P****** D****
ContestatorAdmite contestaţia formulată de inculpatul P****** D**** împotriva încheierii de şedinţă din data de 11.09.2014 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1Bucureşti. Desfiinţează încheierea atacată şi, în fond rejudecând, admite cererea inculpatului P****** D****. În baza art. 242 alin. 2 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului P****** D**** cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie de inculpaţii Andronache Ionel, Vilmoş Marin, Gociga Gheorghe, Porumbiţă Nicu şi Stănilă Iulian sau de membrii familiilor acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare în fond şi contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 22.09.2014.
Incheiere masuri preventive faza de UP 538/2014 din 22.09.2014