A******* S***
ReclamantC******** S***
PârâtDeclină competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. Irevocabila.
Hotarare din 18.09.2014Admite cererea formulată de CARBOCHIM SA. Preschimbă termenul de la data de 02 octombrie 2014 la 18 septembrie 2014.Se vor cita părţile pentru termenul din 18 sept.2014.Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu, azi, 06.08.2014.Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 06.08.2014Acordă un nou termen de judecată în vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare cu reclamanta în cauză, cu menţiunea de a achita taxa de timbru judiciar în valoare de 100 lei şi timbru judiciar de 0,5 lei, pentru fiecare capăt de cerere precum şi de a depune în două exemplare actul constitutiv al societăţii pârâte şi actele care au stat la baza emiterii hotărârilor nr.667/29.04.2014 ale AGEA şi ale AGOA.. Comunicarea către reclamantă a întâmpinării formulată de către pârâtă. Amână judecarea cauzei la 2 octombrie 2014. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 iulie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 31.07.2014