**** I**** M******, în prezent reţinut în PMS Craiova, dispusă prin încheierea nr.273 din 27.10.2013 pronunţată în dosarul nr.14623/63/2013 al Tribunalului Dolj, mandat de arestare preventivă nr.121/2013. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.05.2014, ora 11,50
Incheiere de sedinta din 16.05.2014pentru ca persoanele vătămate să depună acte de stare civilă, pentru a face dovada legăturii de rudenie cu victima, amână cauza la 16.05.2014/ În baza ar.362 alin.(2) raportat la art.208 C.proc.pen. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, luată faţă de inculpatul P**** I**** M******, măsură pe care o menţine. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.04.2014, ora 11,10.
Incheiere de sedinta din 18.04.2014În baza art.346 alin.(2) C.proc.pen constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.911/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj privind pe inculpatul P**** I**** M******, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.188 C.p. cu aplicarea art.5 alin.1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P**** I**** M******. Fixează termen la data de 18.04.2014. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10.04.2014
Incheiere camera preliminara din 10.04.2014În baza art.348 alin.2 din NCPP rap.la art.207 alin.2 din NCPP Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive. În baza art.207 alin.4 din NCPP Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul P**** I**** M******, în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, dispusă prin încheierea nr.294 din data de 06 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.16445/63/2013 (mandat de arestare preventivă nr.133/2013). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din cameră de consiliu, azi, 08.04.2014, ora 09,40.
Incheiere de sedinta din 08.04.2014În baza art. 348 alin. 2 din NCPP rap. la art. 207 alin. 2 din NCPP Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive. În baza art. 207 alin. 4 din NCPP Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul P**** I**** M******, dispusă prin încheierea nr.273 din data de 27.10.2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.14623/63/2013 (mandat de arestare preventivă nr.121/2013). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa din cameră de consiliu, azi, 14.03.2014, ora 11.25
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 14.03.2014