V****** A***** M*****
InculpatÎn baza art. 386 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului VINTILĂ ADRIAN-MARIUS din infracţiunea prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen. în infracţiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2006 cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2006 cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul VINTILĂ ADRIAN-MARIUS … la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 C.pen. 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. 1969, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 861 C.pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C.pen. 1969. În conformitate cu art.863 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor masuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova; b) să anunţe, în prealabil, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C.pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă şi pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu (Jitea Florentina), în cuantum de 200 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.05.2015.
Hotarare 282/2015 din 26.05.2015Amână pronunţarea la data de 26.05.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2015În baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 10498/P/2011 din data de 10.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti privind pe inculpatul VINTILĂ ADRIAN-MARIUS, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. In temeiul art. 342 C.pr.pen. constată că este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul VINTILĂ ADRIAN-MARIUS şi stabileşte termen de judecată la data de 24.02.2015 – Complet 8 penal, termen pentru care se citează inculpatul la adresele cunoscute. Se va efectua adresă pentru fişă cazier inculpat. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 27.01.2015