S* T*** C****** E*** S**
ReclamantS******* G****** C* S****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul să comunice reclamantei informaţiile solicitate prin adresa înregistrată la reclamantă sub nr. 14279GRP-4.1-2/16.10.2014 în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Respinge capătul de cerere privind aplicarea art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 ca neîntemeiat. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 20.11.2015.
Hotarare 8255/2015 din 20.11.2015Amână pronunţarea la 20.11.2015. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2015.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015În baza art. 242 alin.1 Cod procedură civilă suspendă judecata până la îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Cu recurs, pe toată durata suspendării, ce s e depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.09.2015.
Incheiere suspendare din 17.09.2015Amână cauza în vederea înaintării adresei nr. 14279GRP-2-1/18.06.2014 însotite de dovada de comunicare sub sancţiunea suspendării
Incheiere de sedinta din 18.06.2015Amână cauza în vederea înaintării adresei nr. 14279GRP-2-1/18.06.2014 însotite de dovada de comunicare
Incheiere de sedinta din 21.05.2015