Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu de instanţă. Constată perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului înregistrat sub nr. 457/90/2014, pe rolul TRIBUNALULUI VÂLCEA, având ca obiect contestaţie act administrativ, formulată de către reclamanta ASOCIAŢIA LOCALĂ A CRESCĂTORILOR DE BOVINE, OVINE, PORCINE ŞI ALBINE SĂLĂTRUCEL în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ-CENTRUL JUDEŢEAN VÂLCEA cu sediul în m. Vâlcea, str. Oituz, nr. 7, judeţul Vâlcea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs urmând a fi depusă la sediul tribunalului Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28 noiembrie 2019.
Hotarare 1479/2019 din 28.11.2019