M**** L**********
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** C******
Parte civilăD******* G******* R******** A F********* P****** C****** P*** A************ J******** A F********* P****** O**
Parte civilăS* F** C** C****** S** P*** C****** I******** I********* T*** C***** E****
Parte responsabilă civilmenteS.P.182/5 iunie 2014În baza art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005 rap. la art. 41 alin. 2 din C.pen. în vigoare anterior datei de 1.02.2014, cu aplicarea art.396 alin. 10 C.p.p. rap. la art. 375 alin. 1 şi 2 Cpp şi cu aplicarea art. 5 alin.1 din C.pen. actual privind aplicarea legii penale mai favorabile până la soluţionarea definitivă a cauzei, condamnă pe inculpata M**** L********** la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a(de a fi aleasă în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, b(de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi c(de a ocupa o funcţie de natura celei de administrator de societăţi comerciale) din acelaşi C.pen. pe durată de 2 ani. În baza art. 861 şi art. 862 din C.pen. anterior cu aplicarea art. 5 alin. 1 din C.pen. actual dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale a închisorii pronunţată inculpatei, pe durată de câte 5 ani , ce constituie termen de încercare. În baza art. 863 alin. 1 din C.pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere - se va prezenta la Serviciul de probaţiune Olt - Slatina din subordinea Min. Justiţiei, la datele fixate de acestea. - va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu,reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile ,precum şi întoarcerea - va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă - va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacelor lor de existenţă. Se pun în vedere inculpatei prevederile art. 864 din C.pen. anterior privind revocarea acestei suspendări. În baza art. 71 alin. 2 din C pen. anterior aplică inculpatei pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a(de a fi aleasă în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, b(de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi c(de a ocupa o funcţie de natura celei de administrator de societăţi comerciale) din acelaşi C.pen. iar în baza art. 71 alin. 5 din acelaşi C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 22 alin. 3 rap. la art. 21 lit. g din legea nr. 26/1990 rap. la art. 13 alin. 1 şi 2 din legea nr. 241/2005 dispune să se comunice o copie a hotărârii de faţă, după rămânerea definitivă, către Oficiul Naţ. al Registrului comerţului pentru efectuarea înregistrărilor de menţiuni privind condamnarea inculpatei pentru infracţiunea de evaziune fiscală care atrage nedemnitatea acesteia de a ocupa funcţii de fondator, administrator, director sau reprezentant legal de societăţi comerciale iar dacă a fost aleasă că este decăzută din drepturi, conform art. 12 din legea nr.241/2005. Obligă pe inculpată în solidar cu partea responsabilă civilmente Sc Fixcom Company Srl la plata sumei de 161.890 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale compensatorii constând în TVA şi impozit pe profit datorat bugetului statului şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii calculate asupra acestor sume de la data scadenţei şi până la stingerea debitului cu titlul de despăgubiri pentru daune moratorii , către partea civilă ANAF – DGFP Craiova. În baza art. 11 din legea nr. 241/2005 dispune măsura asigurătoare a sechestrului asupra bunurilor inculpatei şi părţii responsabile civilmente până la concurenţa sumei reprezentând despăgubirile materiale compensatorii şi moratorii în scopul garantării reparării pagubei. În baza art. 274 alin. 1 şi 3 C.p.p. obligă pe inculpată în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi constată că suma de 50 de lei ce se avansează de stat către Baroul Olt pentru asistenţa juridică conform delegaţiei nr. 179/2014 din 4.03.2014 rămâne în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi 5 iunie 2014 la Tribunalul Olt
Hotarare 182/2014 din 05.06.2014Pronunţarea la 5 iunie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2014Admite cererea şi acordă termen pentru a se depune acte în circumstanţiere de inculpată
Incheiere de sedinta din 12.05.2014admite cererea formulată de avocat Predescu Marian şi acoră termen pentru pregătirea apărării. Se va emite adresă la D******* G******* R******** A F********* P****** C****** pentru a ne comunica dacă se constituie parte civilă în cauză sau dacă îşi însuşeşte cererea de constituire de parte civilă formulată de AJFP Olt
Incheiere de sedinta din 28.04.2014În baza art. 346 alin. 4 C.p.p. dispune începerea judecăţii în dosarul nr. 430/104/2014 şi citarea în acest scop a părţilor la termenul fixat din data de 28.04.2014. Încheierea se comunică de îndată procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Trib. Olt şi inculpatei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi 10 aprilie 2014.
Incheiere camera preliminara 28/2014 din 10.04.2014În baza art. 345 alin. 1 şi 2 C.p.p. din oficiu constată neregularitatea rechizitoriului ca act de sesizare a instanţei sub aspectul îndeplinirii condiţiei pretinsă de art. 328 alin. 2 Cpp privind indicarea părţii civile cu personalitate juridică cu denumirea oficială a acesteia şi a locului unde aceasta ca şi inculpata urmează să fie citate. Dispune ca neregularitatea menţionată să fie remediată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Trib.Olt în termenul de 5 zile ce curge de la comunicare, prevăzut de art. 345 alin.3 Cpp. În baza art. 342 şi urm. C.p.p. constată că Tribunalul Olt este instanţa competentă să judece cauza pe fond în primă instanţă,constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Respinge cererea formulată de inculpata M**** L********** cu privire la nelegalitatea rechizitoriului ca nefondată. Pronunţată în camera de consiliu azi 28.03.2014 la Tribunalul Olt.
Incheiere camera preliminara 24/2014 din 28.03.2014