M**** V*******
InculpatB***** A**** C*******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 205 al. 1 Cod Penal condamna pe inculpatul M**** V*******, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În temeiul art. 91 Cod penal raportat la art. 92 Cod Penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de supraveghere de 3 ani, În baza art. 93 al. 1 Cod Penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În baza art. 93 al. 2 lit. b Cod Penal pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 al. 3 Cod Penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă 90 de zile în cadrul Primăriei Călan. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 93 al. 5 şi art. 96 C. pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a şi art. 399 al. 9 C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M**** V******* durata reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 13.09.2014 la zi. În baza art. 399 alin. 1, 3 lit. b C.proc.pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului. În temeiul art. 111 al. 5 Cod Procedură penală se va încunoştinţa persoana vătămată B***** A**** C******* despre măsura dispusă prin prezenta sentinţă. În baza art. 7 al. 3 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului lor genetic în baza de date a SNDGJ. În baza art. 272 raportat 274 alin. 1,2 C.proc.pen. obligă inculpatul M**** V******* să plătească suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 al. 2 raportat 274 alin. 1 teză finală şi al. 2 C.proc.pen onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu av. Irlea Carmina în cursul urmăririi penale în sumă de 400 lei şi apărătorului desemnat din oficiu în cursul judecăţii av. Vasile Gabriela în sumă de 200 lei se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiţie şi rămân în sarcina statului.
Hotarare 186/2014 din 24.11.2014Amână pronunţarea la data de 24.11.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2014În baza art. 345 al. 1 din Codul de procedură penală respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpatul Mocanu Valentin împotriva legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosarul 2609/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara. În baza art. 346 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 22.09.2014 întocmit în dosar nr. 2609/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul M**** V*******, Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Mocanu Valentin pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Incheiere camera preliminara din 04.11.2014În temeiul art. 348, art. 242 al. 2, art. 218, art. 223 al. 2 Cod Procedură Penală dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul M**** V*******,
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 24.10.2014În temeiul art. 207 al. 5 Cod Procedură Penală raportat la art. 242 al. 2 Cod Procedură Penală revocă măsura arestării preventive a inculpatului şi dispune punerea lui în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 211 Cod Procedură Penală, art. 215 Cod Procedură Penală dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul M**** V*******, trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de: lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută de art. 205 alin. 1 Cod penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei. În temeiul art. 215 alin. 1 Cod Procedură Penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul M**** V******* trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 Cod Procedură Penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, impune inculpatului M**** V******* să respecte următoarele obligaţii a) să nu se deplaseze în localuri, baruri sau alte asemenea locaţii unde se comercializează băuturi alcoolice b) să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de martori Onescu Felicia Cristina, Rotaru Marius şi Alexandroni Florin Ioan şi să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale; c) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări public În baza art. 215 alin. (3) Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Poliţia Călan va supraveghea respectarea de către inculpatul M**** V******* a obligaţiilor impuse pe durata controlului judiciar. În temeiul art. 111 al. 5 Cod Procedură penală se va încunoştinţa persoana vătămată B***** A**** C******* despre măsura dispusă prin prezenta încheiere, la rămânerea definitivă a acesteia. În baza art.275 alin. (3) Cod Procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu Vasile Gabriela, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare cu cei prezenţi şi de la comunicare cu cei lipsă. Pronunţată în şedinţa publică azi 26.09.2014, ora 11,00
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 26.09.2014