U***** T***** - E****
ReclamantD*** M**** - D******
ReclamantD*** M******
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** R** V*****
PârâtC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** V*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată prin cererea din data de 19 noiembrie 2014 (fila 65). Obligă pe pârâta Comisia locală de fond funciar Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea, să procedeze la punerea în posesie a reclamanţilor şi a pârâtei Urzică Elena asupra terenului cu vegetaţie forestieră, în suprafaţă de 14.723 mp, situat în municipiul Rm.Vâlcea, U.P. I Vlădeşti, u.a. 385 şi u.a. 386, astfel cum a fost identificat de expertul judiciar Răducu Ioan, în anexa 2 la răspunsul la obiecţiuni din data de 11 aprilie 2017 (fila 321), şi să înainteze documentaţia aferentă întocmirii titlului de proprietate către C****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** V*****, după punerea terenului în litigiu la dispoziţia Comisiei locale Rm.Vâlcea de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin unitatea silvică ce deţine terenul în litigiu. Obligă pe pârâta C****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** V***** să emită titlu de proprietate asupra terenului sus-menţionat, după înaintarea de către Comisia locală de fond funciar Rm.Vâlcea a documentaţiei aferente. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2017.
Hotarare 2935/2017 din 06.06.2017Amână pronunţarea în data de 06 iunie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2017Ia act că părţile nu formulează obiecţiuni faţă de răspunsul la obiecţiuni de la filele 319-321 din dosar. Pune în vedere intervenientei să comunice instanţei , în scris, dacă s-a încheiat protocolul prin care a pus la dispoziţia Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Rm. Vâlcea unităţile amenajistice 385 şi 386. În caz afirmativ, să depună la dosar copie a protocolului în discuţie. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 30 mai 2017, C4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 229 alin. 1 C.pr.civilă. Se citează pârâta Urzică Elena. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 09.05.2017Instanţa dispune amânarea judecării cauzei, pentru administrarea probatoriului dispus din oficiu.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Emiterea unei adrese către Ministerul Agriculturii pentru a comunica dacă deţine schiţa anexă la titlul de proprietate de la fila 278 din dosar, care se înainteză în copie. Emiterea unei adrese către expert Răducu Ioan pentru a răspunde la obiecţiunile trasate prin încheierea de şedinţă, din data de 07 februarie 2017, respectiv: - să identifice vechiul amplasament al terenului de 1,47 ha, în baza înscrisurilor pe care le-a indicat reclamantul Urzică Traian, la termenul anterior, filele 278 – 286 din dosar, care se înaintează în copie; - să răspundă în ce unitate parcelară şi unitate amenajistică se află vechiul amplasament identificat, având în vedere actele depuse de intervenienta Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Vâlcea şi dacă se află pe raza teritorială a municipiului Rm. Vâlcea sau a oraşului Ocnele Mari. Emiterea unei adrese către Arhivele Naţionale ale Statului – Direcţia Judeţeană Vâlcea pentru a comunica copii după buletinele agricole personale pentru numiţii Dumitru D. Gogiu, respectiv Gheorghe C. Gogiu. Revenirea cu adresa transmisă în data de 07 martie 2017, către pârâta Urzică Elena Constanţa, fila 274 din dosar. Pune în vedere reclamanţilor să depună la dosar înscrisuri prin care să facă dovada legăturii de rudenie cu numitul Gheorghe C. Gogiu şi să depună dovada achitării sumei de 206 de lei, cu titlul de cheltuieli aferente expertizei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 11 aprilie 2017, pentru când se citează pârâta Urzică Elena Constanţa, restul părţilor având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2017. NOTĂ După încheierea dezbaterilor de la acest termen, dar înainte de finalizarea şedinţei de judecată, se prezintă avocat Roman Mariana, în reprezentarea reclamantului Urzică Traian şi în substituire pentru reclamanţii Dinu Maria şi D*** M******. Instanţa îi aduce la cunoştinţă mersul dezbaterilor, termenul acordat şi îi pune în vedere să prezinte în original sau copii legalizate schiţele de la filele 11 şi 12 din dosar.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Dispune emiterea unei adrese către Arhivele Naţionale ale Statului Direcţia Judeţeană Vâlcea, pentru a se comunica copii legalizate după actele de la filele 8,14, 20 din dosarul ataşat nr. 5409/1992 al Judecătoriei Rm.Vâlcea, după schiţele aferente acestor aceste, inclusiv după schiţele depuse la filele 11 şi 12 din acest dosar, precum şi a comunica copii legalizate după alte înscrisuri anexă. Respinge cererea formulată de apărătorul reclamantului privind efectuarea unei cercetări la faţa locului ca nefiind utilă soluţionării cauzei. Dispune comunicarea înscrisurilor legalizate către expert care va răspunde instanţei: -să identifice vechiul amplasament; -să răspundă în ce unitate parcelară şi unitate amenajistică ase află vechiul amplasament identificat, având în vedere actele depuse de intervenienta Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Vâlcea şi dacă se află pe raza teritorială municipiului Rm. Vâlcea sau a oraşului Ocnele Mari. Dispune a se emite adresă către pârâta Urzică Constanţa pentru a depune la dosar copii după actele de proprietate care vizează suprafaţa de 1,47 ha pădure, din Rm. Vâlcea, Valea Răii, punctul ,,La povarnă”. Încuviinţează plata sumei de 206 de lei, cu titlu de cheltuieli aferente expertizei, ce urmează a fi achitat de reclamanţi în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru expert Răducu Ioan. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 07 februarie 2017, pentru când părţile, cu excepţia pârâtei Urzică Constanţa, au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 229 alin.1 C.pr.civ, şi pentru când: Se citează pârâta Urzica Constanţa. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.02. 2017.
Incheiere de sedinta din 13.02.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 13.02.2017, ora 12:00, pentru când părţile, cu excepţia pârâtei Urzică Constanţa, au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 229 alin.1 C.pr.civ, şi pentru când: Se citează pârâta Urzica Constanţa. Se citează reclamantului U***** T***** - E****, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Se citează expertul Răducu Ioan în instanţă pentru a da lămuriri. Pune în vedere intervenientei R.N.P. să depună la dosar harta amenajistică în care apare UA 385, UA 386 şi UA 387 şi să răspundă dacă terenurile din UA 385, UA 386 şi UA 387 au intrat în patrimonial statului după anul 1948 sau sunt ale statului înainte de 1948, iar în situaţia în care sunt proprietatea statului anterior anului 1948 să indice actele de proprietate şi să sle depună la dosar. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.01. 2017
Incheiere de sedinta din 17.01.2017încuviin?ează onorariul definitiv pentru expert 1082 lei; pune în vedere reclamantului să achite diferenţa de 282 lei; dispune emiterea unei adrese către RNP prin Direcţia Silvică Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 12.12.2016DISPUNE: Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de pârâta Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Rm. Vâlcea, prin consilier juridic, pentru a lua la cunoştinţă de cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie. Prorogă discutarea raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie, precum şi, a onorariului definitiv pentru expert, la termenul viitor. Pune în vedere părţilor ca, în situaţia în care formulează obiecţiuni, să le depună la dosar, în scris, în termen util, pentru a fi studiate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12 decembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 229 alin.1 C.pr.civ, cu excepţia pârâtei Urzică Constanţa, care se citează. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 07.11.2016Având în vedere hotărârea nr. 1 adoptată în data de 07.09.2016 de Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea, convocată potrivit art. 17 alineatul l coroborat cu art. 16 alineatul l lit.c şi art. 15 alineatul 1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 03.10.2016. Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de expertul tehnic în specialitatea topografie, domnul Răducu Ioan. Revenirea cu adresă către expertul tehnic în specialitatea topografie, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, raportul de expertiză tehnică, inventarul de coordonate şi nota de evaluare a onorariului definitiv. Pune în vedere reclamanţilor să depună la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, actul de proprietate în baza căruia s-a efectuat validarea reconstituirii dreptului de proprietate, precum şi schiţa-anexă. Refacerea procedurii de citare cu pârâta Urzică Constanţa. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 03 octombrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 229 alin.1 C.pr.civ, cu excepţia pârâtei Urzică Constanţa, care se citează. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 05.09.2016Faţă de lipsa raportului de expertiză specialitatea topografie, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 27.06.2016Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.05.2016Amână cauza faţă de lipsa de procedură cu pârâta Urzică Constanţa şi faţă de lipsa raportului de expertiză specialitatea topografie.
