Dosar 4077/103/2013 din 09.01.2014

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4077/103/2013
Data dosar:
09.01.2014
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2014 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM4
  • Admite cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii. Admite contestaţia formulată de reclamanta E***** M**** împotriva Deciziei nr. 168/I/A/1 din 8.08.2013 emisă de pârâta C***** D* A*** B****. Anulează Decizia nr. 168/I/A/1 din 8.08.2013 şi menţine Decizia Curţii de Apel Bacău nr. 8/12.01.2010 prin care a fost reinvestită în funcţie. Obligă pârâta să reintegreze reclamanta pe postul deţinut anterior,respectiv de grefier şef la Secţia penală la Tribunalul Neamţ şi să-i plătească acesteia drepturile salariale de la data de 1.12.2013 până la data reintegrării efective pe post. Executorie de drept. Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a fi depuse sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 12.03.2014.

    Hotarare 349/2014 din 12.03.2014
  • Sedinta din data de 26.02.2014 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM4
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei la 12.03.2014, pentru a se introduce în cauză şi cita CNCD. Se vor comunica pârâtei precizările depuse de reclamantă.Pronunţată în şedinţa publică din 26.02.2014.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2014
  • Sedinta din data de 12.02.2014 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM4
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei la 26.02.2014, pentru lipsa apărătorului reclamantei. Părţile primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.02.2014.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD