B******* C*******
Inculpat intimat în apelul procuroruluiÎn numele legii, Decide: Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 24/15.01.2014 a Tribunalului Iaşi pe care o desfiinţează în parte. Rejudecând cauza: Descontopeşte pedeapsa aplicată inculpatului BC., prin sentinţa penală apelată şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Condamnă pe inculpatul BC., la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede şi alte valori prev.de art.282 alin.2 Cod penal din 1968 raportat la art.284 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal din 1968 , art.74 alin.1 lit.c, alin.2 Cod penal din 1968 , art.76 lit.c Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 alin.11 Cod penal din 1968 contopeşte pedepsele aplicate inculpatului BC., în pedeapsa cea mai grea şi anume, pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a lit.a şi lit.b Cod penal din 1968 , pe o durată de 2 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 mai 2014.
Hotarare 272/2014 din 20.05.2014Amână pronunţarea în cauză la data de 20 mai 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2014