C*** F* E****** D*****
InculpatT**** M* D** B*****
InculpatR**** P* P**** F*****
InculpatD** T* C********* T*****
InculpatS**** F* F********
InculpatI. În baza art. 386 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de inculpatul Don Constantin Traian, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 48 alin.1 Cod penal, raportat la art. 322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal anterior în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal. II. În baza art. 386 Cod procedură penală cu aplicarea art. 5 Cod penal, admite cererea, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii: Ţîşcă Dan-Bogdan, Şucan Florentin- Marcel, Don Constantin-Traian, Ravas Petru-Florin şi Cios Emanuel-Daniel prin rechizitoriul din data de 22.08.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, emis în dosarul nr.205/P/2014, după cum urmează: 1. Schimbă încadrarea juridică a faptelor penale pentru care inculpatul Don Constantin-Traian, cu datele de identificare de mai jos, a fost trimis în judecată din infracţiunile de: evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal şi complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 48 al.1 Cod penal raportat la art.322 al.1 Cod penal cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal din 1969; în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013) cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din 1969. 2. Schimbă încadrarea juridică a faptei penale pentru care inculpatul Ravas Petru Florin, cu datele de identificare de mai jos, a fost trimis în judecată din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal; în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005(în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din 1969. 3. Schimbă încadrarea juridică a faptei penale pentru care inculpatul Cios Emanuel Daniel, cu datele de identificare de mai jos, a fost trimis în judecată din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal; în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din1969. 4. Schimbă încadrarea juridică a faptelor penale pentru care inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan, cu datele de identificare de mai jos, a fost trimis în judecată din infracţiunile de: complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.48 al.1 Cod penal raportat la art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal; fals în înscrisuri în formă continuată prevăzută de art.322 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal şi trafic de influenţă prevăzută de art.291 al.1 Cod penal, totul cu aplicarea art.38 lit. a Cod penal; în infracţiunile de: complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013) cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Don Constantin Traian); complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Ravas Petru Florin); complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Cios Emanuel Daniel) şi trafic de influenţă prevăzută art.291 Cod penal; toate cu aplicarea art.38 al.1 lit.a Cod penal. 5. Schimbă încadrarea juridică a faptelor penale pentru care inculpatul Şucan Florentin- Marcel, cu datele de identificare de mai jos, a fost trimis în judecată din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art.48 al.1 Cod penal, raportat la art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal; în infracţiunile de: complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013) cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Don Constantin Traian), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Ravas Petru Florin), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal din 1969 (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Cios Emanuel Daniel), toate cu aplicarea art.33 al.1 lit.a Cod penal din 1969. III.1. În baza art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), cu aplicarea art. 41 alin. 2, art.42 Cod penal din 1969, art. 10 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), art. 63 Cod penal din 1969, art. 19 din Legea 682/2002, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul inculpatul Cios Emanuel-Daniel, fără antecedente penale; pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000(zecemii) lei. 2. Pune în vedere inculpatului Cios Emanuel Daniel prevederile art. 631 Cod penal din 1969, privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii, în caz de neexecutare cu rea credinţă a acesteia. 3. În baza art. 12 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013) constată decăzut inculpatul Cios Emanuel Daniel din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale. IV.1. În baza art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005(în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013, respectiv în forma anterioară modificării sale prin Legea 50/2013), cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 10 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Ravas Petru-Florin, fără antecedente penale; pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 2 ani. 2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art.53 alin. 1 pct. 2 lit. a, art. 65 alin.1 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Ravas Petru Florin, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969; pedeapsă a cărei executare începe în condiţiile art. 66 Cod penal din 1969, după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. 3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin.1 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Ravas Petru Florin, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b”. 4. În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani calculat în condiţiile art. 82 Cod penal din 1969. 5. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. 6. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. i Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Ravas Petru Florin, asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969. 7. În baza art. 12 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013) constată decăzut inculpatul Ravas Petru Florin din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale. V.1. În baza art. art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea 50/2013) cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Don Constantin-Traian, fără antecedente penale; pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 7( şapte) ani în regim de detenţie. 2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art.53 alin. 1 pct. 2 lit. a, art. 65 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Don Constantin Traian cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 3. