Dosar 3936/243/2014 din 10.09.2014

lipsirea de libertate în mod ilegal (art.205 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3936/243/2014
Data dosar:
10.09.2014
Instanta:
Judecătoria Hunedoara
Departament:
Civil si penal
Obiect:
lipsirea de libertate în mod ilegal (art.205 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.11.2014 la ora 9:00

    Complet: C6
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul R** D*****, la:- 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 şi 3 lit. „b” Cod Penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală; - 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 218 alin. 1, 2 şi 3 lit. „c” Cod penal cu aplicarea art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) şi n) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de-a fi tutore sau curator şi de-a se apropia de persoana vătămată, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie al executării pedepsei, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) şi n) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de-a fi tutore sau curator şi de-a se apropia de persoana vătămată, de la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 38 al. 1 din Codul penal constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă sunt în concurs real şi în temeiul art. 39 al. 1 lit b din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare pe care o sporeşte la 7 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 45 al. 1 şi 5 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară şi cea accesorie a interzicerii drepturilor prev. art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) şi n) C. pen. stabilite pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 218 alin. 1, 2 şi 3 lit. „c” Cod penal, alături de pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 16.08.2014 până la zi. În temeiul art. 399 al. 1 din Codul de procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpat. În temeiul art. 112 lit. b din Codul penal, dispune confiscarea specială a unui topor şi a două cuţite folosite de inculpat la comiterea infracţiunilor, înregistrate în registrul de corpuri delicte la poziţia nr. 14/2014. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 din Codul civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SUFANĂ GEORGIANA prin reprezentanţii legali - părinţii Şufană Mihaela şi Şufană Gheorghe, şi obligă inculpatul să-i plătească părţii civile suma de 40.000 (patru zeci de mii) de lei daune morale. În temeiul art. 397 din Codul de procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător asupra apartamentului proprietatea inculpatului în vederea asigurării plăţii despăgubirilor acordate părţii civile Sufană Georgiana prin prezenta hotărâre.

    Hotarare 170/2014 din 04.11.2014
  • Sedinta din data de 14.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    la solicitarea apărătorului inculpatului pentru a depune înscrisuri în circumstanţiere şi să facă dovada plăţii parţiale a daunelor morale, şi din oficiu pentru a se institui sechestru asigurător asupra apartamentului inculpatului şi a fi notat în CF

    Incheiere de sedinta din 14.10.2014
  • Sedinta din data de 09.10.2014 la ora 8:30

    Complet: C6
  • Încheiere

    În temeiul art. 362 al. 2 rap. la art. 208 al. 2 şi art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul R** D*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. 1 şi 3 lit. „b” Cod Penal şi viol prev. de art. 218 alin. 1, 2 şi 3 lit. „c” Cod penal, măsură pe care o menţine. Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu o altă măsură preventivă mai blândă, formulată de inculpat În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în sumă de 100 lei va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 09.10.2014, ora 10.30.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 09.10.2014
  • Sedinta din data de 06.10.2014 la ora 08:30

    Complet: CCP6
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 09.09.2014 întocmit în dosar nr. 2373/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, privind pe inculpatul R** D*****, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R** D***** pentru infracţiunile de - lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. de art. 205 alin. 1 şi 3 lit. „b” Cod Penal şi - viol, faptă prev. de art. 218 alin. 1, 2 şi 3 lit. „c” Cod penal, ambele cu aplic prev. art. 38 alin. 1 C.pen,

    Incheiere camera preliminara din 06.10.2014
  • Sedinta din data de 12.09.2014 la ora 08:30

    Complet: CCP6
  • Amână cauza

    În baza art. 348 rap. la art. 207 al. 2 şi 4 din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului R** D*****, măsură pe care o menţine. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului R** D***** de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă. În temeiul art. 275 al 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului în sumă de 100 lei va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 12.09.2014, ora 09.30.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 12.09.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD