Dosar 3954/62/2014 din 23.07.2014

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3954/62/2014
Data dosar:
23.07.2014
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.12.2020 la ora 09:15

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Fond

    În temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului BASIC EUROMOBIC SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei regionale sau, după caz, administraţiei judeţene a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Aceasta va fi notificată şi tuturor creditorilor, prin publicare în BPI. Onorariul lichidatorului judiciar SOLVENTOR SPRL în suma de 3.000 lei va fi plătit din fondul de lichidare constituit potrivit art. 39 alin. 4 din lege. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 02.12.2020, cu aplicarea art. 396 alin. 2 C.pr.civ. .

    Hotarare 923/2020 din 02.12.2020
  • Sedinta din data de 23.09.2020 la ora 12:00

    Complet: CI3-MA
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea şi publicarea raportului final de activitate în BPI, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la acest raport, discutarea propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen la data de 02.12.2020, sala T4, ora 09:15.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2020
  • Sedinta din data de 22.04.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Suspendat – stare de urgenţă

  • Sedinta din data de 29.01.2020 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În raport de Hotărârea nr. 3 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov, stabileşte termen la data de 22.04.2020, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2020
  • Sedinta din data de 09.10.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 3954/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 29.01.2020, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2019
  • Sedinta din data de 29.05.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 3954/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 09.10.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 29.05.2019
  • Sedinta din data de 06.03.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 3954/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 29.05.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2019
  • Sedinta din data de 28.11.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 3954/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 06.03.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 28.11.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 3954/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 28.11.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2018
  • Sedinta din data de 04.04.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunilor privind angajarea răspunderii administratorului ce fac obiectul dosarelor asociate nr. 3954/62/2014/a1 şi 3954/62/2014/a2, stabileşte termen la data de 12.09.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2018
  • Sedinta din data de 17.01.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunilor privind angajarea răspunderii administratorului ce fac obiectul dosarelor asociate nr. 3954/62/2014/a1 şi 3954/62/2014/a2, stabileşte termen la data de 04.04.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 17.01.2018
  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 3954/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 17.01.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 11.10.2017
  • Sedinta din data de 24.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului ce face obiectul dosarului asociat nr. 3954/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 11.10.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 24.05.2017
  • Sedinta din data de 22.02.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, înregistrarea acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului de către lichidator, astfel cum s-a susţinut în raportul asupra cauzelor depus la dosar şi pentru soluţionarea acesteia, stabileşte termen la data de 24.05.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2017
  • Sedinta din data de 16.11.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, finalizarea demersurilor de refacere a evidenţei contabile a societăţii debitoare şi pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 58 lit. b) din Legea nr. 85/2014, stabileşte termen la data de 22.02.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 16.11.2016
  • Sedinta din data de 21.09.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat la data de 16.11.2016.

  • Sedinta din data de 06.07.2016 la ora 09:00

    Complet: CI3-CC
  • Încheiere

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată stabilit iniţial la data de 21.09.2016, pentru data de 16.11.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 06.07.2016
  • Sedinta din data de 04.05.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, întocmirea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus debitoarea la starea de insolvenţă, comunicarea şi publicarea acestuia, şi pentru efectuarea demersurilor de identificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, stabileşte termen la data de 21.09.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 04.05.2016
  • Sedinta din data de 27.01.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de administratorul judiciar CII DOGARU ANDA NICOLETA şi în consecinţă: In baza art.145 lit. B din Legea nr.85/2014 Dispune intrarea în procedura de faliment a debitorului SC BASIC EUROMOBIC SRL. În temeiul art.145 alin 2 lit. b din Legea nr. 85/2014. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe CII DOGARU ANDA NICOLETA, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.163 din Legea nr. 85/2014. In temeiul art.145 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 05.02.2016. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 09.03.2016. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea şi publicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 06.04.2016. Fixează termenul limită pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 04.05.2016. In temeiul art.151 din Legea nr. 85/2014. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen de judecată la data de 04.05.2016. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27.01.2016.

    Hotarare intermediara 98/2016 din 27.01.2016
  • Sedinta din data de 14.10.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru discutarea propunerii de intrare a debitoarei în procedura de faliment, stabileşte termen la data de 27.01.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2015
  • Sedinta din data de 27.05.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Admite cererea administratorului judiciar. Majorează termenele pentru derularea procedurii. Pentru continuarea procedurii, soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 424/sind/2015, stabileşte termen la data de 14.10.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 27.05.2015
  • Sedinta din data de 11.03.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant formulată de creditoarea SC EUROMOBILA DASEFO SRL şi în consecinţă : Anulează contestaţia formulată de numitul OLARU CĂTĂLIN RAREŞ pentru debitoarea SC BASIC EUROMOBIC SRL. Admite cererea formulată de creditoarea SC EUROMOBILA DASEFO SRL pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC BASIC EUROMOBIC SRL. În temeiul art.72 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC BASIC EUROMOBIC SRL. În temeiul art. 73 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar pe CII DOGARU ANDA NICOLETA. Fixează termen de judecată la data de 27.05.2015, sala T4, ora 8,30.

    Hotarare intermediara 424/2015 din 11.03.2015
  • Sedinta din data de 14.01.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru ca asociatul societăţii debitoare, dl. Olaru Cătălin Rareş, să depună la dosar originalul dovezii plăţii taxei judiciare de timbru şi pentru comunicarea către societatea creditoare a înscrisurilor depuse la dosar, stabileşte termen la data de 11.03.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2015
  • Sedinta din data de 22.10.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea comunicării notei depuse de asociatul societăţii debitoare, dl. Olaru Cătălin Rareş, cu valoare de contestaţie la cererea de deschidere a procedurii şi pentru timbrarea acesteia, stabileşte termen la data de 14.01.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD