G**** M******
Contestator InculpatAdmite contestaţia formulată de inculpata G**** M******, împotriva încheierii din Camera de consiliu pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Ploieşti la data de 25.10.2014 în dosarul penal nr.42166/281/2014 şi în consecinţă : Desfiinţează încheierea atacată şi pe fond : În baza art.242 alin.2 C.p.p. rap.la disp. art. 202 alin.4 lit.b c.p.p. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpata G**** M******, măsură luată prin încheierea nr.76 din camera de consiliu din data de 25.10.2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Ploieşti în dosarul penal nr.42166/281/2014, cu măsura controlului judiciar până la soluţionarea cauzei. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata G**** M****** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de drepturi si libertăţi, de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Constanţa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatei G**** M****** să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; - să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia , de ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii şi de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nici o cale În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care ii revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei G**** M******, de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr.131/DL/25.10.2014 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Ploieşti , în baza încheierii din camera de consiliu nr 76 din data de 25.10.2014, dacă nu este reţinută ori arestată în altă cauză. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatei G**** M******, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Constanţa, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Constanţa şi organelor de frontieră. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu in sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu azi, 28.10.2014.
Incheiere finala dezinvestire 318/2014 din 28.10.2014