S******* A********
ReclamantC****** A*****
PârâtAdmite excepţia de perimare, invocată din oficiu. Constată perimată acţiunea având ca obiect „revendicare imobiliară” formulată de reclamantul S******* A******** în contradictoriu cu pârâtul C****** A*****. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.09.2019.
Hotarare 3704/2019 din 05.09.2019În temeiul art. 411 alin. 2 C.pr.civ., dispune suspendarea judecării prezentei cauze. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.05.2018.
Incheiere suspendare din 03.05.2018Se va emite adresă către reclamant, pentru a comunica dacă mai insistă în acţiunea formulată, dat fiind că nu s-a prezentat în faţa instanţei nici el şi nici apărătorul său la termenele de judecată din datele de: 15 iunie 2017, 28 septembrie 2017, 23 noiembrie 2017, 11 ianuarie 2018 şi 8 martie 2018. Încuviinţează decontul final solicitat de d-l expert pentru întocmirea raportului de expertiză, în cuantum de 2499 lei, rezultând o diferenţă de achitat de 1099 lei în sarcina reclamantului. Se va emite adresă către d-l expert Pavăl Ion pentru a depune la dosar un calcul detaliat al onorariului solicitat pentru suplimentele la raportul de expertiză din care să rezulte suma solicitată pentru fiecare supliment în parte. Amână judecarea cauzei la data de 3 mai 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.03.2018Se va reveni cu adresă către domnul expert Pavăl Ion, pentru a ne comunica care este onorariul definitiv solicitat întrucât există contradicţii între sumele solicitate, la fila 184 dosar solicitând un decont final în sumă de 2499 lei, iar la fila 243 dosar a solicitat un decont final în sumă de 1180 lei. Totodată, să ne comunice dacă în contul dumnealui a fost virată şi suma de 600 lei, cu menţiunea că în situaţia în care nu va răspunde celor solicitate va dispune instanţa asupra onorariului. Amână judecarea cauzei la data de 8 martie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de exp. Pavăl Ion pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Se va emite adresă d-lui expert Pavăl Ion, pentru a ne comunica care este onorariul definitiv solicitat întrucât există contradicţii între sumele solicitate, la fila 184 dosar solicitând un decont final în sumă de 2499 lei, iar la fila 243 dosar a solicitat un decont final în sumă de 1180 lei. Totodată, să ne comunice dacă în contul dumnealui a fost virată şi suma de 600 lei. Totodată, se va lua legătura cu Biroul Local de expertiză Suceava, pentru a ne comunica ce sume au fost virate în contul d-lui expert, cu ce chitanţe şi la ce dată. Amână judecarea cauzei la data de 11 ianuarie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de exp. Pavăl Ion pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 23.11.2017Acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23 noiembrie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de exp. Pavăl Ion pentru termenul viitor, după studierea lucrării, pentru a putea aprecia corespunzător asupra complexităţii acesteia. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.09.2017Acordă termenul solicitat, sens în care, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28 septembrie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de exp. Pavăl Ion pentru termenul viitor, după studierea lucrării, pentru a putea aprecia corespunzător asupra complexităţii acesteia. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.06.2017Încuviinţează obiecţiunile formulate de către pârât, sens în care se va emite adresă expertului pentru a răspunde la obiecţiunile care îi vor fi înaintate în copie. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15 iunie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de exp. Pavăl Ion pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27 aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017Se va reveni cu adresă către Arhivele Statului Suceava pentru ca instituţia solicitată să ne comunice, în copie certificată conform cu originalul, Registrul Agricol din anii 1959-1962 a satului Slobozia ce a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 1673/20.01.1996 (pe numele Romaniuc M. Petru), nr. 450/07.07.1993 (pe numele Romaniuc M. Petru) şi nr. 710/15.09.1993 (pe numele Orhei I. Alexandru), urmând a înainta în copie adresa nr. 10860/13.01.2016 emisă de Primăria comunei Zvorîştea ( f. 177 dosar). Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra onorariului definitiv solicitat de exp. Pavăl Ion pentru termenul viitor, după studierea lucrării.
