C***** R***** R*******
ReclamantT*** H**** O*****
PârâtA******* R*** C****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de: - reclamanta CHE?AN RODICA RUXANDA, în contradictoriu cu: - pârâtul T*** H**** O*****, ?i - pârâtul APĂFĂIAN RAUL CALIN, Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul T*** H**** O*****. Constată că a intervenit compensarea totală a sumelor pretinse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul prezentului dosar. Obligă pârâtul Apăfăian Raul Călin să pună la dispozi?ia reclamantei planul urbanistic zonal şi Autorizaţia de construire aferente imobilului casă de locuit şi teren care fac obiectul Antecontractului de vânzare autentificat prin încheierea nr. 893/12.04.2012, a B.N.P. Ştirbu Felicia Doiniţa. Dispune compensarea în întregime a cheltuielilor de judecată, urmând ca fiecare dintre păr?i să suporte cheltuielile pe care le-a efectuat. Cu drept de apel la Tribunalul Mure? în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.06.2016.
Hotarare 3215/2016 din 14.06.2016amână pronunţarea pentru 14 iunie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2016- pune în vedere reprezentanţilor părţilor să depună la dosar obiecţiuni la completarea la raportul de expertiză până la data de 1 iunie 2016 şi să le comunice prin mail atât părţilor adverse cât şi instanţei. - termenul în cunoştinţă acordat părţilor şi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.05.2016- Revenirea cu adresă către expert căruia i se va solicita expertului să răspundă la obiec?iunile încuviin?ate ?i să depună raportul de expertiză cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, la dosarul cauzei ?i la adresele de email [email protected], [email protected], [email protected], [email protected], [email protected] - menţine dispoziţiile încheierii anterioare şi pune în vedere păr?ilor să formuleze obiec?iuni la completarea la raportul de expertiză ?i să le comunice la dosarul cauzei, păr?ilor adverse (la adresele de email [email protected], [email protected], [email protected], [email protected]) ?i instan?ei (la adresa de email [email protected]) , cu cel pu?in 3 zile înainte de următorul termen de judecată, pentru a putea fi puse în discu?ia păr?ilor la termenul de judecată - menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor şi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016- emiterea unei adrese expertului căruia i se va solicita expertului să răspundă la obiec?iunile încuviin?ate ?i să depună raportul de expertiză cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată, la dosarul cauzei ?i la adresele de email - pune în vedere păr?ilor să formuleze obiec?iuni la completarea la raportul de expertiză ?i să le comunice la dosarul cauzei, păr?ilor adverse (la adresele de email ?i instan?ei (la adresa de email , cu cel pu?in 3 zile înainte de următorul termen de judecată, pentru a putea fi puse în discu?ia păr?ilor la termenul de judecată
Incheiere de sedinta din 06.04.2016- pune în vedere reprezentantului pârâtului, av. Hădărău Horea să depună la dosar fotografia în copie conformă cu originalul a chitanţei. - constată că a fost achitată taxa de timbru aferentă cererii de recuzare a d-lui expert. - respinge cererea de recuzare a expertului - admite excepţia nelegalei citări şi va dispune refacerea completării raportului de expertiză cu restabilirea unui termen pentru a se prezenta părţile şi expertul la efectuarea expertizei. - solicită expertului să răspundă ?i la următoarele obiective suplimentare: o Indica?i valoarea ini?ială a mansardei (conform proiectului ini?ial: pere?i exteriori din OSB, vata minerala folie de difuzie, profile metalice ?i gips-carton ?i pereţi interiori pe structura metalica uşoara, îmbrăca?i în gips-carton.) ?i valoarea mansardei la stadiul efectuat de pârât (pereţii laterali exteriori ?i pereţii interiori despărţitori din zidărie de BCA, cu mortar ?i tencui?i în dur cu tencuiala, cu un strat de Rimanoten). Stabili?i diferen?a de valoare dintre lucrarea ini?ială ?i cea ulterioară. o Indica?i cum a?i stabilit pre?urile medii de pe piaţa materialelor de construc?ii în ceea ce prive?te următoarele materiale: vată minerală, OSB, tencuială, izola?ie exterioară, fosă septică, instala?ie apă, u?i - ia act de faptul că păr?ile ?i expertul au hotărât să se întâlnească la imobilul reclamantei pentru efectuarea expertizei la data de 01.04.2016 ora 12:00 - pune în vedere pârâtului, sub sanc?iunea amenzii judiciare, să pună la dispozi?ia expertului o copie a actelor depuse la dosar - menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor şi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 30.03.2016- pune în vedere pârâtului Apăfăian Raul Călin să achite, în termen de 10 zile, taxa de timbru în cuantum de 100 lei aferentă cererii de recuzare. - expertul va fi citat pentru solu?ionarea cererii de recuzare conform art. 332 alin. 3 Cod Procedură Civilă pentru termenul din 30.03.2016 şi telefonic. - respinge excepţia tardivităţii formulării obiecţiunilor de către pârât - prorogă discuţiile cu privire la obiecţiuni până la următorul termen de judecată, până după soluţionarea cererii de recuzare a d-lui expert formulată de av. Hădărău Horea. - menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor şi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016- comunicarea pe mail, d-lor avocaţi ai celor doi pârâţi, raportul de expertiză scanat, cu menţiunea de a depune obiecţiuni pe adresa de mail [email protected] până la data de 1.03.2016 şi cu solicitarea de a le comunica şi reclamantei . - pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună obiecţiuni la dosarul cauzei pe adresa de mail [email protected] până la data de 1.03.2016 şi să le comunice şi pârâţilor . - pune în vedere păr?ilor ca în cazul în care apreciază onorariul expertului ca fiind unul corect, reclamanta Che?an Rodica Ruxanda ?i pârâtul Apăfăian Raul Călin să depună la dosarul cauzei dovada achitării a câte 1.156,5 lei fiecare (în total 2.313 lei) reprezentând diferen?a onorariu expert (având în vedere că păr?ile au achitat câte 500 lei cu titlu de onorariu provizoriu). - prorogă discuţiile cu privire la onorariul expertului pentru următorul termen de judecată. - menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor şi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 24.02.2016- Admite cererea de amânare formulată de expert şi acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitate expertului să depună răspuns la obiecţiuni. - Revenirea a reveni cu adresă către expert pentru a comunica răspunsul la obiec?iuni (la dosarul cauzei ?i pe adresa de email [email protected]) sau de a indica un termen estimativ de finalizare a completării la raportul de expertiză - menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor şi pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016Stabileşte, din oficiu, următoarele întrebări/obiective la care ar trebui să răspundă expertul pentru clarificarea raportului de expertiză: o Indica?i modul cum a?i stabilit data montării ?i tipul boiandrugilor (lemn sau beton) de la mansardă. Indica?i cum a?i stabilit că ace?tia au fost monta?i de către reclamantă. o Indica?i valoarea ini?ială a mansardei (conform proiectului ini?ial: OSB, vata minerala folie de difuzie, profile metalice ?i gips-carton, cu pereţii interiori pe structura metalica uşoara, îmbrăca?i în gips-carton.) ?i valoarea mansardei la stadiul efectuat de pârât (pereţii laterali exteriori ?i pereţii interiori despărţitori din zidărie de BCA, cu mortar ?i tencui?i în dur cu tencuiala, cu un strat de Rimanoten). Stabili?i diferen?a de valoare dintre lucrarea ini?ială ?i cea ulterioară. o Indica?i lucrările efectuate ulterior de reclamantă, perioada efectuării lor ?i valoarea acestora. - Indica?i care este suprafa?a actuală a camerei tehnice. Indica?i costurile aferente extinderii camerei tehnice fa?ă de proiectul ini?ial o Formula?i un punct de vedere cu privire la diferen?ele de pre? (la vată minerală, OSB, tencuială, izola?ie exterioară, fosă septică, instala?ie apă, u?i) sesizate de pârât. o Indica?i dacă valoarea imobilului la care a?i în?eles să vă raporta?i pentru stabilirea valorii utilită?ilor (prin metoda segregată) este valoarea actuală a imobilului reclamantei, valoarea la gri sau valoarea unui imobil similar, complet finisat. o Indica?i dacă sistem termoizolant Baumit pentru elemente de faţada strat finisat exterior pentru soclu face parte din categoria lucrărilor necesare pentru aducerea construc?iei la stadiul „la gri”. o Indica?i dacă pute?i stabili, prin expertiză, perioada în care a fost montată vata minerală la acoperi?. În caz afirmativ indica?i perioada, iar în caz negativ preciza?i motivele imposibilită?ii determinării perioadei. o Indica?i categoria de drum din care face parte (sau ar trebui să facă parte) calea de acces de la imobilul reclamantei la drumul principal, respectiv dacă este vorba despre un drum jude?ean, comunal, etc. sau drum de exploatare agricolă ori forestieră. Indica?i care ar trebui să fie cerin?ele minime pe care ar trebui să le îndeplinească acest drum ?i