M****** M****
InculpatP******** D* P* L**** J********** F******
IntimatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi şi M****** M**** , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de de refuz al conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice prevăzută de art. 337 C penal, obiect al cauzei penale nr.952/P/2013. În baza art. 337 C. pen. condamnă pe inculpatul Măgărea Minel, la 1 ( un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice. În baza art 5 NCP şi art 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal privind aplicarea legii mai favorabile În temeiul art. 71 din Codul penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal 1969 pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 86 indice 1 din Codul penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare, stabilind conform art. 86 indice 2 din Codul penal un termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 86 indice 3 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 din Codul de procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86 indice 4 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În acest sens atrage atenţia inculpatului că încălcarea cu rea – credinţă a măsurilor şi obligaţiilor impuse, precum şi săvârşirea de noi infracţiuni, atrage după sine revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 aprilie 2014 .
Hotarare 25/2014 din 17.04.2014Amână pronunţarea în prezenta cauză la data de 17.04.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2014