Incheiere de sedinta din 02.03.2017Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâtul C****** A*****, sens în care motiv se va emite adresă către d-l expert pentru a răspunde la obiecţiunile la raport, obiecţiuni ce-i vor fi înaintate în copie. Emiterea unei adrese către Arhivele Statului Suceava pentru ca instituţia solicitată să ne comunice, în copie certificată conform cu originalul, Registrul Agricol din anii 1959-1962 a satului Slobozia ce a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 1673/20.01.1996 (pe numele Romaniuc M. Petru), nr. 450/07.07.1993 (pe numele Romaniuc M. Petru) şi nr. 710/15.09.1993 (pe numele Orhei I. Alexandru). Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 02 Martie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Pentru ca obiecţiunile la suplimentul de expertiză să fie discutate în contradictoriu cu avocatul titular al reclamantului, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Pentru a da posibilitatea ambelor părţi să ia cunoştinţă de conţinutul suplimentului de expertiză,amână cauza.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de către pârât, sens în care se va emite adresă d-lui expert pentru ca acesta să răspundă la obiectivele stabilite de instanţă pe baza identificării terenurilor conform documentaţiilor ce au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate ale antecesorilor părţilor, depuse la dosar, urmând ca în caz de nevoie să solicite prezenţa unui membru al Comisiei comunale Zvoriştea pentru identificate şi măsurare. Totodată, îi vor fi înaintate expertului obiecţiunile formulate, în copie. Prorogă discutarea necesităţii emiterii adresei către Arhivele Statului, pentru termenul viitor. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra decontului final solicitat de expert, pentru termenul viitor, după studierea lucrării.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Un exemplar de pe obiecţiunile formulate vor fi înaintate reclamantului cu adresă. Prorogă discutarea necesităţii emiterii adresei către Arhivele Statului, pentru termenul viitor. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra decontului final solicitat de expert, pentru termenul viitor, după studierea lucrării.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016Pentru a da posibilitatea ambelor părţi să ia cunoştinţă de conţinutul lucrării de expertiză amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Se va reveni cu adresă către domnul expert Pavăl Ion, în sensul celor de la fila 169 dosar. Prorogă discutarea necesită?ii emiterii adresei către Arhivele Statului, pentru termenul viitor.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Se va reveni cu adresă către domnul expert Pavăl Ion, în sensul celor de la fila 165 dosar. Se va emite adresă către OCPI Suceava pentru a ne înainta documentaţiile care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 1673/20.01.1996, nr. 450/07.07.1993, respectiv nr. 710/1993. Se va reveni cu adresă către Comisia comunală Zvorîştea, sub sancţiunea amendării persoanei responsabile de necomunicarea relaţiilor, preşedinte Constantin Barariu, să răspundă relaţiilor solicitate, cu menţiunea că prin documentaţia care au stat la baza emiterii unui titlu de proprietate nu se înţelege doar registrul agricol.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015Se va reveni cu adresă către Comisia Comunală Zvoriştea, în sensul celor de la fila 147 dosar. Se va reveni cu adresă către domnul expert Pavăl ion, în sensul celor de la fila 146 dosar.
Incheiere de sedinta din 01.10.2015Se va reveni cu adresă către Comisia Comunală Zvoriştea, în sensul celor de la fila 147 dosar. Stabileşte în sarcina reclamantului onorariu provizoriu pentru d-l expert Pavăl Ion, în cuantum de 800 lei, sens în care: Se va comunica reclamantului termenul de judecată acordat în cauză, cu menţiunea de a face dovada achitării sumei de 800 lei în contul d-lui expert Pavăl Ion, reprezentând onorariu provizoriu. Amână cauza la data de 01.10.2015, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.06.2015.
Incheiere de sedinta din 25.06.2015Încuviinţează ca onorariu definitiv pentru d-l expert Şlemco Marius suma deja achitată în contul acestuia ca onorariu provizoriu. Numeşte în mod aleatoriu în cauză pe d-nul expert Pavăl Ion. Se va emite adresă către expert Pavăl Ion, comunicându-i-se obiectivele încuviinţate prin încheierea de şedinţă pronunţată la primul termen de judecată, cu menţiunea, în mod expres, ca identificarea terenurilor să se facă în mod concret, conform actelor de proprietate, a documentaţiilor şi a proceselor verbale de punere în posesie, precum şi să indice care este onorariul provizoriu pe care îl solicită în vederea efectuării raportului de expertiză, care, de asemenea, va fi suportat de către reclamant. De asemenea, se va menţiona faptul că s-au solicitat documentaţiile care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 1673/20.01.1996, nr. 450/07.07.1993, respectiv nr. 710/1993. Se vor emite adrese către Comisia Comunală Zvoriştea şi O.C.P.I. Suceava, pentru a ne înainta documentaţiile care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 1673/20.01.1996, nr. 450/07.07.1993, respectiv nr. 710/1993. Amână cauza la data de 25.06.2015, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.05.2015.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015Admite obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză întocmit în cauză. Admite cererea de înlocuire a expertului, formulată de reclamant – prin apărător.
