M****** L******
PetentI**** S********
IntimatRespinge contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva sentinţei civile nr. 224/12.01.2011 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 6338/221/2010, ca inadmisibilă. Obligă contestatorul la plata către intimat a sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.10.2014.
Hotarare 3011/2014 din 29.10.2014Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea cauzei la data de 29.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2014Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petent. Dispune scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14.10.2014. Pe fondul cauzei: având în vedere cererea de amânare a cauzei şi pentru ca reclamantul-contestator să indice temeiul de drept de transpunere a dosarului din civil în penal.
Incheiere finala dezinvestire din 14.10.2014Având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta intimatului; De asemenea, pentru efectuarea anchetei sociale cu privire la starea materială a contestatorului în vederea soluţionării cererii de acordare a ajutorului public judiciar, şi pentru ca reclamantul contestator să depună la dosarul cauzei o declaraţie cu privire la membrii familiei şi dovezi ale veniturilor acestora, precum şi adeverinţă de la Primărie cu privire la bunurile impozabile pe care le deţine în proprietate.
Incheiere de sedinta din 16.09.2014Faţă de împrejurarea că prin încheierea de şedinţă din data de 30.07.2014 a fost admisă cererea de abţinere a doamnei Preşedinte a Completului 8 civil, că dosarul a fost repartizat aleatoriu în aplicaţia Ecris Completului 12 Civil, fiind acordat termen de judecată la data de 16.09.2014
Incheiere de sedinta din 11.09.2014Admite declaraţia de abţinere formulată de d-na judecător.
Incheiere abtinere din 30.07.2014Fata de cererea de recuzare formulată,
Incheiere de sedinta din 24.07.2014Apreciind necesară soluţionării cauzei emiterea unei adrese către intimat pentru a comunica dacă în temeiul hotărârii din dosarul nr. 6338/221/2010 al Judecătoriei Deva a pornit executarea silită conform Sentinţei civile nr. 1224/2011, iar în caz afirmativ, să indice numărul dosarului execuţional şi numele executorului care îl instrumentează Pentru ca petentul să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei,
Incheiere de sedinta din 19.06.2014