S**** B***** A********
InculpatÎn baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 5 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S**** B***** A******** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată (vânzare). În baza art. 67 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilite inculpatului S**** B***** A********, sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 şi 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S**** B***** A******** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 şi 4 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul S**** B***** A******** va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la una din următoarele două entităţi: Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare (dezasamblare de calculatoare) sau Administraţia Domeniului Public - Sector 3, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului S**** B***** A******** că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei. În baza art. 16 alin. 1 din Legea 143/2000 dispune confiscarea cantităţii de 1,43 gr cannabis rămasă după analiza probelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O. (dovada seria H nr. 0020634 din data de 29.11.2010). În baza art. 16 alin. 2 din Legea 143/2000 confiscă de la inculpat suma de 470 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de risc (cannabis). În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 200 lei, se va achita din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 07.04.2015.
Hotarare 538/2015 din 07.04.2015amână pronunţarea la data de 07.04.2015
Incheiere de sedinta din 24.03.2015Stabileste pronunţarea la data de 24.03.2015.
Incheiere de sedinta din 10.03.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2201D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti privind pe inculpatul S**** B***** A******** zis „Sandu”, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S**** B***** A********. În baza art. 346 lin. 7 Cod procedură penală acordă termen, pe fondul cauzei, la data de 10.03.2015, 08:30, CF12, sala 239, pentru când se va cita inculpatul la domiciliu, potrivit art. 353 Cod procedură penală şi art. 259 alin. 1 Cod procedură penală. Se va contacta, telefonic, doamna avocat Gheorghiu Daria, desemnată ca apărător din oficiu al inculpatului, conform art. 361 alin. 4 Cod procedură penală. O copie a prezentei încheieri se comunică de îndată procurorului şi inculpatului S**** B***** A********, potrivit art. 346 alin. 1 Cod procedură penală. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 100 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu (conform art. 346 alin. 1 Cod procedură penală), astăzi, 10.02.2015.
Incheiere camera preliminara din 10.02.2015având în vedere faptul că nu a expirat termenul pentru formularea de excepţii şi obiecţiuni expiră la data de 29.01.2015, amână cauza
Incheiere de sedinta din 13.01.2015