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Pentru a da posibilitatea tuturor părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză depus la dosar la termenul de astăzi
Incheiere de sedinta din 05.03.2015Faţă de lipsa raportului de expertiză dispus a fi efectuat în cauză,
Incheiere de sedinta din 29.01.2015Se va emite adresă domnului expert Şlemco Marius Bogdan pentru ca până la următorul termen de judecată să procedeze la efectuarea lucrării dispusă în cauză, având în vedere următoarele obiective: 1) Să se identifice şi să se măsoare următoarele suprafeţe de teren situate în satul Slobozia, com. Zvorîştea, jud. Suceava: 1.1. suprafaţa de 981 mp teren arabil, identică cu parcela cadastrală nr. 30711 înscrisă în CF nr.30711 şi de 608 mp teren, identică cu parcela nr. 30710 din CF 30710 proprietatea reclamantului, conform planurilor de situaţie care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5485 din 26 octombrie 2012 de Biroul Notarului Public Ilie Valeriana şi a proceselor verbale de punere în posesie care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate pentru acest teren prin titlul de proprietate al autoarei vânzătorilor Romaniuc Vasile şi Romaniuc Mihaela. 1.2. suprafaţa de 3.700 mp teren arabil, situat în satul Slobozia, com. Zvorîştea la locul „În bahnă", identic cu numărul cadastral 30189, înscris în CF 30189 a UAT Zvorîştea, conform schiţei terenului care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.3972/26.11.2009 şi a procesului verbal de punere în posesie care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.710/15.09.1993 emis pe numele Orhev Alexandru, soţul vânzătoarei Orhei Maria. 2) Să se precizeze dacă există suprapunere între suprafeţele de teren proprietatea reclamantului, identificate la pct.1.1 şi terenul proprietatea pârâtului identificat la pct.1.2, iar în caz afirmativ să se precizeze limitele în care aceste terenuri se suprapun şi cauzele suprapunerii; 3) Să se precizeze dacă gardul împrejmuitor construit de pârât în baza autorizaţiei de construire nr. 9/3 iunie 2011 este amplasat pe terenul reclamantului sau al pârâtului şi dacă acest gard era construit la data de 26 octombrie 2012 când reclamantul a cumpărat suprafeţele de teren de 981 m.p. şi 608 m.p. de la Romaniuc Vasile şi Romaniuc Mihaela; 4) Să se întocmească planuri de situaţie în sensul celor constatate în teren. Se va emite adresă către BLE Suceava pentru a-i încunoştiinţa de dispoziţiile instanţei şi pentru a vira în contul expertului desemnat suma achitată cu titlu de onorariu provizoriu. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra probei testimoniale solicitată de pârât prin apărător, după efectuarea expertizei topo.
Incheiere de sedinta din 04.12.2014În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză solicitată. Numeşte aleatoriu pe domnul expert Şlemco Marius Bogdan. Fixează onorariu provizoriu expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamantului şi pune în vedere acestuia ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării şi ambelor părţi să formuleze obiective cu 5 zile înainte de termenul de judecată. Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul civil al reclamantului. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, ca la următorul termen de judecată să fie prezent în instanţă pentru administrarea interogatoriului civil, iar apărătoarei pârâtului să aibă asupra sa lista cu întrebările ce urmează a fi adresate reclamantului. Încuviinţează pentru pârât, solicitarea emiterii adreselor, sens în care: Se va emite adresă către Primăria com. Zvorîştea, jud. Suceava, pentru a ne înainta documentaţia care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate a autorului reclamantului, precum şi documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 710 din 15.09.1993 emis pentru Orhei I. Alexandru, autorul vânzătoarei Orhei Măria. Se va emite adresă către Biroul Notarului Public Valeriana Ilie din Suceava, pentru a ne înainta documentaţia care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5485/26 octombrie 2012 încheiat între Romaniuc Vasile şi Romaniuc Mihaela în calitate de vânzători şi reclamantul S******* A********, în calitate de cumpărător. Se va emite adresă către Biroul Notarului Public Adela Ivaşcu din Suceava pentru a ne înainta documentaţia care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3972 din 26 noiembrie 2009 încheiat între Orhei Măria în calitate de vânzătoare şi C****** A***** în calitate de cumpărător. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra probei testimoniale solicitată de pârât prin apărător, pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.10.2014