C******* T***** Z** "*****
InculpatCondamnă pe inculpatul CĂLDĂRAR TRAIAN – la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere . şi la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe . În baza art.38 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 39 alin.1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare . În baza art.67 alin.(1) C.pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), i) şi k) C.pen. cu aplicarea art. 66 alin.(3) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi , pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe : - Dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - Dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , - Dreptul de a deţine , purta şi folosi orice categorie de arme , - Dreptul de a conduce orice fel de autovehicul , - Dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public . În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) , i)şi k) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi , de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale : - Dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - Dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , - Dreptul de a deţine , purta şi folosi orice categorie de arme , - Dreptul de a conduce orice fel de autovehicul , - Dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public . În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) şi b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarele obligaţii : - să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională , - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate . În baza art. 93 alin. (3) C.pen. coroborat cu art.404 alin.(2) C.proc.pen. , pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare , în cadrul Primăriei Comunei Şeica Mare . În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere . În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei .
Hotarare 10/2015 din 16.01.2015Stabile?te pronun?area pentru data de 16.01.2015, ora 12,00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2015Termen la data de 09.01.2015,faţă de lipsa inculpatului ; se dispune aducerea cu mandat.
Incheiere de sedinta din 19.12.2014Constantă legalitatea sesizării. Stabile?te termen de judecată la 19.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 26.11.2014