M********* B******** P*** P***** G******
ReclamantN*** H****
PârâtP**** V******
IntervenientRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul N*** H****. Admite acţiunea principală formulată de Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, formulată de intervenineta P**** V******. Constată nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare nr. PP3 din data de 06 iunie 2008 încheiat între Municipiul Bucureşti şi Partidul Naţional Democrat Creştin având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, …., sector 5cu suprafaţă utilă de 346,69 mp, precum şi cu privire la părţile indivize. Constată nulitatea absolută a actului juridic „Convenţie de dare în plată”, autentificată sub nr. 2358/11 octombrie 2013, încheiată între Partidul Naţional Democrat Creştin şi pârâtul N*** H****. Constată că imobilul situat în Bucureşti …, sector 5, cu suprafaţă utilă de 346,69 mp, împreună cu părţile aflate în stare de indiviziune, având nr. cadastral …-C1-U1, reintră de drept în patrimoniul unităţii administrativ teritoriale – Municipiul Bucureşti. Obligă pe pârâtul N*** H**** să-i respecte Municipiului Bucureşti, reprezentat prin Primarul General al Municipiului Bucureşti, dreptul de proprietate şi posesia asupra imobilului din Bucureşti … sector 5, cu suprafaţa utilă de 346,69 mp împreună cu dependinţele şi părţile aflate în stare de indiviziune forţată şi perpetuă, având nr. cadastral ..-C1-U1, înscris în Cartea Funciară nr. … Municipiul Bucureşti, Sectorul 5. Dispune rectificarea Cărţii Funciare nr. … în sensul intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului identificat mai sus, în favoarea unităţii administrativ teritoriale Municipiul Bucureşti. Dispune comunicarea prezentei Sentinţe către O.C.P.I. Sectorul 5 Bucureşti. Obligă pe pârâtul N*** H**** la plata sumei de 31.433 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către Municipiul Bucureşti. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.07.2016.
Hotarare 860/2016 din 01.07.2016Amână pronunţarea la data de 01.07.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2016Amână pronunţarea la data de 30.06.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2016Amână pronunţarea la data de 28.06.2016.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016Fata de lipsă răspunsului la adresa instanţei, amana cauza si acorda termen la data de 21.06.2016, ora 12.00
Incheiere de sedinta din 31.05.2016administrarea unor probe suplimentare
Incheiere de sedinta din 05.04.2016administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 01.03.2016administrarea unor probe suplimentare
Incheiere de sedinta din 15.01.2016Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 11.12.2015administrarea unor probe suplimentare
Incheiere de sedinta din 03.11.2015administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 06.10.2015Pentu soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, acordă termen la data de 02.06.2015 în Camera de Consiliu, iar pe fondul cauzei Acordă termen la data de 06 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015Admite cererea. Scuteşte pe intervenienta P**** V****** de taxele judiciare de timbru de 13849 lei + 3685 lei + 13849 lei + 50 lei. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.06.2015.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015Soluţionarea cererii de ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 05.05.2015Stabileşte taxă judiciară de timbru pentru capătul 3 din cererea principală, privind acţiunea în revendicare, la suma de 13.849 lei şi taxa judiciară privind cererea de rectificare a cărţii funciare, la suma de 50 lei. Se va pune în vedere reclamantului Municipiul Bucureşti să achite şi cele două taxe judiciare de timbru de 13.849 lei pentru acţiunea în revendicare şi de 50 lei pentru cererea de rectificare a menţiunilor din Cartea Funciară, sub sancţiunea anulării acestor cererii. Se va pune în vedere intervenientei P**** V****** să achite corespunzător, taxele judiciare aferente cererii de intervenţie de: 13.849 lei +3.685 lei + 13.849 lei + 50 lei, sub sancţiunea anulării acestei cererii. Cu drept de reexaminare privind taxele judiciare de timbru, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.03.2015.
Incheiere de sedinta din 31.03.2015