Dosar 41889/245/2014 din 24.11.2014

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 41889/245/2014
Data dosar:
24.11.2014
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
NCPP Sectia Penala
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.06.2015 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul C. S.la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a şi lit. b din Codul penal din 1968, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din Codul penal din 1968. În baza art. 81 din Codul penal din 1968, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1968 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenului de încercare. Potrivit art. 71 alin 5 din Codul penal din 1968, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Condamnă inculpatul C. C.-B.la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a şi lit. b din Codul penal din 1968, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din Codul penal din 1968. În baza art. 81 din Codul penal din 1968, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 (doi) ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1968 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenului de încercare. Potrivit art. 71 alin 5 din Codul penal din 1968, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

    Hotarare 1897/2015 din 02.06.2015
  • Sedinta din data de 26.05.2015 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 02.06.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2015
  • Sedinta din data de 12.05.2015 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 26.05.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2015
  • Sedinta din data de 30.04.2015 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Amână cauza

    Stabileşte pronunţarea la data de 12.05.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.04.2015
  • Sedinta din data de 02.04.2015 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Amână cauza

    Pentru a se prezenta în instanţă inculpatul, acordă termen la data de 30.04.2015.

    Incheiere de sedinta din 02.04.2015
  • Sedinta din data de 19.02.2015 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Amână cauza

    Pentru o eventuală împăcare a părţilor, acordă termen la data de 02.04.2015.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2015
  • Sedinta din data de 22.01.2015 la ora 15:00

    Complet: P 07 CP
  • Amână cauza

    Dispune începerea judecăţii în prezenta cauză penală şi stabileşte prim termen de judecată la data de 19.02.2015.

    Incheiere camera preliminara din 22.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD