H**** M**** A********
InculpatB***** S******
Parte civilăD*** A**
Parte civilăÎn baza art. 5 N.C.p., art. 386 N.C.p.p., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracţiunea prevăzută de art.208 al. 1 – art. 209 al.1 lit. g), i) C.p. 1968 cu aplicarea 41 al.2 C.p. 1968, în infracţiunea prevăzută de art. 228 al.1- art.229 al.1 lit. b), d) N.C.p. cu aplicarea art. 35 al. 1 N.C.p.. În temeiul art. 396 al. 1, 6 raportat la art. 16 al. 1 lit. g) N.C.p.p., încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzute de art. 228 al.1- art.229 al.1 lit. b), d) N.C.p. cu aplicarea art. 35 al. 1 N.C.p., ca urmare a împăcării părţilor. În baza art. 159 al. 2 N.C.p. constată stinse acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului de partea civilă b.s.şi acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului de partea civilă d.a. În baza art. 275 al. 1 pct. 2 lit. d), al. 4 N.C.p.p. obligă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat după cum urmează: inculpatul 500 lei din care 200 lei onorariul cuvenit apărătorului din oficiu , partea civilă b.s. 10 lei, partea civilă d.a.10 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.10.2014.
Hotarare 33/2014 din 14.10.2014AMÂNĂ CAUZA LA 14.10.2014.
Incheiere de sedinta din 30.09.2014Amână cauza la data de 30.09.2014 pentru a se cita inculpatul.
Incheiere de sedinta din 09.09.2014Amână cauza la data de 09.09.2014 pentru ca părţile să ajungă la o înţelegere.
Incheiere de sedinta din 29.04.2014Amână cauza la data de 29.04.2014 pentru împăcarea părţilor
Incheiere de sedinta din 25.03.2014Constată legalitatea actului de sesizare. Dispune începerea judecăţii cauzei. Definitivă.
Incheiere de sedinta din 07.03.2014trimite cauza judecătorului de camera preliminară pentru îndeplinirea procedurii
Incheiere de sedinta din 04.02.2014