N***** M************
InculpatP******** D* P* L**** J********** D******
Reprezentant legalCondamnă inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.,cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal din 1969, art. 76 lit. e Cod penal din 1969, art. 396 alin. 10 Cod proc. pen. şi art. 5 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice din art. 336 alin.1 C.pen), la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. Interzice inculpatului, în baza art. 71 alin.2 Cod penal, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal. Suspendă condiţionat, în baza art. 81 şi art. 71 alin. final Cod penal, executarea pedepselor pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 Cod penal şi pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 03 martie 2015.
Hotarare 241/2015 din 03.03.2015Stabileşte data pronunţării hotărârii la 03.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2015În temeiul art. 35 Cpp raportat la art. 41 alin. 1 lit) a Cpp, constată că Judecătoria Dorohoi este deplin competentă material ?i teritorial să judeca cauza ce face obiectul dosarului 4342/222/2014. În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1689/P/2013 din 04.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul Nistor Mihai Mugurel, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe, prev. de art. art. 336 alin.1 C.pen. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ?i dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Nistor Mihai Mugurel. Stabile?te termen în ?edin?ă publică la data de 17 februarie 2015, ora 8,30. În temeiul art. 353 alin. 1 teza II Cpp dispune citarea inculpatului pentru termenul din data de 17 februarie 2015, ora 8,30. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15 ianuarie 2015.
Incheiere camera preliminara din 15.01.2015