M****** P**** D***** C* D*** A***
ReclamantM********* E******** N********
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii civile din data de 08.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 43077/3/2014 în sensul că taxa judiciară de timbru ce se restituie este în cuantum de 11525 lei, iar nu 11825 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea va fi depusă la Tribunalul Bucureşti şi va fi soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.01.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.01.2016Admite cererea. Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 11825 lei. Emite adresă Direcţiei Economice şi Finanţe Publice Locale Iaşi pentru a informa cu privire la revenirea asupra măsurii executării; ataşează încheierea de acordare a ajutorului public judiciar şi încheierea de faţă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea va fi depusă la Tribunalul Bucureşti şi va fi soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2015.
Incheierefinalacameraconsiliu din 08.12.2015Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MEN. Respinge actiunea ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate process pasiva. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi, 29.09.2015.
Hotarare 6130/2015 din 29.09.2015Admite cererea de ajutor public judiciar formulata de reclamant Dispune esalonarea platii taxei de timbru in cuantum de 30.770 lei pe parcursul a 6 termene de judecata, in 6 rate egale in cuantum de 5.128 lei, incepand cu data primirii adresei de instiintare de la instanta. Cu cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2015.
Incheiere de sedinta din 24.02.2015