S* S*** S*
DebitorAproba raportul intocmit de administratorul judiciar DASCAL INSOLVENCY SPRL. În temeiul art.175 (1) din Legea nr. 85/2014, închide procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC SIAT S.A. cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca, nr. 169, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/12242/1991, având CUI 1561311, cu consecinţa reinserţiei debitoarei în activitatea comercială. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014 descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În baza art.179 din Legea nr.85/2014, sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comertului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2017.
Hotarare 5829/2017 din 19.10.2017Amână pronunţarea la data de 19.10.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2017Amână pronunţarea la data de 12.10.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2017Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 29.06.2017Pentru continuarea procedurii , în vederea soluţionării contestaţiei
Incheiere de sedinta din 04.05.2017Pentru continuarea procedurii , în vederea soluţionării contestaţiei
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Pentru continuarea procedurii , convocarea adunării creditorilor în vederea votării raportului final de activitate
Incheiere de sedinta din 20.10.2016pentru continuarea planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 19.05.2016pentru continuarea planului de reorganizare
Incheiere de sedinta din 18.02.2016În temeiul art. 139 din Legea nr.85/2014, confirmă planul de reorganizare propus de către debitoarea S* S*** S*. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 18.02.2016. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2015.
Hotarare intermediara 8621/2015 din 29.10.2015în vederea depunerii unui plan de reorganizare
Incheiere de sedinta din 18.06.2015Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 23.04.2015Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 19.02.2015Admite cererea debitorului S* S*** S*. În temeiul art.71 alin.1 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului S* S*** S*. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 5 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului –29 decembrie 2014; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 19 ianuarie 2015; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 14 februarie 2015; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 26 ianuarie 2015. Desemnează administrator judiciar provizoriu pe DASCAL INSOLVENCY SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 raportat la art.87 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2014, cu o remuneraţie de 1500 lei din averea debitorului. În temeiul art.71 alin.2 din Legea nr.85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.99 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.67 alin.1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.75 din Legea nr.85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin.1 din Legea nr.85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art.97 din aceiaşi lege. În temeiul art.39 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art.252 din Legea nr.31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art.59 alin.1 din Legea nr.85/2014. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la 19 februarie 2015. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 13.11.2014