Incheiere de sedinta din 09.05.2016În vederea revenirii cu adresă către expertul tehnic în specialitatea topografie, în sensul celei emise la termenul anterior, cu avertisment aplicare amendă civilă, în caz de neconformare.
Incheiere de sedinta din 11.04.2016Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reclamanţi, prin avocat, precum şi de către pârâta Comisia locală fond funciar Rm. Vâlcea, prin consilier juridic, faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.03.2016În baza art. 333 C.pr.civ., admite cererea de înlocuire formulată de expertul tehnic în specialitatea topografie Prioteasa Sorin Adrian. În baza art. 333 C.pr. civ., admite cererea de înlocuire a domnului expert Stanciu Iulică, formulată de reclamanţi, prin avocat şi de către pârâta Comisia Locală Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Rm.Vâlcea, prin consilier juridic. Desemnează alt expert tehnic în specialitatea topografie, pentru a efectua expertiza topo dispusă în cauză, prin tragere la sorţi de pe lista experţilor autorizaţi în specialitatea topografie, comunicată de Biroul Local de expertize de pe lângă Tribunalul Vâlcea, nr. 18 de pe listă, respectiv pe domnul expert Răducu Ioan. Emiterea unei adrese către domnul expert Prioteasa Sorin Adrian, pentru a se i aduce la cunoştinţă faptul că, cererea sa de înlocuire a fost admisă. Emiterea unei adrese către Biroul local de expertize de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru a se aduce la cunoştinţă faptul că domnul expert tehnic în specialitatea topografie Prioteasa Sorin Adrian, a fost înlocuit cu domnul expert Răducu Ioan, precum şi, să se procedeze la efectuarea transferului onorariului provizoriu achitat de reclamanţi, din contul domnului expert Prioteasa Sorin Adrian, în contul domnului expert Răducu Ioan. Emiterea unei adrese şi către domnul expert Răducu Ioan, cu menţiunea că a fost desemnat, prin înlocuire, să efectueze expertiza topo dispusă în cauză, că s-a achitat onorariul provizoriu, obiectivele expertizei, să depună raportul de expertiză, însoţit de borderoul cu cheltuielile aferente efectuării expertizei, cu cel puţin 7 zile înaintea termenul fixat, în exemplare suficiente pentru fiecare parte şi unul în plus, pentru instanţă, precum şi dovezile de convocare ale părţilor şi un proces-verbal în care să consemneze eventualele obiecţiuni formulate de părţi faţă de cele constatate cu ocazia convocării, iar în caz contrar să anunţe în scris instanţa asupra motivului imposibilităţii depunerii raportului de expertiză. Ia act de faptul că pârâta Comisia Locală Pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Rm.Vâlcea, prin consilier juridic, precizează că nu solicită şi participarea unui expert-observator la efectuarea expertizei tehnice în specialitatea topografie dispusă în cauză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată, la solicitarea părţilor prezente, la data de 14 martie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 229 alin.1 C.pr.civ, cu excepţia pârâtei Urzică Constanţa, care se citează. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.02.2016În vederea revenirii cu adresă către expert, cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 25.01.2016În vederea revenirii cu adresă către expert, cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.12.2015În vederea refacerii procedurii de citare cu pârâta Urzică Elena Constanţa, precum şi, în vederea revenirii cu adresă către expertul titular, cu menţiunea de a depune raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 09.11.2015În vederea revenirii cu adresă către expert, cu avertisment aplicare amendă civilă, cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 26.10.2015În vederea revenirii cu adresă către expertul titular, cu aplicare avertisment amendă civilă, în caz de neconformare, cu menţiunea de a întocmi şi a depune la dosarul cauzei, raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 28.09.2015Faţă de lipsa raportului de expertiză, dispune revenirea cu adresă către expertul desemnat în cauză.
