Dosar 427/174/2014 din 14.08.2014

braconaj - (Legea 407/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 427/174/2014
Data dosar:
14.08.2014
Instanta:
Judecătoria Agnita
Departament:
Sectia Generala
Obiect:
braconaj - (Legea 407/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.11.2014 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Condamnare

    În baza art. 42 al. 1 lit. a) şi b) din Legea 407/2006, cu aplicarea art. 396 al. 10 rap. la art. 375 alin. 1, 2 N.C.p.p., condamnă inculpatul BIV, la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj. Conform art. 44 lit. b) din Legea 407/2006, cu aplicarea art. 396 al. 10 rap. la art. 375 alin. 1, 2 N.C.p.p., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transportul vânatului găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenind de la acesta, fără respectarea condiţiilor legii. În temeiul art. 39 lit. b) rap. la art. 38 al. 1 N.C.p., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1 lună. În baza art. 83, 84 N.C.p., dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Conform art. 85 al. 1 N.C.p. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Sibiu supravegherea executării măsurilor dispuse de instanţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 N.C.p. privind revocarea amânării aplicării pedepsei. În temeiul art. 46 al. 1 din Legea 407/2006, art. 112 lit. b) N.C.p., dispune confiscarea briceagului cu lungimea de 19,5 cm, lama de 8,5 cm, cu inscripţia „stainless”, plăsele din lemn, culoare vişinie, ridicat conform dovezii seria H nr. 0083581/27.06.2014, aflat la caera de corpuri delicte a IPJ Sibiu. În baza art. 19, art. 397 N.C.p.p., art. 1357, 1381, 1385, 1386 N.C.civ., art. 51, 57 din Legea 407/2006, admite acţiunea civilă exercitată de partea vătămată-parte civilă I************ T********* D* R**** S***** Ş* D* V******** B***** cu sediul în Braşov, str. Panselelor, nr. 23, bl. 1, parter, jud. Braşov şi obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 1000 euro echivalent în lei la cursul oficial de la data achitării, reprezentând daune materiale – valoare de despăgubire. În baza art. 272, 274 al. 1 N.C.p.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 380 lei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Cererea de apel se depune la Judecătoria Agnita. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.11.2014.

    Hotarare 37/2014 din 10.11.2014
  • Sedinta din data de 04.11.2014 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 10.11.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2014
  • Sedinta din data de 10.10.2014 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Constată legalitatea sesizării instanţei. Dispune începerea judecăţii cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 04.11.2014, ora 10,oo. Definitivă.

    Incheiere camera preliminara din 10.10.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD