B**** C* C******* G*******
InculpatS* O** P***** S*
Parte vătămatăbaza art.228 al.1, din Codul penal raportat la art. 229 al.3 lit. a din Codul penal , pentru infracţiunea de furt calificat, cu aplicarea a art. 375 alin. (1) şi (2) rap. la art. 396 alin. (10) N.C.proc.pen condamnă pe inculpatul BEITA CRISTIAN GHEORGHE la pedeapsa de 2 ani închisoare . În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Moineşti pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. în sensul dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Ia act că prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi persoana vătămată nu a mai avut pretenţii civile. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea dispozitivului. Pronunţată în şedinţa publică, azi 06.05.2015.
Hotarare 191/2015 din 06.05.2015Pentru ca inculpatul să prezinte înscrisuri în circumstanţiere , la cererea acestuia, amână judecata cauzei la data de 6.05.2015.
Incheiere de sedinta din 25.03.2015Pentru a se desemna apărător din oficiu pentru inculpat amână judecata cauzei la data de 25.03.2015.
Incheiere de sedinta din 11.02.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1903/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Beita Cristian – Gheorghe pentru infracţiunea de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art.228 al.1, din Codul penal raportat la art. 229 al.3 lit. a din Codul penal .Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Beita Cristian – Gheorghe .
Incheiere camera preliminara din 17.11.2014