costurile realizării lui. - Indica?i dacă drumul de acces de la imobilul reclamantei la drumul principal este unul public sau privat. - Indica?i cine are obliga?ia amenajării ?i între?inerii respectivului drum. o Indica?i care era starea drumului de acces în vara anului 2013. Indica?i dacă era posibil ca, dacă era între?inut drumul de acces existent în anul 2013, starea actuală a acestuia să fie una practicabilă sau cel pu?in mai bună decât în prezent. o Indica?i dacă terasa din fata casei de locuit în suprafaţa de 10,41 mp a fost efectuată la stadiul „la gri” ?i perioada în care a fost efectuată. În cazul în care aprecia?i că nu a fost efectuată la acest stadiu, indica?i motivele. o Indica?i cum a?i stabilit faptul că acoperişul de tip şarpanta din lemn este din material refolosit? Prin constatare personală sau pe baza declara?iilor păr?ilor? o Indica?i costurile reale, concrete, ale fiecărei lucrări (materiale + manoperă) ce a fost efectuată sau care trebuia efectuată de pârât (în func?ie de materialele folosite în concret sau care ar fi trebuit fi folosite în condi?ii normale), iar nu prin metoda segregată(inclusiv PUZ, instala?ie electrică, fosă septică, instala?ie apă, ?apă, etc.). - Indica?i de ce afirma?i că grosimea standard a izolaţiei exterioare, în anul 2012, era de 100 mm, iar nu de 50 mm. - emiterea unei adrese d-lui expert Bularcă Nicolae prin care i se vor comunica întrebările/obiectivele stabilite din oficiu de către instanţă în vederea clarificării raportului de expertiză. Totodată i se va solicita expertului ca, până la următorul termen de judecată, să indice un termen estimativ de finalizare a completării la raportul de expertiză - pune în vedere pârâţilor să indice expres dacă solicită compensarea legală a sumelor reprezentând lucrări efectuate în plus de pârâţi cu sumele reprezentând lucrări neefectuate sau efectuate necorespunzător de dumneavoastră la imobilul reclamantei - reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi.
Incheiere de sedinta din 16.12.2015- Se vor comunica obiecţiunile formulate de pârât, reclamantei Cheţan Rodica Ruxandra şi pârâtului T*** H**** O*****. - menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor prin reprezentanţi.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015- încuviinţează cererea de amânare formulată şi va acorda un nou termen de judecată pentru a da posibilitate părţilor să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. - pune în vedere reprezentanţilor părţilor să depună pentru următorul termen de judecată eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză. - menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 25 noiembrie 2015 ora 11. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 octombrie 2015. Notă: După dezbateri se prezintă reprezentanta pârâtului T*** H**** O*****, av. Cotuţiu Monica. Instanţa comunică acesteia mersul dezbaterilor, următorul termen de judecată şi faptul că s-a depus la dosar raportul de expertiză doar în 3 exemplare. D-na avocat se obligă să ia legătura cu colegii dânsei şi să efectueze o copie xerox de pe raportul de expertiză comunicat acestora.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015- revenirea cu adresă la expertul Bularcă Nicolae cu solicitarea de a comunica raportul de expertiză până la termenul următor. - expertul va fi contactat ?i telefonic la nr. 0740- 179717 , urmând a i se solicita să depună raportul de expertiză cu 5 zile înainte de următorul termen de judecată, iar în caz contrar să indice un termen maxim în care îl poate depune. - menţine termenul în cunoştinţă acordat părţilor prin reprezentanţi. Notă: După dezbateri se prezintă reprezentanta pârâtului T*** H**** O*****, av. Cotuţiu Monica. Instanţa comunică acesteia mersul dezbaterilor şi următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 07.10.2015amână cauza pentru lipsa rap. expertiză
Incheiere de sedinta din 16.09.2015- constată cauza în stare de amânare având în vedere lipsa raportului de expertiză; - revine cu adresă către expert cu menţiunea de a depune raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată; - constată că reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16.09.2015, complet C2 civil, ora 08.30, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 01.07.2015. Notă: După dezbateri se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat Modovan Horvath Istvan, căruia i se aduce la cunoştinţă mersul dezbaterilor şi noul termen de judecată. Solicită comunicarea raportului de expertiză şi arată că expertul a fost la faţa locului.
