H******** B***** I****
InculpatCondamnă pe inculpatul H. B. I. la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere sau al nerespectării măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 884/2015 din 18.03.2015Pronunţarea va avea loc la data de 18.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2015Pronunţarea va avea loc la data de 04.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2015Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 24.11.2014, întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 13212/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H. B.-I., constată de asemenea legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Fixează termen de judecată la data de 17.02.2015, ora 9,00.
Incheiere camera preliminara din 20.01.2015