U****** S*********** I*********** D** Î********* D*** P***** B**** I*****
ReclamantC******* T***** C* D* N********
PârâtC******** L**** C******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local şi în consecinţă, respinge acţiunea faţă de acest pârât. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.01.2010-26.03.2011 şi în consecinţă respinge acţiunea pentru această perioadă. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 şi cele efectiv plătită, începând cu 27.03.2011 până la 13.05.2011 sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie în raport de data fiecărei scadenţe lunare, la data plăţii efective. Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Dolj Pronunţată în şedinţa publică de la 17.06.2014.
Hotarare 3787/2014 din 17.06.2014