C***** G******* S****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului împotriva sentinţei penale nr.40 din data de 30.07.2014 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pe care o desfiinţează sub aspectul modului de aplicare a legii penale mai favorabile ( modalitatea de individualizare a executării pedepsei ). Rejudecând în aceste limite, Înlătură dispoziţiile art. 83, art. 84 art. 85 art. 86 alin. 1 din noul cod penal, privind amânarea aplicării pedepsei. În baza art. 86 ind. 1 Cod Penal din 1969 dispune suspendarea executării pedepsei de 2 luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni stabilit în condiţiile art. 86 ind. 2 Cod penal din 1969. În temeiul art. 86 ind. 3 Cod penal din 1969 dispune ca inculpatul C***** G******* S**** pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă ; Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 Cod penal din 1969 în sensul că se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei, dacă nu va respecta măsurile de supraveghere dispuse prin prezenta hotărâre sau va săvârşi o infracţiune în interiorul termenului de încercare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11. 2014.
Hotarare 689/2014 din 27.11.2014Amână pronunţarea cauzei la data de 27 noiembrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2014Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2014, sala 201, ora 09,00.
Incheiere de sedinta din 16.10.2014