S*** A******* S*****
ReclamantR***** O***** I***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S*** A******* S***** împotriva pârâtului Restea Ovidiu şi în consecinţă : Obligă pârâul la pata către reclamantă a sumei de 6702 euro cu titlu de despăgubiri. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant reconvenţional Restea Ovidiu împotriva reclamantei – pârâtă reconvenţională şi în consecinţă : Obligă reclamanta – pârâtă reconvenţională la plata către pârâtul – reclamant reconvenţional a sumei nete de 3338 lei cu titlu de diferenţe salariale. Respinge celelalte cereri. Admite în parte contestaţia din dosarul conex nr. 4601/85/2014 formulată de contestatorul Restea Ovidiu în contradictoriu cu intimata S*** A******* S***** şi în consecinţă : Anulează decizia nr. 6.78279/02.12.2014 emisă de intimată. Dispune reîncadrarea contestatorului pe funcţia avută anterior concedierii. Obligă intimata la plata către contestator a despăgubirilor reprezentând drepturi salariale începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrarea efectivă. Respinge în rest contestaţia. Obligă pârâtul Restea Ovidiu la plata către reclamantă a sume de 2700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale ca urmare a compensării cheltuielilor de judecată. Cu drept de ape în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.02.2017 cu votul consultativ al asistenţilor judiciari.
Hotarare 125/2017 din 27.02.2017Amana pronuntarea la data de 27.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2017Termen la 13.02.2017 pentru studiul expertizei.
Incheiere de sedinta din 30.01.2017Termen la 30.01.2017 pentru depunerea expertizei
Incheiere de sedinta din 08.12.2016la 8.12.2016 - încuviinţat cererea de amânare din partea expertului
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Pentru a se depune raportul expertizei, amână judecarea cauzei la 03.11.2016.
Incheiere de sedinta din 13.10.2016la 13.10.2016 pt. studiul rap. de exp. şi achitarea decontului integral solicitat de acesta
Incheiere de sedinta din 15.09.2016Amana cauza pentru a se efectua adresă către expert pentru a depune raportul de expertiză la dosar.
Incheiere de sedinta din 24.06.2016la 24.06.2016 - lipsa rap. de exp.
Incheiere de sedinta din 20.05.2016La 20.05.2016 - instanţa încuviin?ează cererea de amânare a expertului pentru efectuarea lucrării.
Incheiere de sedinta din 15.04.2016la 15.04.2016 - încuviinţat cererea expertului privind depunerea documentelor necesare, din partea societ. reclam., pt. finalizarea lucrării
Incheiere de sedinta din 11.03.2016la 11.03.2016 - indicat greşit adresa expertului, pentru lipsa rap. de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.02.2016la 12.02.2016 - încuviinţat proba cu exp. contabilă
Incheiere de sedinta din 15.01.2016repus pe rol; termen la 15.01.2016; suplimentarea probatoriului în sensul depunerii unor înscrisuri din partea societ. reclam. şi a se pune în discuţie oportunitatea efectuării unui rap. de exp. contabilă
Incheiere de sedinta din 25.11.2015la 25.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2015Amana cauza pentru a se depune interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015la 14.10.2015 - administrat probe
Incheiere de sedinta din 23.09.2015la 23.09 pt reaudiere martori
Incheiere de sedinta din 10.06.2015Incuviinteaza cererea formulata de parat privind comunicarea transcrierii sedintei de la termenul anterior, amana cauza la data de 10.06.2015.
Incheiere de sedinta din 20.05.2015la 20 mai 2015 - administrat probe
Incheiere de sedinta din 22.04.2015la 22.04.2015 pentru a se indeplini procedura d e citare cu martorii, pentru a se raspunde la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 25.03.2015la 25.03.2015 pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 25.02.2015