Incheiere de sedinta din 01.07.2015- constată cauza în stare de amânare având în vedere lipsa raportului de expertiză; - constată că reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 01.07.2015, complet C2 civil, ora 08.30, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.06.2015.
Incheiere de sedinta din 17.06.2015- dispune înlocuirea dl expert Bîrcea Ioan; - numeşte prin tragere la sorţi de pe lista întocmită şi comunicată de către Biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate, expert în cauză pe dl. Bularca Nicolae; - emite adresă către dl. expert Bularca Nicolae, prin care i se va aduce la cunoştinţă că a fost numit expert în cauză şi i se va solicita să procedeze la efectuarea expertizei evaluatorii conform obiectivelor stabilite de către instanţă la termenul de judecată anterior şi să depună raportul de expertiză până la termenul acordat; - emite o adresă către Biroul local de expertize tehnice şi judiciare din cadrul Tribunalului Mureş, care va fi încunoştinţat despre împrejurarea că a fost înlocuit dl expert Bîrcea Ioan cu dl expert Bularca Nicolae, cu menţiunea ca onorariul provizoriu să fie virat în contul noului expert; - constată că reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17.06.2015, complet C2 civil, ora 08.30, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.05.2015.
Incheiere de sedinta din 20.05.2015- constată că proba cu audierea martorului Oltean Aurelian este admisibilă; - pune în vedere reprezentantului pârâtului A******* R*** C**** să depună la dosar până la termenul următor înscrisuri justificative privind lipsa martorului Oltean Aurelian de la acest termen de judecată şi să asigure prezenţa acestuia fără citare, sub sancţiunea decăderii din probă; - respinge cererea în probaţiune formulată de către reprezentantul pârâtului A******* R*** C**** privind încuviinţarea probei cu cercetarea la faţa locului; - respinge obiectivul nr. 1 formulat de către reprezentantul reclamantei, având în vedere formularea prea generală urmând a fi detaliat; - încuviinţează obiectivul nr. 2 formulat de către reprezentantul reclamantei; - încuviinţează obiectivele formulate de către reprezentantul pârâtului A******* R*** C****; - numeşte expert în cauză prin tragere la sorţi de pe lista întocmită şi comunicată de către Biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate pe dl. expert Bîrcea Ioan; - stabili onorariul provizoriu pentru efectuarea expertizei în sumă de 1000 lei; - pune în vedere reprezentantul reclamantei şi reprezentantului pârâtului A******* R*** C**** să depună la dosar în termen de 5 zile dovada achitării onorariului provizoriu de câte 500 lei fiecare; - emite adresă către dl. expert Bîrcea Ioan, prin care i se va aduce la cunoştinţă că a fost numit expert în cauză şi i se va solicita să procedeze la efectuarea expertizei evaluatorii conform obiectivelor stabilite de către instanţă, respectiv: 1) Să stabilească expertul costurile aproximative a realizării unui drum de acces de calitate medie, de la drumul public, până la imobilul proprietatea reclamantei Chetan Maria-Ruxanda. 2) Să stabilească valoarea lucrării suplimentare de mărire a terasei din partea spate a construcţiei, de la dimensiunile din proiectul casei la actuala dimensiune, respectiv materiale şi manoperă. În acest sens solicităm a fi avute în vedere costurile executării fundaţiei din radieri şi elevaţie, umplutură, placă de beton, stâlpi de lemn, căpriori, leaţuri şi tablă). 3) Să stabilească valoarea lucrării suplimentare de modificare a camerei tehnice de la forma acesteia din cadrul proiectului (4,8 mp) la actuala dimensiune şi formă ( cca. 13 mp), atât din punct de vedere al materialelor cât şi al manoperei. 4) Să stabilească valoarea materialului şi manoperei din proiectul iniţial şi cea actuală (zidărie BCA, mortar, tencuială) – de la mansardă. 