Dosar 3858/40/2014 din 20.10.2014

reconstituire vechime


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3858/40/2014
Data dosar:
20.10.2014
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
reconstituire vechime
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2015 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM2-N
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta Hânţescu Rozalia în contradictoriu cu pârâta Comuna Truşeşti prin Primar. Constată dreptul reclamantei la încadrarea ca timp util la pensie a anilor: 1978, 1979, 1982 şi 1986 în care a lucrat la C.A.P. Truşeşti în calitate de membru cooperator şi a realizat numărul minim de norme. Obligă pârâta Comuna Truşeşti prin Primar să elibereze reclamantei o adeverinţă potrivit celor dispuse de instanţă prin prezenta acţiune. Executorie de drept. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a fi depuse sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 12.03.2015. Preşedinte, Asistenţi Judiciari, Cu opinie în acelaşi sens,

    Hotarare 326/2015 din 12.03.2015
  • Sedinta din data de 26.02.2015 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM2-N
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei cu martorii propuşi de reclamantă, în conf. cu disp. art.309 NCPC.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD