A***** I**
ReclamantB***** T****
Pârâtsc 1545/Admite excepţia perimării , invocată din oficiu. Respinge, ca fiind perimată, cererea de chemare în judecată Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. În cazul exercitării, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 octombrie 2016.
Hotarare 1545/2016 din 13.10.2016Încheiere/Admite cererea de suspendare a cauzei având ca obiect hotărâre care ţine loc de act autentic, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul . În temeiul art. 413 al.1 pct.1 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ce face obiectul dosarului nr.489D/2015 al Curţii Constituţionale a României. Cu drept de recurs cât durează suspendarea, cerere care se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 august 2015.
Incheiere suspendare din 06.08.2015la ererea apărătorului reclamantului aflat în imposibilitate de prezentare şi pentru îndeplinirea obligaţiilor puse în vedere la termenul anterior
Incheiere de sedinta din 21.05.2015pentru ca reclamantul să depună anexa 24 privind pe defunctă şi a face dovada cerinţelor impuse de Legea 17/2014
Incheiere de sedinta din 02.04.2015Pentru ca reclamantul să depună anexa 24 pentru Bădica Elena, să facă dovada înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în Cartea Funciară precum şi a exercitării dreptului de preempţiune, conform Legii nr.17/2014 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr.755/2014 , acordă termen la 02.04.2015.
Incheiere de sedinta din 26.02.2015