A**** V*************
InculpatP*** M******
InculpatÎn temeiul art.348 C.pr.pen. rap.la art.207 alin.2 şi 4 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor: - A**** V*************, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat şi deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate, fapte prev. şi ped. de art. 48 al.1 CP rap. la art. 228 al.1 şi 3 , art.229 al.1 lit. b şi d CP şi art, 493 din Legea nr. 123/2012, ambele cu aplic. art. 35 al.1 C.P. şi art. 38 al.1 C.P.şi - P*** M******, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 al.1 şi 3, art.229 al.1 lit. b şi d CP, cu aplic. art. 35 al.1 C.P., ambii arestaţi în baza Încheierii nr.4C din 31 ian.2014 pronunţată de Judecătoria Huşi şi menţine măsura arestării preventive a acestora. În temeiul art. 202 al.4 lit.b şi d NCPP. respinge cererea inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 20 martie 2014.