A** G*********
InculpatÎNCHEIERE 19.11.2014 În baza art. 227 alin. 1 C. proc. pen., respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. În baza art. 227 alin. 2 C. proc. pen. rap. la art. 215 C.proc.pen., dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul A** G*********. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C. proc. pen., impune inculpatului A** G*********, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie pe raza căruia locuieşte, organ desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat. d) să nu depăşească limita teritorială a jud. Constanţa, decât cu încuviinţare prealabilă; e) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii de familie ai acestora, de participanţii la comiterea infracţiunii şi de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului A** G********* că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 272 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu Nicolae Elena, în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.11.2014, ora 19,06. Judecător de drepturi şi libertăţi,
Incheiere masuri preventive faza de UP 724/2014 din 19.11.2014