5) Să stabilească valoarea lucrării de izolare a casei cu materiale izolant polistiren cu grosimea de 50 mm (materiale şi manoperă). 6) Să stabilească expertul dacă există construită o fosă septică din bolţari de tip de fundaţie de tip „H” şi beton. 7) Să stabilească expertul în ce parte a acoperişului nu exista vată minerală, dacă aceasta a fost completată şi dacă era necesară o astfel de completare. 8) Să stabilească expertul dacă executarea structurii balconului a fost realizată din grinzile de planşeu. Să răspundă expertul dacă, având în vedere faptul că balconul este acoperit cu acoperişul casei precum cu faptul că acesta a fost podit cu scândură, balconul a fost adus în stadiul fizic „la gri”. 9) Să stabilească expertul contravaloarea unui horn standard, ceramic, pretabil centralei cu termice standarde cu combustibil solid (lemne) precum şi contravaloarea unui horn special pretabil unui termoşemineu precum cel instalat în prezent. 10) Să stabilească expertul dacă drumul de acces din str. Voinicenilor la imobilul din litigiu este unul în stare de folosinţă pentru accesul cu piciorul şi cu autoturismul. din oficiu pune în vedere expertului să răspunsă la obiectivul „ Care erau condiţiile normale în anul 2012 (sub aspectul costurilor, condi?iilor de calitate) în ceea ce prive?te obliga?iile asumate prin antecontract privind imobilul cumpărat de reclamantă, respectiv amenajarea drumului de acces la imobil astfel încât acesta să fie în stare normală de folosin?ă (costul unei asemenea opera?iuni, nivel de echipare – balastru/asfalt, grosime, standarde de calitate în ceea ce prive?te rezisten?a în timp), PUZ ?i Autoriza?ia de construire (costul unei asemenea opera?iuni), acoperi? + izola?ie vată minerală, (costul unei asemenea opera?iuni, grosimea izola?iei), terase (costul unei asemenea opera?iuni, ce se în?elege în mod normal prin terase: balcon sau placă de beton la nivelul solului), fosă septică + instala?ie func?ională (costul unei asemenea opera?iuni, tipul de fosă septică standard), hidrofor + instala?ia func?ională (costul unei asemenea opera?iuni, costul unui hidrofor), scări turnate din beton, izola?ie exterioară, (costul unei asemenea opera?iuni, grosimea standard a izola?iei), u?i interioare (costul unei asemenea opera?iuni, respectiv pre?ul unei u?i cu care era echipat în mod normal un imobil în anul 2012), ghips carton tavan (costul unei asemenea opera?iuni), ?apă mansardă (costul unei asemenea opera?iuni, grosimea standard a acesteia), horn ?emineu (costul unei asemenea opera?iuni, condi?ii de calitate, temperatura la care ar trebui să reziste hornul în situa?ia unei exploatări cu un ?emineu/centrală de calitate medie, înăl?imea acestuia), instala?ie electrică func?ională (costul unei asemenea opera?iuni). Dacă lucrările care au fost efectuate la imobil sunt la nivelul standard de echipare/realizare, ori la nivel inferior sau superior, care este valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă la imobil, care potrivit contractului ar fi trebui efectuate de către pârâtul Apăfăian Raul Călin, care este valoarea lucrărilor care nu au fost efectuate de către pârâtul Apăfăian Raul Călin şi nici de către reclamantă; - emite o adresă către Biroul local de expertize tehnice şi judiciare din cadrul Tribunalului Mureş, care va fi încunoştinţat despre împrejurarea că a fost numit expert în cauză dl. expert Bîrcea Ioan; - încuviinţează cererea reprezentantului reclamantei privind fixarea unei ore de prezentare la următorul termen de judecată, respectiv la ora 13,00 - constată că reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.05.2015, complet C2 civil, ora 13.00, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.04.2015.
