Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 278 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 367 din data de 04.03.2015 emisă în dosarul nr. 41289/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală, privind pe inculpatul CIOBANU IONUŢ. Cu privire la deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive luate faţă de inculpatul Ciobanu Ionuţ, în loc de „In baza art 72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsă durata reţinerii si arestării preventive de la 30.09.2014 la zi.” se menţionează „In baza art 72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsă durata reţinerii si arestării preventive de la 30.09.2014 la 01.10.2014”. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta procedură rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel. De asemenea, se va dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni la sfârşitul actelor corectate. Pronunţată în şedinţă publică, astazi, 17.03.2015.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.03.2015I. 1. In baza art.3 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul LUCHIAN ANDREI la pedeapsa închisorii de 6 ani . In baza art 67 alin.2 C.p. rap.la art 66 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev de art 66 alin.1 lit.a,b C.p., după executarea pedepsei principale, pe o durată de 5 ani. In baza art. 65 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art 66 alin.1 lit.a,b C.p., pe durata executarii pedepsei principale. In baza art 399 alin.1 C.p.p.,menţine starea de arest a inculpatului . In baza art 72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsă durata reţinerii si arestării preventive de la 30.09.2014 la zi. 2. In baza art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul LUCHIAN ANDREI la pedeapsa inchisorii de 4 ani . In baza art 67 alin.2 C.p. rap.la art 66 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev de art 66 alin.1 lit.a,b C.p., după executarea pedepsei principale, pe o durată de 3 ani. In baza art. 65 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art 66 alin.1 lit.a,b C.p., pe durata executarii pedepsei principale. In baza art 399 alin.1 C.p.p.,menţine starea de arest a inculpatului . In baza art 72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsă durata reţinerii si arestării preventive de la 30.09.2014 la zi. In baza art.38 alin.1 C.p. rap.la art 39 alin.2 C.p.,contopeşte pedepsele aplicate ,urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,aceea de 6 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 4 ani închisoare, respectiv 1 an si 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 7 ani si 4 luni închisoare . In baza art.45 alin.3 lit.a C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de 5 ani , ce se va executa după executarea pedepsei principale. In baza art 45 alin.5 C.p.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie ,pe durata pedepsei principale. II. 1. In baza art.3 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 condamnă pe inculpata SC ABC VEGETAL IMPORT EXPORT SRL la pedeapsa amenzii penale de 300 zile - amendă ,respectiv la contravaloarea sumei de 30.000 lei. In baza art 136 alin.3 lit.a C.p., dispune dizolvarea persoanei juridice , SC ABC VEGETAL IMPORT EXPORT SRL ,ca pedeapsă complementară. 2. In baza art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 , condamnă pe inculpata SC ABC VEGETAL IMPORT EXPORT SRL la pedeapsa amenzii penale in sumă de 240 zile - amendă ,respectiv la contravaloarea sumei de 24.000 lei. In baza art 136 alin.3 lit.a C.p., dispune dizolvarea persoanei juridice , SC ABC VEGETAL IMPORT EXPORT SRL ,ca pedeapsă complementară. In baza art.38 alin.1 C.p. rap.la art 39 alin.2 C.p.,contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 30.000 lei ,la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul amenzii penale în sumă de 24.000 lei ,respectiv suma de 8.000 lei, urmând ca inculpata să execute pedeapsa finală a amenzii penale în sumă de 38.000 lei. In baza art.45 alin.3 lit.a C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară cea mai grea, constând in dizolvarea persoanei juridice. In baza art.145 C.p.p. dispune afişarea hotărârii definitive de condamnare, la sediul instanţei ,pe o perioadă de o lună, pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. III. 1. In baza art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.396 alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul CIOBANU IONU? la pedeapsa inchisorii de 4 ani . In baza art 67 alin.2 C.p. rap.la art 66 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art 66 alin.1 lit.a,b