P******** D* P* L**** J********** P*******
ContestatorT**** E* A******* I****
Contestator CondamnatAdmite contestaţiile formulate de P******** D* P* L**** J********** P******* şi persoana condamnată TĂBUŞ ALEXANDRU IONUŢ, împotriva sentinţei penale nr.563/28.02.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, şi, în consecinţă: Desfiinţează în parte sentinţa contestată, în sensul că admite în parte sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Ploieşti, cu privire la condamnatul Tăbuş Alexandru Ionuţ şi, în baza art.6 Cod penal, reduce pedeapsa aplicată prin s.p. nr.1442/31.08.2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr.36/13.01.2012 a Curţii de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, prev. de art.276 alin.1, 3 Cod penal anterior cu aplic. art.75 lit.c Cod penal anterior, art.3201 alin.7 Cod proc. penală anterior cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal anterior (ce are corespondent în prezent art.332 alin.1 Cod penal cu aplic. art.77 lit.d Cod penal şi art.35 alin.1 Cod penal rap. la art.396 alin.10 Cod proc. penală), la 7 ani închisoare. Constată că faţă de celelalte pedepse aplicate nu sunt incidente dispoziţiile art.6 Cod penal, astfel că pedeapsa rezultantă, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 5 ani, va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 09.05.2011 la zi. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei de condamnare nr.1442/31.08.2011 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr.36/13.01.2012 a Curţii de Apel Ploieşti. Dispune anularea M.E.P.I. nr.1609/2011 din 16.01.2012 emis de Judecătoria Ploieşti şi emiterea unui nou mandat de executare, conform considerentelor prezentei hotărâri. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei contestate. În baza art.275 alin.3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.06.2014.
Hotarare 201/2014 din 18.06.2014Amână judecarea cauzei la 18.06.2014, în vederea pronunţării unei decizii în conformitate cu hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să o pronunţe pentru lămurirea chestiunii de drept constând în mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul reţinerii incidenţei fostului art.3201 Cod proc. penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2014.
Incheiere de sedinta din 29.05.2014Amână judecarea cauzei la 29.05.2014, în vederea pronunţării unei decizii în conformitate cu hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să o pronunţe pentru lămurirea chestiunii de drept constând în mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul reţinerii incidenţei fostului art.3201 Cod proc. penală. Reia procedura de citare cu contestatorul-intimat-condamnat Tabuş Alexanru Ionuţ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.04.2014.
Incheiere de sedinta din 29.04.2014