Incheiere de sedinta din 22.04.2015- respinge cererea de repunere în termen în vederea formulării întâmpinării de către pârâtul A******* R*** C****; - re?ine că argumentele aduse prin întâmpinare de către pârâtul A******* R*** C**** privesc fondul cauzei; - încuviinţează pentru pârâtul Apăfăian Radu Florin proba cu martorul Oltean Aurelian; - pune în vedere reprezentantul pârâtului A******* R*** C**** să asigure prezen?a martorului Oltean Aurelian pentru următorul termen de judecată; - respinge proba cu martorii Apăfăian Radu Florin ?i Togan Vasile Septimiu, propuşi de către reprezentantul pârâtului A******* R*** C****; - încuviinţează proba cu interogatoriile reclamantei ?i pârâtului A******* R*** C****; - pune în vedere reprezentantului reclamantei ca aceasta să se prezinte personal la interogatoriu, sub sanc?iunea prevăzută de art. 358 Cod de procedură civilă; - pune în vedere reprezentantului pârâtului A******* R*** C**** să prezinte pentru termenul următor interogatoriul adresat reclamantei, precum ?i note scrise cu privire la sumele care s-au compensat; - prorogă discu?iile cu privire la necesitatea încuviin?ării probei cu al?i martori pentru reclamantă ?i cu expertiza în construc?ii; - pune în vedere reprezentan?ilor păr?ilor să depună la dosar, până la următorul termen de judecată, obiectivele pentru expertiza în construc?ii ?i să le comunice reciproc; - încuviinţează cererea reprezentantului reclamantei privind fixarea unei ore de prezentare la următorul termen de judecată, respectiv la ora 12,30; - constată că reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 22.04.2015, complet C2 civil, ora 12.30, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.03.2015.
Incheiere de sedinta din 25.03.2015- admite cererea de amânare, sens în care acordă un nou termen de judecată, pentru a da posibilitatea reprezentanţilor reclamantei şi pârâtului T*** H**** O***** să ia la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării; - pune în vedere reprezentantului reclamantei, ca în situaţia în care va formula un răspuns la întâmpinare, să-l comunice şi reprezentanţilor pârâţilor; - pune în vedere pârâtul A******* R*** C**** să se prezinte la termenul acordat personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă; - prorogă discuţiile cu privire la necesitatea încuviinţării probei cu expertiza evaluatorie; - încuviinţează cererea reprezentantului reclamantei privind fixarea unei ore de prezentare la următorul termen de judecată, respectiv la ora 12,00; - constată că reclamanta şi pârâţii au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 25.03.2015, complet C2 civil, ora 12.00, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.03.2015.
Incheiere de sedinta din 18.03.2015- încuviinţează cererea de amânare şi prorogă discuţiile cu privire la necesitatea încuviinţării probei cu expertiza evaluatorie; - citează pârâtul A******* R*** C**** cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată, personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă; - reia procedura de citare cu martorul Denes Arpad; - încuviinţează cererea reprezentantului reclamantei privind fixarea unei ore de prezentare la următorul termen de judecată, respectiv la ora 11,00; - constată că reclamanta şi pârâtul T*** H**** O***** au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi, iar pârâtul A******* R*** C****, personal. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 18.03.2015, complet C2 civil, ora 11.00, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.02.2015.
Incheiere de sedinta din 18.02.2015pârâtului T*** H**** O*****; - dispune introducerea în calitate de pârât a numitului A******* R*** C****; - pune în vedere pârâtului A******* R*** C**** că are obliga?ia să depună întâmpinare cu cel pu?in 10 zile înainte de următorul termen de judecată şi să se prezinte personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod procedură civilă; - pune în vedere reclamantei să depună la termenul următor interogatoriul adresat pârâtului A******* R*** C****; - prorogă discuţiile privind necesitatea încuviinţării probei cu expertiza; - reia procedura de citare cu martorul Denes Arpad; - încuviinţează cererea reprezentantului reclamantei privind fixarea unei ore de prezentare la următorul termen de judecată, respectiv la ora 11,00; - constată că reclamanta şi pârâtul T*** H**** O***** au termen în cunoştinţă personal şi prin reprezentanţi, iar pârâtul A******* R*** C****, personal. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 18.02.2015, complet C2 civil, ora 11.00, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.01.2015.
Incheiere de sedinta din 21.01.2015- pune în vedere martorului A******* R*** C**** să depună la dosar note scrise prin care să prezinte detaliat starea de fapt; - pune în vedere reprezentantului reclamantei să trimită pe adresa de email, în format electronic, planşa foto depusă la dosar la acest termen de judecată, pentru a se putea verifica data la care aceasta a fost făcută, să precizeze temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, să depună cererea modificatoare la dosar şi să o comunice şi părţilor adverse; - reia procedura de citare cu martorul Denes Arpad; - prorogă discuţiile privind necesitatea încuviinţării probei cu expertiza; - încuviinţează cererea reprezentantului reclamantei privind fixarea unei ore de prezentare la următorul termen de judecată, respectiv la ora 11,00; - acordă termen în cunoştinţă părţilor prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21.01.2015, complet C2 civil, ora 11.00, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.12.2014.
Incheiere de sedinta din 03.12.2014Admite cererea de ajutor public judiciar.
Incheiere de sedinta din 03.12.2014- pune în vedere reprezentantului reclamantei să indice care este valoarea lucrărilor de amenajare a drumului de acces ?i realizarea instala?iei electrice func?ionale aferent imobilului casă de locuit ?i teren şi să timbreze corespunzător; - pune în vedere reprezentantului reclamantei să asigure prezenţa martorului Ştefan Traian Marius la următorul termen de judecată; - citează martorii A******* R*** C****, Denes Arpad şi Moldovan Dionisie Aurel; - încuviinţează cererea reprezentantului reclamantei privind fixarea unei ore de prezentare la următorul termen de judecată, respectiv la ora 11,00; - acordă termen în cunoştinţă părţilor prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 03.12.2014, complet C2 civil, ora 11.00, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.10.2014.
Incheiere de sedinta din 29.10.2014Respinge cererea de ajutor public judiciar.
Incheiere de sedinta din 01.10.2014- pune în vedere reprezentantului reclamantei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei pentru cererea privind obligaţia de a face, respectiv remiterea PUZ ?i a autorizaţiei de construire aferente imobilului casă de locuit ?i teren care fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, să indice care este valoarea lucrărilor de amenajare a drumului de acces, din cererea modificatoare, ?i să timbreze corespunzător, să indice care este valoarea instala?iei electrice func?ionale aferent imobilului casă de locuit ?i teren ?i să timbreze corespunzător; - admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A******* R*** C****; - constată că excepţia decăderii pârâtului A******* R*** C**** din dreptul de a propune probe a rămas fără obiect; - dispune scoaterea din citativ a pârâtului A******* R*** C****; - încuviinţează pentru reclamantă probele cu înscrisurile de la dosar, interogatoriul pârâtului T*** H**** O*****, audierea martorilor Denes Arpad şi A******* R*** C****, expertiza în construcţii; - pune în vedere reprezentantului reclamantei să formuleze întrebările aferente interogatoriului şi să le prezinte la termenul acordat; - pune în vedere reprezentantei pârâtului T*** H**** O***** să asigure prezenţa pârâtului la următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriul; - prorogă desemnarea expertului ulterior administrării probei testimoniale; - pune în vedere reprezentantului reclamantei să formuleze obiectivele expertizei şi să le depună la dosar; - încuviinţează pentru pârâtul T*** H**** O***** probele cu înscrisurile de la dosar, interogatoriul reclamantei şi cu martorul Moldovan Dionosie Aurel; - pune în vedere reprezentantei pârâtului T*** H**** O***** să formuleze întrebările aferente interogatoriului reclamantei pentru termenul următor; - pune în vedere reprezentantul reclamantei să asigure prezenţa reclamantei în vederea administrării probei cu interogatoriul; - prorogă citarea martorilor încuviinţaţi ulterior administrării probei cu interogatoriile părţilor; - acordă termen în cunoştinţă părţilor prin reprezentanţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29.10.2014, complet C2 civil, ora 10.00, sala 81. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 01.10.2014Respinge cererea de sechestru asigurator ca neîntemeiată.
Incheiere de sedinta din 10.04.2014Amână pronunţarea asupra cererii de sechestru asigurator la data de 10.04.2014.
Incheiere de sedinta din 09.04.2014