C.p., după executarea pedepsei principale, pe o durată de 3 ani. In baza art. 65 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art 66 alin.1 lit.a,b C.p., pe durata executarii pedepsei principale. In baza art 399 alin.1 C.p.p.,menţine măsura preventiva a controlului judiciar a inculpatului . In baza art 72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsă durata reţinerii si arestării preventive de la 30.09.2014 la zi. Menţine măsura sechestrului asigurator asupra sumelor de 100 lei şi 200 euro, ridicate de la inculpatul Luchian Andrei cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra acestuia şi depuse la Departamentul Economic Financiar si Administrativ din cadrul DIICOT- Structura Centrală , conform chitanţelor nr. 111 şi 120 din data de 06.10.2014; asupra sumei de 1258, 49 lei aparţinând aceluiaşi inculpat aflat in contul nr. RO……………….. deschis la BRD – Group Societe Generale SA la data de 21.08.2014; asupra telefonului mobil marca HTC si a cartelei SIM cu nr. de apel 07…….., ridicate de la acelaşi inculpat cu ocazia percheziţiei corporale. In baza art 16 alin.1 din legea 143/2000 dispune confiscarea specială a cantită?ii nete de 73,65 kg plante de khat în care s-au pus in eviden?ă cathninone ?i cathnine , rămasă în urma analizelor de laborator, ambalata si sigilată cu sigiliul MI nr.4221, depusă la Camera de Corpuri Delicte, conform Dovezii Seria H nr.0180208 . In baza art 17 alin.1 din Legea 143/2000 ,dispune distrugerea cantită?ii de droguri cu păstrarea de contraprobe ( cantitatea neta de 1190 grame sigilata cu sigiliul MAI nr.4221 păstrată de către Laboratorul Central de Analiză si Profil al drogurilor în condi?ii de congelare). In baza art 112 alin.1 lit.b C.p., dispune confiscarea specială a telefonului mobil marca HTC si a cartelei SIM cu nr.de apel 0767871197, bunuri care au depuse la Camera de Corpuri Delicte, conform Dovezii Seria H nr.104791/26.11.2014. In baza art.112 alin.3 C.p., dispune confiscarea specială a echivalentului în bani a autoturismului marca Opel Zafira cu nr. de inmatriculare IF ……,în cuantum de 11.000 lei. In baza art.274 alin.1 ?i 2 C.p.p., obligă inculpa?ii la plata cheltuielilor judiciare către stat ,în sumă de 25.300 lei , revenind fiecăruia, astfel: inculpatului Luchian Andrei câte 10.100 lei ,inculpatei SC ABC Vegetal Import Export SRL câte 10.100 lei ?i inculpatului Ciobanu Ionu? câte 5.100 lei. Onorariul aparatorului din oficiu, pentru inculpatul Luchian Andrei, în sumă de 300 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justitiei. Cu drept de apel. Pronuntată in şedinţa publică ,azi 04.03.2015.
Hotarare 367/2015 din 04.03.2015Amana pronunţarea la data de 04.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2015In baza art. 208 al. 2, 4 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului LUCHIAN ANDREI. În baza art. 362 al. 2 C.p.p. rap. la art. 208 alin. 4 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului LUCHIAN ANDREI. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astazi, 11.02.2015.
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Asupra verificarii legalitatii şi temeiniciei masurii preventive: În baza art. 362 alin.1 şi 2 Cod procedură penală rap.la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpatul Ciobanu Ionuţ Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore la comunicare. Cercetată şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.01.2015. Asupra fondului cauzei: Amana cauza la data de 25.02.2015.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015În baza art. 346 al. 2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 457/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, privind pe inculpaţii Luchian Andrei, Ciobanu Ionuţ şi SC ABC VEGETAL IMPORT EXPORT SRL, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Luchian Andrei, Ciobanu Ionu? şi Sc. Abc Vegetal Import-Export Srl. Stabileşte termen de judecată la data de 28.01.2015, ora 08,30, CF34, sala 208, pentru când se citează inculpaţii Luchian Andrei, Ciobanu Ionu? şi Sc. Abc Vegetal Import-Export Srl şi se asigură apărarea. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astazi, 15.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 15.01.2015In art.207 al. 2, 6 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului LUCHIAN ANDREI. În baza art. 348 al. 2 C.p.p. rap. la rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului LUCHIAN ANDREI Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu azi, 14.01.2015. Asupra fondului cauzei: Amana cauza la data de 28.01.2015.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015