C******* S******** I***
InculpatÎn temeiul art. 139 alin. 1 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 347/2007, cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul C******* S******** I*** la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de intrare pe teritoriul României, prin trecerea ilegală a frontierei, de către străinul căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare în ţară. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b C.pen. - 1969, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat . În temeiul art. 81 C.pen.- 1969, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 alin. 1 C.pen. - 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 C.pen.- 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen.- 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei (delegaţia nr. 111/28.05.2014- av. Axente Bogdan) se va avansa din fondurile M.J. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 24/2015 din 09.02.2015Stabileşte data pronunţării la 09.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2015Pentru lipsa martorului din lucrări, acordă termen la data de 04.02.2015.
Incheiere de sedinta din 15.01.2015În vederea audierii martorului din lucrări, acordă termen la data de 15.01.2015.
Incheiere de sedinta din 18.12.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1372/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor privind pe inculpatul C******* S******** I*** cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de intrare pe teritoriul României, prin trecerea ilegală a frontierei, de către străinul căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare în ţară, prev. de art. 139 alin. 1 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România , aprobată prin Legea nr. 347/2007 a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Iftode Mircea Adrian şi fixează primul termen de judecată la data de 18.12.2014. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi, 18.11.2014
Incheiere camera preliminara din 18.11.2014