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin.1 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Don Constantin Traian, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 4. În baza art. 12 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013) constată decăzut inculpatul Don Constantin Traian din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale. VI.1. În baza art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea 50/2013) cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală art. 5 Cod penal (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Don Constantin Traian) condamnă pe inculpatul Şucan Florentin- Marcel, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 5( cinci) ani. 2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art.53 alin. 1 pct. 2 lit. a, art. 65 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Şucan Florentin- Marcel cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 3. În baza art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013, respectiv în forma anterioară modificării sale prin Legea 50/2013) cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 10 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal(raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Ravas Petru Florin), condamnă pe inculpatul Şucan Florentin- Marcel, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 3( trei) ani. 4. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art.53 alin. 1 pct. 2 lit. a, art. 65 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Şucan Florentin- Marcel cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 5. În baza art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea 50/2013) cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 10 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Cios Emanuel Daniel), condamnă pe inculpatul Şucan Florentin- Marcel, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 2(doi) ani şi 6(şase) luni. 6. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art.53 alin. 1 pct. 2 lit. a, art. 65 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Şucan Florentin- Marcel cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 7. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 alin.1 lit. a Cod penal din 1969, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului Şucan Florentin- Marcel prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea de 5(cinci) ani închisoare, pe care inculpatul urmează a o executa în regim de detenţie. 8. În temeiul art.35 alin.3 Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele complementare aplicate inculpatului Şucan Florentin- Marcel prin prezenta hotărâre în cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969 pe o durată de 3 ani, pedeapsă a cărei executare începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 9. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin.1 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Şucan Florentin- Marcel, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 10. În baza art. 12 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013) constată decăzut inculpatul Şucan Florentin- Marcel din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale. VII.1. În baza art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea 50/2013) cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală art. 5 Cod penal (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Don Constantin Traian) condamnă pe inculpatul Ţîşcă Dan- Bogdan, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 5( cinci) ani. 2. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art.53 alin. 1 pct. 2 lit. a, art. 65 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 3. În baza art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013, respectiv în forma anterioară modificării sale prin Legea 50/2013) cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 10 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal (raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Ravas Petru Florin), condamnă pe inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 3( trei) ani. 4. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art.53 alin. 1 pct. 2 lit. a, art. 65 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 5. În baza art.26 Cod penal din 1969 raportat la art.9 al.1 lit.c din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013, respectiv în forma ulterioară modificării sale prin Legea 50/2013) cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod penal din 1969, art. 10 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013), art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal(raportat la fapta de evaziune fiscală săvârşită de către inculpatul Cios Emanuel Daniel), condamnă pe inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 2(doi) ani şi 6(şase) luni. 6. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art.53 alin. 1 pct. 2 lit. a, art. 65 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan cu datele de identificare de mai sus, pe o perioadă de 3 ani, ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969. 7. În baza art.291 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa închisorii de 3( trei) ani. 8. În temeiul art.35 alin.3 Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele complementare aplicate inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan prin prezenta hotărâre în cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. „a” teza a II-a, „b” Cod penal din 1969 pe o durată de 3 ani, pedeapsă a cărei executare începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 9. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012, art. 71 alin.1 Cod penal din 1969 interzice inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan, ca pedeapsă accesorie, pentru săvârşirea celor 3 infracţiuni încadrate în prevederile Codului penal din 1969, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „a” teza a II-a, „b” „c” Cod penal din 1969. 10. În baza art. 10 din Legea 187/2012, art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte cele 4 pedepse principale aplicate inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan, după cum urmează: aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani şi 10 luni închisoare; inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 7(şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare în regim de detenţie. 11. În baza art. 12 din Legea nr.241/2005 (în forma anterioară modificării sale prin Legea nr.255/2013) constată decăzut inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan din dreptul de a fi fondator, administrator, director, sau reprezentant legal al unei societăţi ce funcţionează în condiţiile Legii 31/1990, până la data reabilitării sale. VIII. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa 7(şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare aplicată inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan, durata reţinerii şi arestului din data de 5.06.2014 până la data de 3.09.2014. IX. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa 5(cinci) ani închisoare aplicată inculpatului Şucan Florentin- Marcel, durata reţinerii şi arestului din data de 5.06.2014 până la data de 3.09.2014. X. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa 7(şapte) ani închisoare aplicată inculpatului Don Constantin Traian, durata reţinerii şi arestului din data de 5.06.2014 până la data de 3.09.2014. XI. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa 2(doi) ani închisoare aplicată inculpatului Ravas Petru Florin, durata reţinerii şi arestului din data de 5.06.2014 până la data de 4.08.2014. XII. În baza art. 13 din legea 241/2005 şi art. 7 din Legea nr. 26/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se comunică Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad. XIII. În baza art. 4 alin. 1 şi 3 din O.G. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. 1000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat. În baza art. 4 alin. 1 şi 3 din O.G. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. 1000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul Don Constantin Traian se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat. XIV. În baza art. 4 alin. 1 şi 3 din O.G. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. 1000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul Ravas Petru Florin se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat. XV. În baza art. 4 alin. 1 şi 3 din O.G. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. 1000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul Cios Emanuel Daniel se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat. XVI. În baza art. 4 alin. 1 şi 3 din O.G. 39/2015 cu aplicarea Anexei H.G. 1000/2015, infracţiunea săvârşită de inculpatul Şucan Florentin- Marcel se înscrie în cazierul fiscal al acestui inculpat. XVII. În temeiul art.397 Cod procedură penală raportat la art.19 şi art.25 Cod procedură penală şi art.1357, art. 1443 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 79, judeţul Arad în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, după cum urmează: - obligă inculpatul Cios Emanuel Daniel către partea civilă la plata obligaţiilor accesorii (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală) aferente unui debit în cuantum de 373.163 lei calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 373.163 lei, până la data când s-au achitat obligaţiile principale bugetare; - obligă în solidar inculpaţii: Ţîşcă Dan Bogdan, Şucan Florentin- Marcel, Don Constantin Traian, către partea civilă la plata sumei de 384.689 lei, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 384.689 lei, până la data achitării obligaţilor bugetare principale. XVIII. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 şi următoarele Cod procedură penală, dispune următoarele măsuri asiguratorii: - menţine măsura sechestrului asiguratoriu instituit prin rechizitoriul din 22.08.2014, emis în dosarul 205/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului Don Constantin Traian, până la concurenţa sumei de 384.689 lei, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală): a) imobil situat pe B-dul Revoluţiei nr. 24, ap. 23, jud. Arad – valoare impozabilă 64.515 lei, înscris în C.F. 301409-C1-U14 b) imobil situat pe B-dul Revoluţiei nr. 24, ap. 24, jud. Arad – valoare impozabilă 111.926 lei, înscris în C.F. 301409-C1-U13 c) imobil situat pe str. Mărăşeşti nr. 2, ap. 7, jud. Arad – valoare impozabilă 457641 lei, înscris în C.F. 300169-C1-U2 - menţine măsura sechestrului asiguratoriu instituit prin rechizitoriul din 22.08.2014, emis în dosarul 205/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra imobilului teren extravilan situat în com. Vladimirescu, Jud. Arad, înscris în C.F. 302564, aparţinând inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan, până la concurenţa sumei de 384.689 lei, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală). - menţine măsura sechestrului asiguratoriu instituit prin rechizitoriul din 22.08.2014, emis în dosarul 205/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Arad, asupra imobilului apartament situat în localitatea Floreşti, str. Porii nr. 21, bl. B 9, sc. I, ap. 2, jud. Cluj., înscris în C.F. 12857 - aparţinând inculpatului Şucan Florentin- Marcel, până la concurenţa sumei de 384.689 lei, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală). - instituie sechestru asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Don Constantin Traian, Ţîşcă Dan Bogdan şi Şucan Florentin- Marcel cu datele de identificare de mai sus şi poprirea asiguratorie pe sumele datorate celor 3 inculpaţi până la concurenţa sumei de 384.689 lei, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal(dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală) calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 384.689 lei, până la data achitării obligaţilor bugetare principale. - instituie sechestru asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Cios Emanuel Daniel cu datele de identificare de mai sus şi poprirea asiguratorie pe sumele datorate inculpatului până la concurenţa sumei reprezentând accesorii (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală) aferente unui debit în cuantum de 373.163 lei calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte ce alcătuieşte suma totală de 373.163 lei, până la data când s-au achitat obligaţiile principale bugetare. XIX. În temeiul art. 397 alin. 4 Cod procedură penală dispoziţiile din prezenta hotărâre privind luarea măsurilor asiguratorii este executorie. XX. În baza art. 273 alin.4, art.272 alin.1, art. 175 alin.5 Cod procedură penală dispune plata diferenţei onorariu expert în cuantum de 16.800 lei, din sumele avansate de părţi, în prezenta cauză în favoarea expertulului fiscal judiciar Coană Florin Ion posesor al carnetului de consultant fiscal nr. 3912/2008. XXI. În temeiul art. 398, art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpaţii Ţîşcă Dan- Bogdan, Şucan Florentin-Marcel, Don Constantin-Traian, Ravas Petru-Florin şi Cios Emanuel- Daniel, în mod individual pe fiecare la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotarare 113/2016 din 11.04.2016T 11 aprilie 2016, pentru a se depune concluzii scrise de către părţi.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2016În baza art. 68 Cod procedură penală respinge cererea de recuzare a domnului judecător Florea Marinel Dumitru, formulată de inculpatul Don Constantin Traian, prin avocat Gheorghiţă Mateuţ. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 20 lei cheltuieli judiciare . Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu din 22 martie 2016, orele 13,00.
Incheiere recuzare din 22.03.2016T:28.03 2016 pentru a se studia înscrisurile depuse la dosar şi pentru soluţionare cerere de recuzare formulată de dl. av. Mateuţ Gheorghiţă.
Incheiere de sedinta din 22.03.2016T 22 martie 2016, Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţinalitate, sub aspectul admisibilităţii. pentru a se studia cererea de schimbare a încadrării juridice,privind pe inculpaţi, depusă de procuror.
Incheiere de sedinta din 23.02.2016T:23.02.2016 ora:13,00, pentru studiu înscrisuri depuse la dosar, suplimnetul de expertiză efectuat în cauză.
Incheiere de sedinta din 16.02.2016Termen: 16 februarie 2016 pentru a răspunde expertul fiscal, la obiective în termenul stabilit, pentru a se achita de către inculpatul Ravas diferenţa onorar expert.
Incheiere de sedinta din 29.01.2016T 29 01 2016 pentru ca experţii să răspundă la obiecţiunile formulate de inculpaţii Don Constantin ş.a.
Incheiere de sedinta din 12.01.2016T:12 ianuarie 2016, pentru a se comunica expertiza cu partea civilă, pentru a se studia expertiza şi pentru ca inc. Ravaş şi Don să achite onorar de expertiza.
Incheiere de sedinta din 10.12.2015T: 10.12.2015, pentru efectuarea expertizei fiscale.
Incheiere de sedinta din 11.11.2015T.11 noiembrie 2015 Pentru audierea martorilor si pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 16.09.2015T. 16.09.2015 - pentru audiere martori
Incheiere de sedinta din 23.06.2015T. 23.06.2015 - pentru audiere martori
Incheiere de sedinta din 11.06.2015T. 11.06.2015 - pentru efectuarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.05.2015T. 19.05.2015 - pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 14.04.2015Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Sucan Florentin, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 27 august 2014, definitivă prin încheierea penală nr. 80/CP/CO din 2 septembrie 2014, a Curţii de Apel Timişoara. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 martie 2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 27.03.2015Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în cauză prin încheierea din 20 noiembrie 2014, faţă de inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 16 martie 2015, ora 10:00.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 16.03.2015Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Don Constantin Traian, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 27 august 2014, definitivă prin încheierea penală nr. 80/CP/CO din 2 septembrie 2014, a Curţii de Apel Timişoara. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la comunicare. Fixează termen la data de 16 martie 2015, pentru verificarea măsurii preventivă a controlului judiciar, faţă de inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan. Amână soluţionarea cauzei la data de 14 aprilie 2015, pentru când părţile cunosc termenul.
Incheiere de sedinta din 10.03.2015T. 10.03.2015, pentru a fi prezenţi apărătorii aleşi ai inculpaţilor. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în cauză prin încheierea din 20 noiembrie 2014, faţă de inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan.
Incheiere de sedinta din 22.01.2015T. 22.01.2015 - pentru asigurarea dreptului la apărare
Incheiere de sedinta din 09.12.2014Admite declaraţia de abţinere, cauza urmând a se repartiza aleatoriu la un complet specializat DNA.
Incheiere abtinere din 20.11.2014În baza art. 208, art. 362 Cod procedură penală raportat la art. 211 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie Arad, judeţul Arad şi Inspectoratul General de Poliţie Bucureşti conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu părăsească municipiul Arad fără încuviinţarea instanţei în faţa căruia se află cauza; - să nu exercite profesia de inspector în cadrul ANAF şi să nu desfăşoare activităţi contabile în nici un fel. Atrage atenţia inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan asupra dispoziţiilor art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 noiembrie 2014, ora 13:00.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 20.11.2014Respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpat şi apărătorul său. În baza art. 348 rap.la art. 207 alin.4 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu privind pe inculpatul :Ţîşcă Dan Bogdan - ,precum şi obligaţiile impuse pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 23.10.2014 până la - 21 noiembrie 2014 inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Incheiere camera preliminara din 23.10.2014Respinge cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, formulată de inculpatul Don Constantin Traian, prin apărător ales. Modifică măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Don Constantin Traian prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din data de 27.08.2014 a Tribunalului Arad, în sensul încetării obligaţiei dispuse iniţial „ de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată”.
Incheiere camera preliminara din 07.10.2014Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Don Constantin Traian şi Ravas Petru, prin apărătorii lor aleşi. Constată legalitatea sesizării instanţei, cu rechizitoriul nr. 205/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Incheiere camera preliminara din 07.10.2014Respinge cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpat şi apărătorul său. În baza art. 348 rap.la art. 207 alin.4 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu privind pe inculpatul :Ţîşcă Dan Bogdan - precum şi obligaţiile impuse pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 30.09.2014 până la 29 octombrie 2014 inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Incheiere camera preliminara din 30.09.2014Respinge cererea de revocare a măsurii arestului la domiciliu formulată de inculpatul Don Constantin Traian prin apărător ales Vucoiev Nadia. În baza art. 242 alin.2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii : -Don Constantin Traian administrator al S.C. Adriana Touristik Company S.R.L. şi administrator de fapt al S.C. Island Road S.R.L. şi - Şucan Florentin, În baza art. 215 alin.1 Cod procedură penală inculpaţii Don Constantin Traian şi Şucan Florentin trebuie să respecte următoarele obligaţii : a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia 6 Poliţie rurală Floreşti, din cadrul IPJ Cluj- pentru inculpatul Şucan Florentin- şi la Poliţia mun.Arad- pentru inculpatul Don Constantin Traian, organe de poliţie desemnate cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi. În baza art. 215 alin.2 Cod procedură penală, impune inculpaţilor Don Constantin Traian şi Şucan Florentin ca pe timpul controlului judiciar să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu părăsească ţara fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. - să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale cu ceilalţi coinculpaţi din prezenta cauză, cu martorii din prezenta cauză, propuşi prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, precum şi cu suspecţii Danko Otto, Canaloş Sorin Vasile şi Lupu Constantin. - să nu desfăşoare activităţi în cadrul societăţilor comerciale : inculpatul Don Constantin Traian în cadrul SC Adriana Touristik Company SRL, SC SORI BAR SRL, SC ISLAND ROAD SRL şi SC CORI CRISTI COMPANY SRL iar inculpatul Şucan Florentin în cadrul SC CATE FLOR MAN SRL. Atrage atenţia inculpaţilor Şucan Florentin şi Don Constantin Traian, asupra dispoziţiilor art. 215 alin.3 Cod procedură penală, privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care le revin. În baza art. 242 alin.2 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile începând cu data 04.09.2014 până la data de 03.10.2014 inclusiv, în privinţa inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan, arestat preventiv în Arestul Inspectoratului de poliţie judeţean Arad. În baza art. 221 alin.1 Cod procedură penală, impune inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan obligaţia de a nu părăsi imobilul din municipiul Arad, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul Ţîşcă Dan Bogdan trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale cu ceilalţi coinculpaţi din prezenta cauză, cu martorii din prezenta cauză, propuşi prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad precum şi cu suspecţii Danko Otto, Canaloş Sorin Vasile şi Lupu Constantin. Desemnează structurile abilitate din cadrul IPJ Arad, cu verificarea periodică a respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor impuse inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan. În baza art. 221 alin.4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Ţîşcă Dan Bogdan că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau obligaţilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 27.08.2014