Dosar 41268/215/2014 din 11.11.2014

nulitate act juridic


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 41268/215/2014
Data dosar:
11.11.2014
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
nulitate act juridic
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.05.2015 la ora 10:30

    Complet: Civil 29 ( fost CCOM5)
  • Admite cererea

    Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite acţiunea formulată de reclamantul D****** R****** V***** în contradictoriu cu pârâta BANCA ROMÂNEASCĂ S.A., având ca obiect nulitate act juridic. Constată nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 5 lit. d din convenţia de credit nr. 97073666/27.11.2007 precum şi a clauzei prevăzute de art. I.2.1, privind comisionul de monitorizare credit, respectiv comisionul de administrare credit. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2250 lei, reprezentând comision de urmărire/de administrare perceput de aceasta în perioada 29.07.2011 – 31.12.2011. Constată inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei BANCA ROMÂNEASCĂ S.A., constând în comisionul de administrare aferent perioadei 01.01.2012 la zi, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06.05.2015.

    Hotarare 5948/2015 din 06.05.2015
  • Sedinta din data de 18.03.2015 la ora 10:30

    Complet: Civil 29 ( fost CCOM5)
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 18.03.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD