A***** C******
RecurentO** A*** & P******* I************ L****** L***** - S******** B********
IntimatAdmite recursul. Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că: Admite în parte cererile conexate. Anulează decizia nr.203-00-B/26.11.2012. Dispune reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior concedierii. Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii până la data reintegrării efective. Menţine în rest sentinţa. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2014. Încheiere În temeiul art.29 alin.6 raportat la art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: Excepţia fiind inadmisibilă, respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art.1 şi art.25 alin.2 şi 3 din OUG nr.111/2010, raportată la prevederile art.16 din Constituţie. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, în temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2014.
Hotarare 4428/2014 din 15.09.2014în vederea administrării probei cu înscrisuri solicitate de recurenta, prin cererea de probatoriu
Incheiere de sedinta din 23.06.2014