Dosar 425/55/2014 din 15.01.2014

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 425/55/2014
Data dosar:
15.01.2014
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.06.2014 la ora 08:30

    Complet: P03-sup
  • Condamnare

    În baza art. 208 alin.1 din Cod penal 1969 raportat la art. 5 Noul cod penal şi în condiţiile art. 375 rap. la art. 396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Stanca Ioan –la: - 8(opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „Furt”. În baza art. 81 Cod penal 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art. 82 Cod penal 1969 stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 2 ani şi 8 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei penale În baza art. 404 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. 1969, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, teza a-II-a şi lit. b, Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 26 Cod procedură penală disjunge latura civilă a cauzei exercitată de partea civilă S* P***** V*** S** Arad. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 600 lei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.06.2014.

    Hotarare 1681/2014 din 19.06.2014
  • Sedinta din data de 12.06.2014 la ora 08:30

    Complet: P03-2013
  • Amână pronunţarea

    AP:19.06.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2014
  • Sedinta din data de 08.05.2014 la ora 08:30

    Complet: P03-2013
  • Amână cauza

    T:12.06.2014, avand in vedere cerereade amanare formulata de catre aparatorul inculpatului în vederea unei posibile impacari a partilor.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2014
  • Sedinta din data de 14.04.2014 la ora 08:30

    Complet: P03-cc
  • Amână cauza

    Dispune începerea judecatii si stabileste termen la data de 08.05.2014, sala 149.

    Incheiere camera preliminara 125 din 14.04.2014
  • Sedinta din data de 06.03.2014 la ora 08:30

    Complet: P03-2013
  • Amână cauza

    Transpune dosarul în procedura de cameră preliminară

    Incheiere de sedinta din 06.03.2014
  • Sedinta din data de 30.01.2014 la ora 08:30

    Complet: P03-2013
  • Amână cauza

    T:06.03.2014, pentru a da posibilitatea inculpatului sa si angajeze aparator ales.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD