S*** D******
InculpatHOT. În baza art. 23 alin. 1 din Legea 255/2013 modificată raportat la art. 595 Cod procedură penală cu referire la art. 4 Cod penal (Legea nr. 286/2009 modificată) şi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 admite contestaţia la executare formulată din oficiu, privind pe condamnatul S*** D******. Constată că infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. 1,3 din Codul penal din 1969 a fost dezincriminată, ca urmare a modificării elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective, prin intrarea în vigoare a Legii 286/2009. Anulează, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, formele de executare emise pe numele condamnatului, S*** D****** ,sub aspectul laturii penale a cauzei, în baza Sentinţei penale nr. 504/27.10.2011 pronunţată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr.4323/324/2011, definitive prin Decizia penală nr. 144/R/20.01.2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 4323/324/2011 prin care numitul S*** D****** a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni, cu aplicarea art. 81 Cod penal din 1969, pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal din 1969. ( fapta din 31.08.2011). În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare , în sumă de 50,00 lei rămân în sarcina statului. Conform art. 23 alin.8 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG 116/2013 dispune comunicarea dispozitivului prezentei sentinţe, procurorului şi condamnatului S*** D******,în ziua pronunţării. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.03.2014.
Hotarare 74/2014 din 06.03.2014Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 06.03.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2014