L******** O*** B*******
ReclamantAdmite în parte cererea de lămurire dispozitiv a sentinţei civile nr. 1017/C/2015 din 28.05.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. 4070/103/2014, formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, în numele şi pentru membrul său de sindicat, LEŞOVSCHI OANA BRÎNDUŞA, în contradictoriu cu pârâta ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.5 PIATRA NEAMŢ şi în consecinţă : Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1017/C/2015 din 28.05.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. 4070/103/2014, în sensul că dobânda legală stabilită prin hotărârea judecătoreasă şi care urmează a fi acordată priveşte dobânda penalizatoare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va putea depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin grefa instanţei, astăzi, 03.06.2020. Cu opinia asistenţilor judiciari, Hociung Paula şi Dumitrescu Marcel, în sensul admiterii cererii de lămurire dispozitiv a sentinţei civile nr. 1017/C/2015 din 28.05.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul nr. 4070/103/2014, în sensul că dobânda legală stabilită prin hotărârea judecătoreasă şi care urmează a fi acordată priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020În conformitate cu prevederile art.63 al.11 Capitolul VII din Decretul Preşedintelui României nr.240/2020 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 14.04.2020, constată cauza suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă.
Dosar 4070/103/2014 HOTĂRĂŞTE: Admite acţiunea precizată formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică - Neamţ, în numele şi pentru membrii săi: ACIOBĂNIŢEI CONSTANTIN, AILINCĂI MARIETA, ARMENCEA NICULINA, ARMENCEA ADRIAN, BĂLĂNESCU CRISTINA, BÂRSAN PETRU, CÂTIA LENŢA, CHIRIAC RAMONA, CIUCANU ELENA, COCA BORDEIANU ANA, COZMA MARIA, FARTUŞNIC VARVARA, GRĂDINARU GABRIELA, GRIGORESCU MONICA, HERCIU PETRONELA, LEŞOVSCHI OANA, LETOS CRISTINA, PĂDURARIU CLAUDIA, PORA DESPINA, STAN MARGARETA, STAN (DOSOFTEI) RALUCA, STÂNCEL DOINIŢA, STANCIU VIRGINIA, ŞTEFĂNESCU IONUŢ, TĂNASĂ IRINA, TIMIŞESCU GHEORGHE, TRAICU DANIELA, UNGURIANU ROXANA, FLORESCU ELENA, ILIEŞ IONICA, DASCĂLU ELENA, DOMINTE NICOLETA, LOZONSCHI NICOLETA, BUTĂ AURELIA, CĂŞERU IRINA, CHIFU STRATONIA, CHIFU VERGINIA, COSMA MONICA, DEDIŢĂ MIOARA, GHIBAN VIOLETA, MIRCEA NICULINA, NEGURIŢĂ CLEMENT, NICOLAU FLORIN, NICOLAU LIA, PETRARU CECILIA, POPA EMILIA, POPESCU (BÂRSAN) IRINA, STALINESCU RODICA, TODIRICĂ ADRIANA, TOFAN CRISTINA, VASILACHI RINARELA, ZAVATE MIHAELA, BOTU PAULINA, ANDONE MARIANA, AVASILOAEI MARIA, ALEXANDRESCU LAURENŢA, BOTĂ ELENA, DIAC LUCICA, ENARU (BĂLĂU) DENISA OANA, HERDEŞ ANA, HUDICI MARIA, HANGANU ELENA, IFTIMIA MARIANA, LICAU FLORENTINA, MURGULEŢ ELENA, MIHOC CLARA, NICORICI ELENA, NECHITA GETA, ŢUŢUIANU IULIANA, TĂRNICERIU TRANDAFIRA, NICOLA ELENA, PINTESCU TEODORA, ACRÎŞMĂRIŢEI PETRU, MUNTEANU CARMEN LILIANA BEATRICE, ALEXEII ANETA, APESCĂRIŢEI ELENA, ARDELEANU MIHAELA, CURCUDEL IOAN, DUMITRESCU DANIELA, MANTEA MIHAI, NECHITA ELENA, NICOLAU LAURA MIRELA, GHERASIM CONSTANŢA, TAMAŞ (COBREA ) MARIA, ROŞANU MARIANA DOINA, HUMĂ ELENA, GRIGOROŞOAIA IOANA, HOGEA MARIA, în contradictoriu cu pârâta, ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 PIATRA NEAMŢ şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamanţilor membrii de sindicat dobânda legală calculată asupra sumelor datorate cu titlu de diferenţă drepturi salariale prin următoarele titluri executorii : 1. sentinţa civilă nr. 885/ C din 03.09.2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 766/103/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 79/24.01.2011 a Curţii de Apel Bacău, 2. sentinţa civilă nr. 328/ C din 08.03.2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 5422/103/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 975/15.06.2011 a Curţii de Apel Bacău, 3. sentinţa civilă nr. 327/ C din 08.03.2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 5420/103/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 994/20.06.2011 a Curţii de Apel Bacău 4. sentinţa civilă nr. 352/ C din 11.03.2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 5421/103/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1112/20.07.2011 a Curţii de Apel Bacău, dobândă ce se va calcula pentru intervalul cuprins între data de 27.11.2011 şi până la momentul achitării efective a drepturilor salariale restante. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ – Secţia I – Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.05.2015.
Hotarare 1017/C din 28.05.2015