B***** M**** A*****
InculpatÎn temeiul art.377 al.4 şi art.386 cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului B M A din: - infracţiunea prev. de art.336 al.1 cod penal, art.5 cod penal în: - infracţiunea prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.5 cod penal În baza art.396 al.2 şi 10 cod procedură penală, art.375 cod procedură penală, art.5 cod penal condamnă pe inculpatul B M –A , la pedeapsa de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.87 al.1 OUG 195/2002; In temeiul art. 71 alin 2 C. penal 1969, art.5 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b Cod penal 1969. Potrivit art. 81 - 82 cod penal 1969, art.5 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru o perioadă de 2 ani şi 8 luni care constituie termen de încercare începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale. Potrivit art. 404 al.2 cod procedură penală, se fac cunoscute inculpatului prevederile art. 83 cod penal 1969, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în situaţia comiterii unei noi infracţiuni în perioada termenului de încercare . În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pronunţată în şedinţă publică din data de 26.11.2014.
Hotarare 364/2014 din 26.11.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 184/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda privind pe inculpatul B A M, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art.5 cod penal, a administrării probelor, respectiv, declaraţiile inculpatului BAM, proces verbal de constatare a infracţiunii, declaraţiile martorilor R G C, V D M, L A D şi M B G , buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, buletin de examinare clinică, protocol etilotest, proces verbal cu extras din baza de date privind abaterile rutiere ale inculpatului, fişa de cazier judiciar a inculpatului, cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi a actelor de urmărire penală, respectiv, ordonanţa de începere a urmăririi penale din 03.02.2014, ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat din 20.02.2014,, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 24.02.2014 faţă de inculpat. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul B A M pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art.5 cod penal. Stabileşte termen de judecată pentru data de 26.11.2014 pentru când se citează inculpatul, cu mandat de aducere, se verifică adresa inculpatului în baza de date DEPABD, se solicită cazierul judiciar al inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 29.09.2014.
Incheiere camera preliminara din 29.09.2014