B**** S*********
ReclamantI********* P********** J******** B*******
PârâtC******** N******* P***** C********* D************
PârâtAdmite în parte contestaţia. Anulează Ordinul nr. 176 din 27 august 2013, emis de Prefectul Judeţului Botoşani. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Ordinului, respectiv reîncadrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior emiterii Ordinului. Obligă intimata, la plata către contestatoare, a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea. Respinge capetele de cerere privind constatarea discriminării multiple, precum şi obligarea intimatei la plata daunelor morale, ca nefondat. Admite în parte cererea de obligare a intimatei, la plata cheltuielilor de judecată. Obligă intimata să plătească contestatoarei, suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei Civile a Tribunalului Suceava.
Hotarare 1172/2014 din 26.06.2014Amână pronunţarea cauzei la data de 26 iunie 2014. Pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 19.06.2014