Ş******* G***** D**
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ş******* G***** D** la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 81 şi art. 82 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.05.2014.
Hotarare 1446/2014 din 16.05.2014dispune începerea judecăţii şi acordă primul termen la data de 16.05.2014
Incheiere camera preliminara 143 din 22.04.2014