Incheiere de sedinta din 14.09.2015Admite cererea de amânare a cauzei formulată de părţile prezente, prin reprezentanţi. Revenirea cu adresă către domnul expert Prioteasa Sorin Adrian, în sensul celei aflate la fila 105 din dosarul cauzei, cu avertisment aplicare amendă civilă, în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14 septembrie 2015, pentru când reclamanţii, pârâtele Comisia locală Rm.Vâlcea şi Comisia judeţeană Vâlcea şi intervenienta au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 229 alin.1 C.pr.civ., şi pentru când se citează pârâta Urzică Elena Constanţa. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 22.06.2015Completarea obiectivelor expertizei tehnice în specialitatea topografie, stabilite încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2014, aflată la fila 70 din dosarul cauzei, prin adăugarea obiectivului solicitat de intervenientă, respectiv: - să se verifice dacă terenul solicitat de reclamanţi se află în amenajamente silvice, iar în caz afirmativ, să indice care sunt aceste amenajamente silvice. Revenirea cu adresă către expertul titular, pentru a i se aduce la cunoştinţă aspectul că la acest termen de judecată s-a dispus completarea raportului de expertiză prin adăugarea obiectivului solicitat de intervenientă, precum şi cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză şi de a-l depune la dosar cu 7 zile înainte de termenul de judecată ce se va acorda în cauză, însoţit de exemplare suficiente pentru comunicare, dovada convocării părţilor şi nota de evaluare a onorariului. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 8 luni, de la acest moment. Amână judecata şi fixează termen la data de 22 iunie 2015, pentru când reclamantul Urzică Traian – Eugen, pârâtele Comisia locală Rm.Vâlcea şi Comisia judeţeană Vâlcea şi intervenienta au termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 229 alin.1 C.pr.civ., şi pentru când se citează reclamantele Dinu Maria – Damiana şi D*** M******, precum şi pârâta Urzică Elena Constanţa. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 18.05.2015În temeiul art. 242 alin.(1) C.pr.civ. Suspendă judecata cauzei până la îndeplinirea cerinţelor. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.
Incheiere suspendare din 19.01.2015Ia act de cererea de precizare formulată de reclamanţi, fila 65 dosar, în sensul că solicită punerea în posesie pe vechiul amplasament. În temeiul art. 78 alin. 2 C.pr.civilă, Dispune introducerea în cauză a intervenientei Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Vâlcea, şi citarea acesteia, cu copia de pe încheiere, cererea de chemare în judecată şi înscrisuri, întâmpinarea Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Rm. Vâlcea, cu menţiunea să depună întâmpinare la dosar. Încuviinţează proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie, solicitată de reclamanţi. Desemnează, prin tragere la sorţi, pe expertul Prioteasa Sorin Adrian, nr. 18 de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertize. Stabileşte pentru expertiză, următoarele obiective: 1.Expertul să identifice vechiul amplasament al terenului în suprafaţă de 1,47 ha, pentru care reclamanţii şi pârâta Urzică Elena – Constanţa au fost validaţi, conform sentinţei civile nr. 4889 din 05 mai 1992 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 5409/1992 ( fila 49 dosar) şi hotărârii Comisiei Judeţene nr. 4207 din 16 mai 2002 (filele 45 – 47), în funcţie de actele vechi de proprietate care au stat la baza validării, cu menţiunea că s-a pus în vedere reclamantului Urzică Traian – Eugen să prezinte expertului originalul schiţei anexă a contractului de vânzare – cumpărare care a stat la baza validării. 2. Expertul să verifice şi să răspundă dacă acest teren se află în proprietatea statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor sau dacă a fost pus la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Rm. Vâlcea. 3. Dacă terenul a fost atribuit altor persoane în temeiul legii fondului funciar. 4. Dacă este acelaşi amplasament cu UA 37 Vlădeşti. Expertul să depună inventarul de coordonate. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 800 de lei, pentru expert, în sarcina reclamanţilor. Acordă un nou termen de judecată la data de 19 ianuarie 2015, pentru când părţile prezenta la acest termen de judecată cunosc termenul de judecată, şi: Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să achite onorariul provizoriu pentru expert în sumă de 800 de lei, sub sancţiunea suspendării cauzei, potrivit art. 242 C.pr.civ., urmând ca adresa către expert să fie emisă ulterior. Se emite adresă către Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru a se aduce la cunoştinţă că s-a numit în cauză expertul Prioteasa Sorin Adrian în specialitatea topografie, şi că s-a stabilit onorariul provizoriu în cuantum de 800 de lei, în sarcina reclamanţilor, la care se ataşează o copie după prezenta încheiere. Prorogă pentru termenul viitor discutarea duratei estimative a cercetării procesului.
