S******* E** T**** O***
ReclamantŞ***** N********** P******** A A******** D* P***********
PârâtAdmite excepţia tardivităţii acţiunii cu privire la obligarea la plata daunelor-interese pentru perioada 03.12.2010- 08.08.2011. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Alexandru Vasile, Anghelescu Mihai, Boroş Eduard, Chascec Iulian, Chascec Marian, Cojocaru Virgil, Oprea Lucian, Spoială Mihai, Tudoreanu Andrei, Dobraniş Livian şi Horga Sorin reprezentaşi de Sindicatul ”ECO” Tîrgu Ocna, cu sediul în Târgu Ocna, str. Tişeşti, nr.137, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâta Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, cu sediul în Târgu Ocna, str. Tişeşti, nr.137, jud. Bacău. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamanţilor daune interese la debitele restante stabilite prin sentinţa civilă nr. 675/03.12.2010 pronunţată în dosarul nr. 1928/110/2009 al Tribunalului Bacău, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 2140/19.10.2012 a Curţii de Apel Bacău, începând cu data de 08.08.2011 şi până la achitarea integrală a sumelor datorate. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, recurs care se depune la Tribunalul Bacău-Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2015
Hotarare 564/2015 din 15.04.2015amână pronunţarea pentru data de 15.04.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2015amână pronunţartea pentru data de 01.04.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2015pentru depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 25.02.2015Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2015 ora 13 CC5 pentru când se vor cita părţile , reclamanta cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei acte doveditoare în susţinerea acţiunii , respectiv sentinţa civilă nr 675/2010, dovada că cele 11 persoane înscrise în tabelul ataşat la acţiune sunt salariaţi ai Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare T. Ocna, pârâta cu exemplar răspuns la întâmpinare filele 17,18 dosar . Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2015
Incheiere de sedinta din 11.02.2015