Incheiere de sedinta din 24.11.2014Acordă un nou termen de judecată la data de 24 noiembrie 2014, după ora 11:00, pentru când părţile prezenta la acest termen de judecată cunosc termenul de judecată, şi: Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să indice în concret dacă înţeleg să solicite punerea în posesie pe vechiul amplasament sau în U.A. 37, raportat la ce acte de proprietate şi schiţă, şi să indice obiectivele pentru raportul de expertiză Pune în vedere reprezentantului pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Rm. Vâlcea, să formuleze cererea de introducere în cauză a Ocolului Silvic Vâlcea, în scris, cu duplicat pentru comunicare. Prorogă pronunţarea cu privire la expertiza tehnică în specialitatea topografie, solicitată de reclamanţi. Prorogă pentru termenul viitor discutarea duratei estimative a cercetării procesului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 10.11.2014DISPUNE: Constată că este competentă cu soluţionarea cauzezi de faţă, general material şi teritorial exclusiv, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) C.pr.civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 117 C.pr.civ. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Urzică Elena – Constanţa, invocată de aceasta. Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclamanţi. Acordă un nou termen de judecată la data de 10 noiembrie 2014, după ora 11:30, pentru când părţile prezenta la acest termen de judecată cunosc termenul de judecată, şi: Se emite adresă către Comisia locale de aplicare a Legii fondului funciar Rm. Vâlcea prin care să i se solicite să răspundă care este stadiul inventarierii la nivelul municipiului Rm. Vâlcea, dacă terenul solicitat de reclamanţi, UA 37 Vlădeşti, este liber şi dacă reclamanţii şi pârâta Urzică Elena Constanţa pot fi puşi în posesie asupra acestui teren, data pe care o estimează că pot realiza punerea în posesie, în caz contrar, să aducă la cunoştinţa instanţei care sunt impedimentele la punerea în posesie. Prorogă pronunţarea cu privire la expertiza tehnică în specialitatea topografie, solicitată de reclamanţi. Prorogă pentru termenul viitor discutarea duratei estimative a cercetării procesului. În temeiul art. 229 alin. (1) C.pr.civ., va acorda termen în cunoştinţă părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2014. NOTĂ: După strigarea cauzei şi acordarea termenului de judecată, dar înainte de ridicarea şedinţei de judecată, s-a prezentat reprezentantul pârâtei Comisia locale de aplicare a Legii fondului funciar Rm. Vâlcea, consilier juridic Tatiana Elisei, căreia i s-a adus la cunoştinţă noul termen de judecată şi motivul amânării.
Incheiere de sedinta din 29.09.2014Admite cererea de amânare formulată de reclamantul Urzică Traian Eugen şi acordă un nou termen de judecată pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze apărător. Acordă un nou termen de judecată la data de 29 septembrie 2014, după ora 11:00, pentru când părţile prezenta la acest termen de judecată cunosc termenul de judecată, şi: Ia act că prenumele completat al reclamantului este „Traian – Eugen”, iar prenumele corect al pârâtei este „Constanţa”, şi va dispune rectificarea în sistemul ECRIS. Pune în vedere reprezentantului pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Rm. Vâlcea, să depună la dosar anexa la hotărârea de validare nr. 4207 din 16 mai 2002, emisă de C****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** V*****, precum şi toate înscrisurile ce au stat la baza validării. Prorogă la termenul viitor discutarea competenţei se soluţionarea, a probatoriului, precum şi a duratei estimative a cercetării procesului. În temeiul art. 229 alin. (1) Cod proc. civ., acordă termen în cunoştinţă părţilor prezente la acest termen de judecată şi pârâtei C****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** V*****. Citarea reclamantelor Dinu Maria – Damiana şi D*** M******, cu menţiunea să depună împuternicirea avocaţială pentru avocatul care a redactat cererea de chemare în judecată sau să se prezinte personal în instanţă pentru a semna acţiunea, sub sancţiunea anulării cererii ca fiind formulată de o persoană fără dovada calităţii de reprezentant, conform art. 82 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014